Înființată în 2006 de inginerul Dan Stoian Răican, persoana diagnosticată cu boala Parkinson în 1999, Asociația a câștigat de-a lungul timpului premii valoroase de la diverse instituții.
Afiliată la numeroase asociații europene și internaționale, redactând cărți pentru pacienți și organizând în fiecare an tot mai multea ctivități cu scopul de a crește gradul de informare asupra bolii, anul acesta Asociația a câștigat, în cadrul Galei COPAC, Premiul juriului pentru „Cea mai bună campanie din sănătate” pentru proiectul „Instalația din lalele”, realizat în parteneriat cu Societatea de Neurologie din Româniași AbbVie.
Cu fiecare proiect realizat, speranța ing.Răican în capacitatea oamenilor de a fi empatici, de a da o mână de ajutor fără a avea prejudecăți, de a recunoaște la alți oameni mai puțini informați simptomele care ar putea duce cu gândul la boala Parkinson și de a-I trimite către medic, crește.
“În spatele fiecărei campanii este o speranță. Speranța că vom fi altfel priviți, ajutați, sprijiniți să facem și mai mult ca și asociație. Speranța ca voi avea aproape și mai mulți oameni care vor să se implice și să ajute. Pentru că, dincolo de tot ce trebuie să înțelegem și să acceptăm zilnic din punct de vedere medical, este vorba despre demnitatea noastră, despre nevoia noastră de a fi respectați și tratați ca orice alte persoane. Toți avem nevoie în egală măsură de contact social și de o îmbrățișare. Ne-ați trimis liniște atingând lalelele din instalație, care și-au oprit tremurul . Acum ne așteptăm ca, înviitor, să nu ne ocoliți, să vă simțim aproape. Acesta ar fi un alt premiu pentru Asociație”, a declarat Dan StoianRaican
Asociația de luptă impotriva bolii Parkinson invită pe toți cei interesați să afle mai multe despre această boală să intre pe site-urile www.boalaparkinson.ro, http://www.antiparkinson.ro, http://www.asociatia-antiparkinson.ro/wp și să îi scrie fondatorului Asociației la adresa de mail dan_raican@yahoo.com.
Pentrumaimulteinformații, ne puteti scrie și la aniela.zanfir@houston.ro.