Dragi Colegi,
În numele Societații Române de Rinologie, avem deosebita onoare de a vă invita la cel de-al III -lea Congres al Societații Române de Rinologie, ce va avea loc în perioada 1-3 iulie 2015, în Sighișoara, România.

Minunatul oraș medieval situat în inima Transilvaniei, este un loc cu o încărcătură istorică și o atmosferă aparte, fiind singura cetate medievală locuită din S-E Europei.
Acest congres promite să aducă în discuție atât subiecte de actualitate, cât și subiecte importante ca rezultat al învățării continue.
Experți în domeniul rinologiei, își vor prezenta experiența proprie în acest domeniu.
Tema principală a congresului este
NASUL ȘI PATOLOGIA ASOCIATĂ.
Obiectivele noastre sunt, de a vă oferi cel mai bun forum pentru educație rinologică, combinat cu posibilitatea unor schimburi științifice productive și dezbateri la cel mai înalt nivel.
Avem disponibile oportunităţi media de înaltă clasă , sesiuni de training , conferinţe şi mese rotunde. Vă promitem un congres unde toată lumea va fi un participant activ.
Suntem siguri că datorită experienţei noastre ştiinţifice şi organizatorice împreună cu programul ştiinţific şi atracţiile turistice reprezentate de zona Transilvaniei , congresul va fi un eveniment special care va rămâne în inimile tuturor participanţilor.
Vă așteptăm cu mult drag!
Președinta congresului
Sef lucr. Dr. Adriana Neagoș