Autor: Dr. Oana-Raluca Ghiorghiţă
- Medic Primar Recuperare medicală
- Specialist Reumatologie
- Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău
Înotul și hidrokinetoterapia ajută la recuperare, în special după traumatisme, prin: reducerea greutății corporale, reducerea presiunii asupra articulațiilor, facilitarea amplitudinii de mișcare, îmbunătățirea forței musculare, scăderea durerii.
Hidrokinetoterapia constă în efectuarea unor exerciții ghidate de kinetoterapeut direct în bazin, după programe personalizate.
Înotul are efecte foarte bune și asupra dezvoltării locomotorii a copiilor și adolescenților. Totodată, înotul și hidrokinetoterapia fac parte din profilaxia primară a unor grupe largi de afecțiuni ale sistemului locomotor, aparatului cardiovascular, aparatului respirator.
Hidrokinetoterapia este indicată în mod special pacienților cu mobilitatea redusă, dureri acute sau în fazele incipiente ale recuperării posttraumatice. Se poate practica în ape termale sau încălzite (32-34C) care favorizează relaxarea musculară și reducerea durerii. Un alt avantaj al hidrokinetoterapiei este și stimularea circulației sanguine și limfatice, reducând edemele și îmbunătățind oxigenarea tisulară.
Înotul și hidrokinetoterapia induc și o stare generală de relaxare, cu efecte benefice asupra psihicului pacientului.
Deși benefic pentru organism, înotul poate produce o serie de leziuni de suprasolicitare. Cele mai comune sunt:
- leziuni ale umărului, din cauza mișcărilor repetitive: tendinită de coif al rotatorilor
- ,,genunchiul înotătorului de bras”, care presupune afectarea în special a LIA
- afectarea coloanei vertebrale lombare, în special la stilul fluture, și cervicale, pe partea dominantă a respirației
Cu toate că aceste accidentări de cele mai multe ori nu sunt severe, ele pot fi o provocare majoră mai ales pentru sportivii de performanță, cauzând întreruperea antrenamentelor și pierderi competiționale. De aceea, procesul de recuperare trebuie instituit precoce și necesită prevenirea recidivei, refacerea echilibrului muscular și restabilirea controlului neuromotor pe termen lung. În fazele acute (primele 48-72 de ore) se recomandă repaus complet de la înot, eventual aplicare de gheță 15 minute de 2-3 ori pe zi pe zona afectată și un antiinflamator local. Dacă durerea nu se calmează, se pot lua, pentru 3-7 zile, și AINS p.o., asociate cu miorelaxante și antalgice.
Un rol important îl are și fizioterapia. Printre metodele cele mai frecvent utilizate se numără:
- terapia TECAR, care favorizează regenerarea profundă a țesuturilor
- terapia Shockwave, eficientă în calcificări și tendinite cronice
- terapia cu laser de înaltă intensitate, pentru reducerea durerii și regenerare tisulară rapidă
- TENS, care stimulează circulația locală și contracția musculară
- crioterapia, pentru scăderea inflamației
- Kinesiotapingul, care constă în aplicarea de benzi elastice pentru susținerea musculaturii și reducerea edemului
Ca în majoritatea afecțiunilor posttraumatice, kinetoterapia reprezintă cea mai importantă metodă de tratament. Pentru umăr se efectuează exerciții de stabilizare a scapulei și exerciții pentru coiful rotatorilor. Pentru genunchi se recomandă tonifierea cvadricepsului, a gambierilor și fesierilor.
Exercițiile vor fi progresive, începând cu mișcări pasive și ajungând treptat la cele active. Inițial se aplică: stretchingul, exerciții izometrice și antrenamentul proprioceptiv (pentru coordonare și echilibru). Când mobilitatea și forța sunt recuperate parțial se introduc exerciții active, specifice.
Foarte importantă este prevenirea recidivei și menținerea performanței, acestea făcându-se cu: exerciții regulate de întărire a musculaturii stabilizatoare, sesiuni de stretching la începutul și sfârșitul antrenamentelor și încărcarea progresivă în timpul antrenamentelor. Un rol cheie îl are și psihoterapia prin tehnici de consiliere, vizualizare și gestionare a stresului.
Deoarece fiecare sportiv este unic, se impune o abordare individualizată a fiecărui program recuperator în parte.
