Interviu realizat cu Dr. Flaviu Șteiu, medic primar, şef de secţie Anestezie şi Terapie Intensivă Spitalul Monza
1. Despre specialitatea de anestezie-terapie intensivă se spune că este ramura medicală cea mai apropiată de granița subțire ce desparte viața de ne-viață. Așa o percepeți și dvs.?
Terapia intensivă este locul în care toate eforturile noastre se concentrează asupra eliminării riscurilor postoperatorii prin mijloace farmacologice și tehnice specifice, pe de-o parte condițiile necesare pentru desfășurarea actului chirurgical, a îngrijirii perioperatorii și a altor proceduri diagnostice sau terapeutice, iar pe de altă parte, suportul indispensabil pacientului critic pentru evaluarea și tratamentul leziunilor de organ; locul din care pacientul de cele mai multe ori câştigă lupta cu boala, dar există şi situaţii nefericite în care acesta o pierde. Pierderea sănătăţii îi face pe cei bolnavi şi pe cei care le stau la căpătâi, medici, rude, prieteni, să simtă ce înseamnă aripa morţii, paroxismul suferinţei, lupta între viaţă şi moarte care se duce la reanimare.
Deci putem spune că suntem destul de aproape de graniţa sus menţionată.
2. Ce este cel mai greu, pentru un medic, într-o secţie de Anestezie Terapie Intensivă?
La o primă apreciere s-ar putea spune că programul de gardă este cel mai greu lucru din activitatea nostră, dar de fapt cel mai greu lucru pentru un medic într-o secţie de ATI este să vadă că toate eforturile depuse în lupta cu boala unui pacient sunt insuficiente. Moartea este mereu prezentă, eşti chiar într-o competiţie cu ea, în care de multe ori câştigăm. Uneori şi pierdem. În anestezie este absolută nevoie de capacitatea de a-ţi menţine controlul pentru că ea operează doar în situaţii extreme, între viaţă şi moarte.
3. În cazuri de urgenţă, cum vă daţi seama care este cea mai bună anestezie pe care trebuie s-o aplicaţi unui pacient?
Se spune ca cea mai bună anestezie este cea pe care o stăpâneşti cel mai bine. Deci este greu de răspuns la această întrebare. Din punctul meu de vedere cea mai bună anestezie este cea care într-o situaţie de urgenţă maximizează şansele bolnavului.
Trebuie spus însă că în prezent anestezia este un act medical cu un grad foarte mare de siguranţă. Incidenţa erorilor şi a complicaţiilor datorate anesteziei a scăzut extraordinar pentru că avem o mare varietate de mijloace la îndemână. Anestezia a devenit de fapt un element cheie de siguranţă a pacientului pe parcursul unei intervenţii chirurgicale.
4. Cum reacţionaţi când aveţi un pacient alergic care poate face oricând un şoc anafilactic?
Aceasta e una din provocările specialităţii noastre. În clinica noastră fiecare pacient care intră în sala de operaţie are pregătite toate drogurile pentru resuscitare. În şocul anafilactic, dacă se intervine corect şi la timp, pacientul poate fi salvat. Important este să te pregăteşti pentru toate posibilele complicaţii şi situaţii ce pot apărea în mod neprevăzut. Experienţa te face să fii obligat să pregăteşti tot.
5. Ne puteţi spune care a fost cel mai dificil caz cu care v-aţi confruntat de-a lungul activităţii derulate în cadrul Spitalului Monza?
Cazul unui copil în vârstă de 4 ani ce a suferit o intervenţie de chirurgie cardiovasculară pediatrică pentru o malformaţie cardiacă, şi anume tetralogia Fallot. Una dintre urmările post-operatorii a fost insuficienţa renală. Astfel că, a trebuit să îl monitorizăm şi tratăm mult mai atent şi intens. Am utilizat un aparat special de dializă, iar după eforturi timp de 3 săptămâni în terapie intensivă, acesta s-a recuperat, spre satisfacţia întregii echipe.
6. Este mai dificil să lucraţi cu pacienţi copii decât cu cei adulţi?
Consider că nu este dificil de lucrat cu copiii, atât timp cat experienţa acumulată pe parcursul anilor mă ajută în abordarea acestora şi reusesc să cooperez mult mai uşor cu ei. Au fost cazuri în care copiii au colaborat mult mai uşor decât unii adulţi.
7. Cum a fost colaborarea cu echipele de specialişti din străinătate în ceea ce priveşte Anestezia şi Terapie intensivă pediatrică? Care au fost plusurile?
Colaborarea cu specialiştii străini cu care am avut plăcerea să lucrez împreună, atât cei din America cât şi colegi europeni a fost de fiecare dată extrem de plăcută şi pozitivă; utilă atât din punct de vedere al îmbunătăţirii tehnicilor specifice specialităţii noastre cât şi în formarea unei gândiri medicale care m-a ajutat în evoluţia ulterioară şi în dezvoltarea profesională.
8. Ce ne puteţi spune despre dotările din cadrul Spitalului Monza din secţia de ATI, se ridică la un nivel european?
Răspunsul este categoric Da. Spitalul Monza fiind în primul rând un spital european, deci circuitele integrate şi standardele de lucru fiind gândite în acest sens şi îndeplinind toate normele europene. Aici am toate facilităţiile şi condiţiile necesare pentru a reuşi să imi desfăşor activitatea mea, cel mai important beneficiar în acest întreg fiind pacientul.
9. Care a fost cel mai greu moment prin care aţi trecut în această profesie?
Consider că în această profesie momentele cele mai dificile sunt cele în care întâmplarea face să-ţi tratezi colegi, rude sau prieteni.
Pentru mine cel mai greu moment în reanimare a fost să-mi văd mama pe patul de reanimare cardiacă, dar totul s-a terminat cu bine datorită colegilor mei.
