Daiana Popa
- Secretar General al Societății Române de Reabilitare Medicală
- Președinte onorific APTOR (Asociația pentru Terapie Ocupațională din România)
Profesia de Terapeut Ocupațional s-a dezvoltat la începutul anilor 1900 în America de Nord. Dispunând de o fundamentare unică de cunoștințe medicale, științe ocupaționale și angajament social, profesia a evoluat în toată această perioadă de timp, contribuind permanent la promovarea sănătății și susținerii bunăstării persoanelor cu dizabilități, a vârstnicilor, a celor cu tulburări de comunicare, precum și a celor dependente de un sistem de sprijin sau protecție socială.
În țările dezvoltate și cu tradiție, terapia ocupațională este o profesie distinctă, care necesită studii superioare, ghidată fiind de standarde internaționale pentru educație și practică, valorile etice și managementul calității, elaborate și coordonate de World Federation of Occupational Therapists (WFOT). Ocupația de terapeut ocupațional există și este poziționată legal, încă din anul 1958, în grupa „Specialiștilor din domeniul profesiilor aliate Sănătății”, potrivit ISCO-88 (O.N.U.) și ISCO-88-COM (Comunitatea Economică Europeană).
Terapia Ocupațională este o profesie reglementată în 90% din Statele Membre ale Uniunii Europene și în majoritatea țărilor din întreaga lume precum Canada, S.U.A., Japonia, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud. În Europa există la momentul actual și lu crează 124 723 de terapeuți ocupaționali, ceea ce reprezintă o medie de 30 de terapeuți ocupaționali la 100 000 de locuitori. Aceștia studiază în cele aproximativ 400 de instituții de învățământ, care oferă programe de licență în terapia ocupațională. Dintre aceste instituții, 278 au un program educațional de licență conform „standardelor minime pentru educație”, stabilite și aprobate de W.F.O.T., iar 12 State Membre UE au o lege specifică care reglementează profesia de terapeut ocupațional. Cele mai multe dintre facultățile de terapie ocupațională din universități sunt incluse în domeniile Sănătate și Științe Sociale. În general, studiile academice de terapie ocupațională fac parte din domeniul „Allied Health Professions”, domeniu care în România nu există, deși este prevăzut în declarația de la Bologna.
În România, Terapia ocupațională este o profesie nouă, aflată în stadiul incipient al dezvoltării sale. Intre anii 2003 – 2006 România a participat la proiectul FPYPDEE (Facilitation and Participation of Young Persons with Disabilities in an Enlarged Europe), organizat și derulat de ENOTHE prin programul CE «Socrates, Leonardo da Vinci and Youth», care implementează primul curriculum în Terapie Ocupațională, la nivel de studii post-universitare. Contractat de Universitatea Hogeschool van Amsterdam, Olanda, proiectul se derulează și se finalizează cu ajutorul universităților partenere: Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din Oradea, Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea „Angel Kanchev” din Ruse (BG) și Universitatea de Științe din Pécs (HU). Rezultatul proiectului a constat în apariția primei generații de terapeuți ocupaționali cu pregătire academică în România, Bulgaria și Ungaria.
Începând cu anul 2013 apare și pe piața de muncă din România o primă generație de licențiați în terapie ocupațională. Numărul de locuri pentru studenți, în cadrul celor 3 universități cu program de licență, Bacău, Pitești și Alba-Iulia, este de aproximativ de 100 – 150/ an. Numărul absolvenților este de aproximativ 25-30/ an. Dintre aceștia, majoritatea lucrează în domeniul asistenței sociale și al ONG-urilor deoarece în sistemul public de sănătate lipsește cadrul legislativ necesar angajării acestor specialiști în serviciile de îngrijire a sănătății.
Numeroasele demersuri pe care le-a întreprins, atât Asociația Profesionala a Terapeuților Ocupațională din România (APTOR), cât și Comisia de Specialitate – Reabilitare Medicală a Ministerului Sănătății au rămas fără ecou.
Clasificarea Ocupațiilor din România (COR) include în anul 2011 ocupația/profesia de terapeut ocupațional, în grupa de bază aparținând „Specialiștilor în domeniul juridic, social și cultural” la codul 263419. Dintr-o eroare de procedură, cauzată de lipsa de informare a decidenților, disciplina este inclusă în domeniul Psihologie, spre deosebire de țările europene, SUA, Canada, Australia, Japonia, etc. unde ea se regăsește în domeniul Sănătate sau Sănătate și Științe Sociale. Introducerea specializării de „Terapie ocupațională”, în domeniul „Psihologie” în oferta de studii de licență a acestor facultăți de Științe/Studii sociale, respectiv de Științe ale Mișcării și Sportului are loc în baza unor acte normative, modificate sau înlocuite succesiv (HG nr. 635/ 2008, … HG nr. 493/ 2013), programul de studii fiind inclus în tabelul celor autorizate sau acreditate provizoriu.
Remarcăm faptul că, pe piața muncii din România, ca și în recenta «Clasificare a Ocupațiilor din România», există denumiri diferite pentru profesii încadrate diferit, cu durate de studii diferite, cu programe de studiu diferite, cu salarizare diferită, dar care prestează același servicii și ar trebui să aibă aceleași competențe (Terapeut Ocupațional, Ergoterapeut și Instructor ergoterapie). Acest fapt este de natură să creeze confuzii, divergențe și decalaje în rândul acestor profesii și va genera probleme, atât pe piața muncii cât și în recunoașterea acestora, în cadrul profesiilor paramedicale. Majoritatea Statele Membre ale UE au tranșat această dispută, optând doar pentru una dintre denumiri, terapeut ocupațional (țările anglo-saxone) sau ergoterapeut (țările francofone și slave), în definirea profesiei.
În ciuda persistenței confuziilor, divergențelor și decalajelor cu privire la ce este terapia ocupațională și rolul terapeutului ocupațional în echipa multidisciplinară, existența în universitățile românești a programelor de licență în terapie ocupațională reprezintă un pas important pentru dezvoltarea profesiei, a serviciilor de sănătate și asistență socială din țara noastră, concomitent cu racordarea la realitățile educaționale din țările cu tradiție.
