Dr. Romeo Dumitrescu
Infecţiile urinare şi genitale reprezintă o serioasă problemă de sănătate, ce afectează milioane de oameni în fiecare an. Un diagnostic rapid şi corect, urmat de un tratament bine ales, în paralel cu explicarea clară a regulilor minime de igienă genitală şi sexuală, au consecinţe favorabile pe termen lung, în special la segmentul tânăr al populaţiei feminine, care este de altfel cel mai afectat de această patologie.
Tractul genital feminin reprezintă un continuum, iar unele din infecţiile joase – vulvovaginite sau cervicite – se pot complica relativ uşor şi rapid, ducând la boala inflamatorie pelvină, care apare frecvent la femeile cu vârste de până la 35 ani şi reprezină una din cauzele majore de morbiditate ginecologică, cum ar fi infertilitatea, sarcina ectopică şi durerea cronică pelvină.
Leucoreea sau “scurgerea vaginală” reprezintă una din principalele simptome ginecologice. Aceasta poate fi însoţită de disurie, dispareunie superficială, senzaţie de arsură vulvară, mâncărimi sau miros neplăcut.
Flora bacteriană vaginală normală formează biocenoza vaginală, considerată un ecosistem dinamic. Condiţiile de dezvoltare a florei normale sunt reprezentate de pH-ul vaginal normal: 3,8 – 4,2 şi de temperatură. În condiţiile unei secreţii adecvate de estrogeni (la femeia de vârsta reproductivă), celulele epiteliale vaginale au un conţinut corespunzător de glicogen. Acesta este metabolizat de flora vaginală în acid lactic, care menţine pH-ul vaginal în limite normale. Aceste valori de pH împiedică dezvoltarea bacteriilor şi protozoarelor patogene. De asemenea, lactobacilii eliberează peroxid de hidrogen, care împiedică dezvoltarea germenilor anaerobi.
Pe lângă lactobacili, în secreţia vaginală normală mai apar, în număr redus, bacterii aerobe sau anaerobe, precum şi mycoplasme sau tulpini izolate de Candida. Orice modificare a condiţiilor ecologiei vaginale (modificare de pH, temperatură, impregnare hormonală etc.) poate duce la colonizarea cu germeni condiţionat sau real patogeni şi la apariţia infecţiilor vulvovaginale.
Testarea frecventă a pH-ului vaginal este recomandată pentru identificarea rapidă a dezechilibrului florei vaginale, care poate favoriza apariţia infecţiilor.
Cele mai frecvente infecţii vaginale sunt:
– Vaginoza bacteriană, cu o frecvenţă de 60% din infecţiile vulvovaginale, reprezintă dezvoltarea anormală a florei comensuale, condiţionat patogene, predominant anaerobe din vagin (cel mai frecvent specii de Gardenella vaginalis) în detrimentul lactobacililor şi în special a celor producători de peroxid de hidrogen; diverse practici igenice frecvent utilizate sunt incriminate a avea implicaţii în patogenie, dar cauza alterării populaţiei microbiene nu este pe deplin înţeleasă;
– Candidoza vulvovaginală, cea mai frecventă dintre infecţiile fungice, reprezintă ~ 30-35% dintre infecţiile vaginale; întâlnită mai frecvent la femei gravide, femei care au diabet, care utilizează DIU, care prezintă imunodeficienţă, postantibioterapie;
– Trichomoniaza vaginală reprezintă 5-10% din infecţiile vaginale şi este produsă de protozoarul flagelat Trichomonas vaginalis (extrem de sensibil în mediul exterior) cu transmitere aproape exclusiv sexuală; ~50% din femeile si 70% dintre barbatii care găzduiesc acest microorganism sunt asimptomatici;
– Herpesul genital, infecţia cu virusul Papilloma uman, infecţia cu Neisseria gonorrhoeae, infecţia cu Chlamydia trachomatis şi Infecţiile cu Mycoplasma hominis şi Ureaplasma urealyticum reprezintă mai puţin de 5% din infecţiile vaginale.
În concluzie, apariţia unei secreţii vaginale anormale ca miros, culoare sau cantitate este de obicei consecinţa unei infecţii vaginale. Arareori aceasta se poate datora unei cervicite muco-purulente. Cele mai obişnuite cauze de infecţie vaginală sunt T. vaginalis, C. albicans şi vaginoza bacteriană.
Diagnosticul infecţiilor vaginale cu incidenţă mare poate fi determinat în urma examenului clinic sau cu ajutorul testelor rapide Veneris, care au câteva beneficii importante: diagnostic prompt şi corect cu o precizie similară testelor de laborator şi disconfort minim atât pentru pacient, cât şi pentru medic.
