spot_img

Abordare inovativă în recuperarea medicală

Autori:

Dr. Nadina Liculescu,

Medic primar Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie

Alexandru Ilie,

Kinetoterapeut, licențiat în kinetoterapie și motricitate specială

Centrul Medical Provita

De-a lungul istoriei recuperării medicale, conceptul de tratament modern și eficient, precum și tehnologia aferentă, au fost subiecte abordate la foarte multe congrese internaționale.

Un lucru care rămâne întotdeauna o parte integrantă a recuperării medicale este utilizarea dinamometriei robotizate. Astăzi, odată cu noile descoperiri științifice, dinamometrul robotizat se bucură de o nouă etapă de dezvoltare datorită nevoii de date obiective și rapide referitoare la statusul pacientului, fără de care evaluarea și stabilirea tratamentului ar fi mereu nesigure sau chiar contraindicate. De asemenea, aceste echipamente pot efectua o parte din tratamente în modul pasiv sau activ, fără greșeală și în deplină siguranță pentru pacient. Monitorizarea evoluției pozitive, stimulativă și pentru pacient, este apoi evidentă. Parametri măsurați obiectiv sunt de asemenea salvați în fișa pacientului.

Este esențial să precizăm că aceste echipamente care oferă parametri extrem de importanți, trebuie să fie de foarte mare acuratețe și să acopere toate articulațiile membrelor superioare și inferioare, precum și ale coloanei vertebrale pentru evaluare și tratament unitar și sinergic. Un echipament neperformant, cu rezultate îndoielnice, nerepetitive, sau care nu furnizează toată gama de parametri implicați obligatoriu în aceste activități, riscă să facă mai mult rău pacientului.

Alexandru Ilie este un kinetoterapeut al echipei, pasionat de mecanica mișcării și ca urmare dinamometria computerizată a fost mănușa așteptată de el pentru a lucra și chiar descoperi protocoale noi, pentru pacienți și patologii specifice.

Din experința sa de peste trei ani și sute de pacienți pe Biodex, Alexandru Ilie, Kinetoterapeut, licențiat în kinetoterapie și motricitate specială susține:  un alt avantaj extrem de important este dat de realizarea exercițiilor în regim permanent de siguranță pentru pacient. Echipamentul permite determinarea exactă a amplitudinii de mișcare nondolorice, grăbind desfacerea reflexului antalgic. Spre exemplu, prin repetări multiple și precise până la limita maximă a pragului nedureros, câștigăm cel mai rapid grad de libertate în articulație.

Monitorizarea permanentă a fiecărei mișcări prin feedback vizual livrat pacientului pe monitorul echipamentului, reprezintș un alt atu ce contribuie la reducerea timpului de recuperare. Acest lucru se întâmplă deoarece avem control total asupra gradului de participare a pacientului față de potențialul lui, evidențiat în testele inițiale și în valorile notate la ultima ședință.

 Avem informații obiective despre modul de cooperare a lanțurilor musculare implicate în mișcare iar dacă observăm o perturbare față de fiziologic, antrenăm în mod precis gradele de mișcare unde musculatura nu funcționează optim. Astfel recuperarea forței musculare este mult îmbunătățită față de orice altă metotă clasică.

Un alt aspect important al feedbackului viziual oferit de Biodex System 4Pro este dat de motivația pacientului. Acesta știe precis unde trebuie să ajungă când realizează o sarcină și cât de bine a realizat-o față de obiectivul trasat. Astfel acesta luptă ca fiecare repetare să fie cât mai aproape de potențialul lui, din nou această metodă ne ajută să scurtăm timpul de recuperare.

Monitorizarea progresului de la o ședință la alta se face într-o fiță electronică a pacientului, dată și salvată de aparat, cu valorile precise de amplitudine și forță realizate în ziua respectivă. Fără aceste date de multe ori putem fi păcăliți de semnele clinice relatate de pacient, ne spune Alex, cu o experință de peste trei ani și sute de pacienți pe Biodex.

Progresele și soluțiile tehnologice și de software au fost mereu folosite în construcția acestor dispozitive, concurenta cu metodele clasice deja invechite si mult mai putin eficiente, uneori nesigure sau adaptate “din mers”, chiar au obligat piata de recuperare medicala sa adopte aceste solutii moderne. Mai ales sub presiunea sportivilor profesionisti care au impus nevoia de a fi activi cat mai repede si a avea rezultate foarte bune, fara greseala, adesea de ei depinzand o echipa intreaga, aceasta tehnologie s-a impus ca o solutie eficienta si sigura.

