spot_img

OCT și OCT Angiography deschid noi orizonturi în oftalmologie și nu numai

 

 

 

Autor:

Dr. Cătălina Dumitrescu

Regina Maria București

 

 

OCT şi OCT Angiography sunt probe imagistice oculare non contact ce au devenit în ultimii ani poate cei mai buni prieteni ai oftalmologilor, transformând practica medicală la nivel internaţional. Prietenia între OCT şi oftalmologie a început în urmă cu 25 ani, utilizarea rezumându-se la patologia retiniană, apoi încet-încet a cucerit fascinantul glaucom și frumoasa cornee, ajungând să fie utilizat chiar şi intraoperator.

Nu s-a limitat la oftalmologie și a trecut încă din primii ani la neurologie, devenind probă obligatorie în monitorizarea pacienților cu scleroză multiplă, fiind preluat apoi în multe alte specialități: neurochirurgie, endocrinologie, reumatologie, pediatrie, cardiologie.

 

Mă voi opri doar asupra câtorva situații în care OCT și OCT Angiography și-au demonstrat valoarea.

În boala Wilson, detectarea inelului Kayser-Fleisher ce are obiceiul de a debuta în zona superioară a corneei poate trece neobservat chiar și de către doctorii cei mai experimentați, dar OCT detectează rapid hiper-reflectivitatea membranei Descement (vezi foto) – acest avantaj poate fi important, uneori inelul Kayser-Fleisher fiind  prima manifestare a bolii.

 

OCTA în pacienții cu migrenă cu aură, dar nu la cei fără aură a evi­dențiat că aceștia prezintă o lărgire a FAZ ceea ce sugerează posibilitatea existenței unei microangiopatii ce afectează retina și ce poate implica existența unui risc vascular la acești pacienți; de asemenea, scăderea densității vasculare în zona superioară foveei și superioară peripapilară pot explica riscul crescut de complicații oculare: neuropatie optică ischemică anterioară și posterioară (pacienți sub 50 ani) sau glaucom cu tensiune normală – toate aceste anomalii de perfuzie oculară pot reflecta vasculopatie cerebrală și sistemică (vezi foto unde se observă FAZ lărgit la pacienții cu migrenă cu aura – A față de cei fără aura – B și pacienți sănătoși – C) Aceste descoperiri deschid noi orizonturi în colaborarea interdisciplinară.

O altă patologie în care OCT-ul își arată magia este adenomul hipofizar unde, corespunzător cu pierderile func­ționale de câmp vizual cunoscute: hemianopsie bitemporală, apare o reducere bitemporală RNFL și binazală  GCL. Ce a fost și mai interesant de descoperit în literatura de specialitate sunt cazurile în care există modificări OCT într-un adenom hipofizar preperimetric și chiar în unul necompresiv. Unul din marile avantaje este posibilitatea de a folosi OCT în monitorizarea doamnelor însărcinate cu adenom hipofizar (foto: pacient cu adenom hipofizar și modificări câmp vizual nespecifice, reducere GCL, dar fără compresie evidentă RMN – situație ce a implicat căutarea unei explicații fiziopatologice).

Uneori ne aflăm în fața unei scăderi acute de acuitate vizuală a unui pacient tânăr cu o examinare normală de fund de ochi, RAPD + și prima suspiciune este nevrita optică tipică, dar există retinopatii ca AZOOR și AIBES care pot fi detectate examinând pacientul rapid OCT ceea ce scutește pacientul de teste de imagistică cerebrală inutile și cure de doze înalte de corticosterozi (foto : sageata albă indică alterări ale zonei elipsoide retina nazală în cazul unui pacient AZOOR).

Acestea sunt doar câteva situații clinice în care OCT și OCT Angiography și-au câștigat locul în cabinetul de oftalmologie, dar capacitatea lor diagnostică, de monitorizare și de ajustare tratament în nenumărate patologii este unul din cele mai incitante subiecte în oftalmologia internațională.

Bibliografie:

Evaluation of Kayser-Fleisher ring in Wilson disease by anterior segment optical coherence tomography  dr. Mittanamalli S Sridhar and co. The role of OCT in acute management of neuro-ophthalmic diseases dr. Chan Noel and co.

Foveal and Peripapillary Vascular Decrement in Migraine With Aura Demonstrated by Optical Coherence Tomography Angiography dr.Melinda Y. Chang and co. Evaluation of the retinal nerve fibre layer and ganglion cell complex thickness in pituitary macroadenomas without optic chiasmal compression dr.G.Cennamo and co.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Parteneri

Karl Storz
Abonamente Medica
icmed
Karl Storz

Medinst