spot_img

Îngrijiri centrate pe pacient în medicina de familie

Congresul Societăţii Naţionale de Medicina Familiei: Îngrijiri centrate pe pacient în medicina de familie 

Peste 1.000 de medici de familie sunt aşteptaţi la Iaşi pentru patru zile de educaţie medicală continuă, la cel de-al 8-lea Congres al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei.

Congresul din acest an are ca temă centrală „Unitate în interdisciplinaritate”, concept ce are la bază îngrijirile de sănătate centrate pe pacient şi care abordează practica medicală dintr-o nouă perspectivă, incluzând pe lângă dimensiunea biomedicală a profesiei de medic şi dimensiunea psiho-socială, permiţând individualizarea recomandărilor terapeutice, a nevoilor biologice, psihologice şi sociale ale pacienţilor noştri.

În cadrul Congresului, tema generală va fi particularizată pe temele grupurilor de lucru ale Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, abordând: afecţiunile cronice cardiace, digestive, respiratorii, diabet şi boli de nutriţie şi sănătate mintală, sănătatea copilului, sănătatea reproducerii sau introducerea unor tehnici inovatoare în medicina de familie, precum ecografia. Se va pune accent şi pe serviciile preventive (vaccinări, consiliere).

„O dată la patru ani, medicina de familie se îmbracă în haine de gală! Printre consultaţii, raportări, sisteme informatice disfuncţionale, nevoile pacienţilor, necazuri şi boli, legi greoaie şi greutăţile de zi cu zi, specialitatea medicinei de familie îşi croieşte totuşi drumul, drept, vertical, vocaţional. O dată la patru ani ne sărbătorim specialitatea printr-un eveniment special, sub umbrela SNMF”, a declarat Dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei şi Co-Preşedinte de Congres.

Tema acestui congres a fost aleasă ca urmare a nevoii de schimbare a mediului infertil în care medicii de familie practică şi are drept scop regândirea modului de a practica. În ultimii 25 de ani, Societatea Naţională de Medicina Familiei a devenit una dintre cele mai mari şi mai puternice societăţi profesionale din România, iar medicina de familie s-a impus ca specialitate atât în faţa pacienţilor, cât şi a intregului corp profesional.

Congresul din acest an va genera un dialog între medicii de familie, medicii de alte specialităţi, sociologi, psihologi, economişti şi decidenţii sistemului sanitar, pentru a rezolva câteva dintre problemele presante ale practicii medicinei de familie, spre beneficiul pacienţilor.

“Este nevoie de o schimbare profundă a sistemului în care ne desfăşurăm activitatea, care să promoveze profesionalismul şi să orienteze îngrijirile în medicina de familie spre nevoile pacientului”, a spus Conf. Dr. Liviu Oprea, Co-Preşedinte de Congres.

În cadrul ediţiei din acest an a Congresului vor fi dezbătute modele inovative de practică în medicina de familie, care să permită creşterea autonomiei profesionale şi financiare; continuitatea asistenţei medicale în medicina de familie; finanţarea şi accesul pacienţilor la serviciile medicinei de familie; calitatea, siguranţa şi echitatea serviciilor medicale şi relaţia Medic-Pacient.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Parteneri

Karl Storz
Abonamente Medica
icmed
Karl Storz

Medinst