Acest lucru s-a întâmplat imediat și în recuperarea medicală a pacienților obișnuiți (adulți și copii), indiferent că prezintă deficiente neurologice sau vin după chirurgie ortopedică, traumatisme, boli degenerative.

Tehnologia de astăzi oferă clinicianului acces la instrumente care pot ajuta la controlul muscular, al rezistenței, accelerării și decelerării, adică la toate componentele care sunt de fapt cerințele de bază pentru mișcările funcționale necompensatorii.

Caracteristici cum ar fi biofeedback, rezistență acomodantă, contracții submaximale controlate clinic, mișcare activă de asistență, co-contracții dinamice, activitate EMG și conștientizare kinestezică sunt toate facilitate de capacitatea tehnologiei de a furniza tipuri de contracție concentrică și excentrică în excentric izotonic, izometric, pasiv, reactiv și desigur, modurile izokinetice. Toate tipurile de contracție pot fi monitorizate și măsurate în timp real cu datele raportate sau furnizate în formă brută pentru analize statistice. Aceste dispozitive noi au de asemenea protocoale specifice pentru toate aceste tipuri de mișcări sau oferă posibilitatea de a crea propriile protocoale. Cine nu folosește aceste metode riscă să nu obțină întotdeauna cel mai exact diagnostic, cea mai bună evaluare și cel mai bun, rapid și sigur tratament pentru pacienții săi.

Literatura de specialitate din ultimul deceniu abundă de studii și articole care confirmă aceste afirmații.

Corpurile noastre sunt niște compensatori extraordinari, iar musculatura care susține articulația de deasupra și de sub deficiența respectivă are capacitatea de acceptare a deficienței și de modificare a sarcinilor asociate cu acea mișcare specifică și compensatorie. Nerezolvarea acestei deficiențe izolate lasă această legătură slabă a lanțului kinetic neprotejată și susceptibilă forțelor externe; ea va fi agravată continuu în activitățile de zi cu zi sau în activitățile sportive. Este important să se construiască o musculară adecvată pe tot lanțul kinetic, fără a ne baza doar pe activități funcționale pentru a finaliza procesul de reabilitare.

Utilizarea dinamometriei robotizate permite clinicianului să abordeze aceste probleme în mod obiectiv și documentat, furnizând dovezile necesare pentru a continua tratamentul sau finalizarea unei anumite faze de reabilitare, precum și stabilirea momentului reîntoarcerii în siguranță a pacientului la activitatea curentă.

Cu siguranță, în ultimii ani, medicina sportivă a cunoscut cea mai mare creștere în utilizarea dinamometrului. Astăzi, dinamometrul este utilizat în peste 70 de țări din întreaga lume. Una dintre cele mai semnificative adopții ale acestei tehnologii în sport s-a văzut în Premier League la fotbal, unde 16 echipe profesioniste au adoptat această tehnologie (inclusiv Manchester United, Chelsea, Manchester City, Aston villa și Blackburn Rovers). Echipa națională de rugby din Anglia are propriul dinamometru și cinci echipe profesioniste de fotbal din Brazilia folosesc această tehnologie.

Dar expansiunea nu se limitează doar la sport. Forțele speciale din SUA, inclusiv echipele SEALS, precum și alte grupuri de luptători speciali au început să folosească tehnologia dianamometrului Biodex. NASA are unități speciale pentru testarea astronauților. Sistemul 4Pro al Biodex a fost folosit și la Olimpiada de la Londra.

Deoarece dinamometrul robotizat Biodex poate fi folosit pe toate articulațiile membrelor (umăr, cot, pumn precum și șold, genunchi, gleznă), el este prezent în absolut orice sală de recuperare pentru orice tip de sport sau orice pacient.

În Centrul Provita oricine intră într-un program de reabilitare este testat și monitorizat pe Biodex System4Pro, eventual intră și într-un program de tratament pasiv sau activ.

Deoarece rezultatele acestor evaluări s-au dovedit de o acuratețe extremă, acest echipament este în acest moment acreditat studiilor clinice și cercetării științifice în laboratoarele firmelor farmaceutice sau centrelor de cercetare din întreaga lume.

Rolul dinamometriei robotizate în lume se extinde. Această poziție s-a întărit în comunitatea medicinii sportive dar imediat s-a extins și în recuperarea oricărui pacient sau individ sănătos. Firme ca Biodex continuă să sprijine programele de evaluare – monitorizare, recuperare medical și antrenament și cu alte programe cum ar fi recuperarea neurologică, evaluarea și antrenamentul riscului de cădere, evaluarea comoțiilor cerebrale, bolnavilor cu Parkinson, neuropatia periferică etc. (Balance SD Biodex); de asemenea studiile au arătat că susținerea neuroplasticității prin muzicoterapia care însoțește coordonat mersul pe bandă scurtează semnificativ timpii de recuperare (Gait Trainer3 Biodex);

În final toate aceste echipamente Biodex lucrează sinergic împreună cu dinamometrul robotizat, pentru o soluție de recuperare eficientă și sigură, recomandând Provita ca Centru Național de Training și Tratament Biodex, primul centru în care aceste tehnologii de ultimă oră au fost utilizate în România.

Prezența echipamentelor performante de fizioterapie în această echipă, care acționează de asemenea sinergic în procesul de recuperare medicală, consolidează obținerea unui tratament cât mai eficient. Este binecunoscut efectul benefic al undelor de șoc asupra tendinitelor și fasceitei plantare (enPuls), precum și tehnologia TK de încălzire în profunzime sau crioterapia locală cu aer rece uscat (Cryo6 -30 grade) din primele zile, în care este prezentă acut durerea.

Pentru a exemplifica perfomanța acestui echipament în rândurile ce urmează vă prezentăm un caz clinic recuperat în clinica Provita:

Bărbat 32 ani – Fractură 1/3 distală humerus drept  03.04.2018 – Terapeut Alexandru Ilie

Simptome post operator, cu care se prezint- pentru recuperare:

  • Durere
  • Impotenţă funcţională, deformarea regiunii, tumefacţie
  • Echimoză locală
  • Impotența funcțională pentru mișcarea de extensie de pumn și cot. (testele Biodex au putut fi realizat exclusive în modul pasiv și astfel s-a constatat cu precizie amplitudinea de mișcare posibilă)
  • Paralizie de nerv radial post fractură, pentru care s-a decis reintervenție pentru a decomprima nervul.

Teste inițiale Biodex în regim au putut fi realizate exclusive în regim PASIV

Amplitudine de mișcare:

Flexie extensie cot drept 123 grade

Flexie extensie cot stâng 113 grade

Flexie extensie de pumn drept 92 grade

Flexie extensie pumn stâng 122 grade

Obiectivele de recuperare stabilite au fost:

  • Managementul durerii
  • Refacerea mobilității complete
  • Reeducarea neuro-musculară completă
  • Refacerea forței musculare având ca referință membrul sănătos
  • Refacerea stabilității, a mișcării controlate și a prehensiunilor fine în totalitate

Obiectivele au fost atinse în 10 săptămâni, programul de recuperare fiind format din:

  1. Kinetoterapie clasică
  2. Kinetoterapie Computerizată- Biodex System 4 Pro
  3. Terapii manuale
  4. Fizioterapie utilizând echipamentul Tecar Zimmer
  5. Electrostimulare

La scurtarea semnificativă a timpului de recuperare a contribuit major tehnologia Biodex System 4Pro și tehnologia Tecar Zimmer, prin accelararea metabolismului local profund, aceasta fiind aplicată în diverse forme, cu mobilizare.

Din experință, aceste rezultate se obțin în mod curent în minim 20 săptămâni de recuperare cu vizite aproape zilnice.  Astfel spus,  timpul de recuperare  s-a înjumătățit față de metodele clasice de recuperare.

Teste finale Biodex au putut fi realizate în regim izokinetic și au prezentat următoarele rezultate:

Amplitudine de mișcare:

Extensie cot drept 138 grade     Flexie extensie pump drept  155 grade

Extensie cot stâng 146 grade     Flexie extensie pump stâng 150 grade

Forța:

Triceps drept 753 J        Extonsori  pumn drept 199 J

Triceps stâng 704 J       Extensori pumn stâng 209 J

Biceps drept 455 J        Flexie pumn drept 44.9 J

Biceps stâng 448 J        Flexie pumn stâng 31.9 J

Firmele mari precum Biodex, Zimmer, continuă să-și dezvolte tehnologiile, angajându-se să sprijine comunitățile care includ utilizarea dinamometrului în recuperarea medicală. Se dezvoltă noi programe și aplicații pe măsură ce rolul dinamometrului se extinde și în lumea neuroreabilitării precum și în alte domenii de interes.

Ne bucurăm că, având la dispoziție aceste facilități și tehnologii la nivel internațional, putem oferi pacienților noștri tratamente moderne și eficiente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Parteneri

Karl Storz
Abonamente Medica
icmed
Karl Storz

Medinst