„Stimaţi colegi,
Îmi face o deosebită plăcere ca în numele Societăţii Române de Medicină Internă să vă invit să participaţi la cursul Managementul actual în principalele boli inflamatorii reumatice Ediția a II-a ce are drept subiect managementul actual al principalelor boli inflamatorii reumatologice.
De ce am ales acest subiect?
Pentru că heterogenitatea afectării multisistemice, particularităţile paraclinice şi, nu în ultimul rând, potenţialul crescut de morbiditate, mortalitate şi handicap le fac să fie o provocare pentru orice medic implicat în tratarea lor.
Complexitatea acestor afecţiuni explică necesitatea frecventă de abordare cu echipe multidisciplinare în centrul cărora se află atât reumatologul dar şi medicul de medicină internă.
Ne-am propus să structurăm un program ştiinţific care să cuprindă cele mai noi progrese ştinţifice în domeniu, ultimile ghiduri naţionale şi internaţionale de tratament dar şi aplicabilitatea lor în cazurile clinice propuse spre prezentare.
Vă așteptăm cu drag! ”
Conf. Dr. Daniela Opriș-Belinski
Vă puteți înscrie accesând acest link: