spot_img
Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Conferinţa NefroDiab

14 aprilie 2022 - 15 aprilie 2022

Dragi Colegi,

Bine ați venit la Conferinţa Naţională NefroDiab! Ne bucurăm să ne fiţi alături şi în acest an, în speranţa că următoarea întâlnire să o avem împreună, într-un context mai puţin restrictiv. Conferinţa din acest an aduce în prim plan o mulţime de subiecte extrem de interesante printre care putem să enumerăm: depresia, diabetul şi boala cronică de rinichi, abordări terapeutice moderne la pacienţii diabetici cu boală cardiacă ischemică şi boală cronică de rinichi, protecţia cardio-renală în diabet, precum şi multe alte prezentări ştiinţifice bazate pe scheme actuale de tratament şi pe practica clinică de zi cu zi.

A cincea ediţie a acestei manifestări cu tradiţie se desfăşoară pentru al doilea an consecutiv, in format ONLINE. Vor fi organizate sesiuni interdisciplinare de: nefrologie, diabetologie, cardiologie, dar şi din alte specialităţi conexe. Ediţia 2021 îl va avea invitat special pe Preşedintele Societăţii Europene de Nefrologie (ERA-EDTA), Domnul Profesor Christoph Wanner, fiind o oportunitate excelentă de a dezbate noutăţile în ceea ce priveşte opţiunile terapeutice pentru pacienţii diabetici cu boală cronică de rinichi.

În numele întregului Comitet Ştiințific și Organizatoric, mulţumim tuturor lectorilor, partenerilor, sponsorilor şi vă invităm să participaţi activ la această conferinţă, menită să contribuie la îmbunătăţirea portofoliului nostru de cunoştinţe, prin dialog profesional.

Cu prietenie,
Prof. Dr. Adrian Covic
Preşedinte, Societatea Română de Nefrologie

 

Dragi Colegi,
Conferinţa NefroDiab este o manifestare ştiinţifică deosebită, un eveniment cu tradiţie care invită la dialog atât medicii diabetologi şi nefrologi, cât şi colegii din specialităţi conexe. Este o bucurie să anunţăm organizarea unei noi ediţii NefroDiab, ediţia cu numărul 5!
Îngrijirea optimă a pacienţilor diabetici cu boală cronică de rinichi necesită o abordare pluridisciplinară. Aşa încât, cu prilejul organizării acestei Conferinţe, avem oportunitatea de a schimba informaţii noi şi de a dezbate cele mai actuale metode de prevenţie şi tratament în cazul acestor pacienţi. Prin tematica abordată, Conferinţa NefroDiab a pregătit pentru dumneavoastră o agendă de discuţii foarte generoasă. Colegii noştri vor prezenta cercetări ştiinţifice de ultimă oră, atât din domeniul nefrologiei, cât şi al diabetologiei, scopul acestora fiind de a vă pune la dispoziţie ultimele noutăţi din domeniu.
Sunt convins că în primul rând medicii tineri, dar nu numai, vor regăsi în cadrul programului științific al acestei manifestări informații relevante pentru practica medicală.

Cu aceste gânduri, aş dori să închei prin a vă împărtăşi ceea ce eu consider a fi motto-ul acestei Conferinţe:  În spitale, cabinete și clinici, îngrijind pacienții, parcurgând programe științifice, ascultăm, învățăm și producem știință. Medicina înseamnă știință!

Vă doresc să vă bucuraţi din plin de aceste zile!
Prof. univ. dr. Romulus Timar
Președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice

Societatea Română de Nefrologie în parteneriat cu Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice (SRDNBM) au deosebita onoare de a anunţa desfăşurarea Conferinţei Naţionale NefroDiab, în perioada 14-15 aprilie 2022, ONLINE! Mai multe informaţii organizatorice vor fi disponibile în curând, vă invităm să ne urmăriţi!

Manifestare ştiinţifică creditată cu ore de Educaţie Medicală Continuă de către Colegiul Medicilor din România.

Detalii

Începe:
14 aprilie 2022
Se termină:
15 aprilie 2022
Site web:
https://nefrodiab.mediamed.ro/

Organizator

Mediamed
Telefon
031 101 3221
Email
office@mediamed.ro
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

online