spot_img

Interviu cu prof. dr.  Gabriel Ioan Prada – președinte Societatea Română de Gerontologie și Geriatrie

„Medicii de familie au un rol esențial

Înaintarea în vârstă presupune, printre altele, o mai mare grijă pe care trebuie s-o acordăm sănătății.

Fenomenul de îmbătrânire este un proces complex care poate varia de la o persoană la alta și care poate aduce modificări atât în ceea ce privește felul în care arătăm, cât și în ceea ce privește felul în care organismul nostru lucrează. De cele mai multe ori apar și tulburările de dispoziție, care pot avea impact asupra altor afecțiuni ale persoanei vârstnice.

Depresia, este una din cele mai des întâlnite afecțiuni deoarece modificările aduse de aceasta sunt greu de acceptat de pacienți.

Vom discuta despre problemele vârstei a treia precum și despre problemele neurocognitive cel mai des întâlnire la această categorie de persoane cu domnul prof. dr. Gabriel Ioan Prada, președintele Societății Române de Gerontologie și Geriatrie.

Cât de importantă este implicarea medicilor de familie în orientarea vârstnicilor către centrele de geriatrie și gerontologie?

Medicii de familie au un rol esențial, pentru că ei așa cum de multe ori s-a spus, reprezintă o placă turnantă pentru pacient, și inclusiv pentru pacientul vârstnic care are de regulă o pluripatologie cu multiple asocieri morbide, ceea ce necesită o integrare a acestor probleme, și în plus, pacientul vârstnic are particularități ale bolilor care adesea întârzie diagnosticul și bolile ajung să fie identificate în stadii avansate. De aceea, o colaborare strânsă între medicul de familie și cel geriatru ar fi în primul rând în beneficiul pacientului.

Care sunt cel mai des întâlnite dereglările cognitive în rândul persoanelor de vârsta a treia?

Problemele acestea cognitive au o serie de caracteristici la vârstnici, au o prevalență mai mare după vârsta de 65 de ani, sunt mai frecvente o dată cu înaintarea în vârstă. Unele studii care au fost făcute sistematic, arată că aproape jumătate dintre persoanele cu vârsta de peste 85 de ani au o formă de tulburare neurocognitivă, aici aș da ca exemplu studiile făcute în Marea Britanie.

Din păcate, diagnosticul bolilor neurodegenerative care conduc la demență este stabilit în stadiu avansat de demență și s-a constatat că ele debutează cu mult înainte în cazul bolii Alzheimer, aici debutul are loc în urmă cu 20-30 de ani înainte de diagnosticul incipient al bolii.

Uneori la vârstnic apare o problemă pentru că tulburările neurocognitive se pot confunda cu afecțiuni frecvent întâlnite la acestă categorie de vârstă și anume depresia. Persoanele care au depresie sunt apatice, letargice și la o prima evaluare, seamănă cu pacienții care au tulburări neurocognitive dar la cei cu depresie se observă ideația aceasta care domină gândirea pacientului. La subiecții cu demență nu există această ideație, s-au există mult mai estompată pentru că la cei cu formă incipientă, depresia se asociază cu tulburarea neurocognitivă, dar apatia are sursele în alte cauze și anume, în faptul că ei nu mai înțeleg cum să se încadreze în mediul înconjurător, nu mai au interes pentru o serie de lucruri.

Puteți să ne descrieți cauzele demenței la vârstnici?

Cauzele dementei sunt greu de identificat pentru că în general, marea majoritate a bolilor au factori favorizanți, nu cauze și mă refer la bolile cronice de la vârstnici, și în principiu, se poate stabili cu certitudine o cauză, mai ales la bolile infecțioase unde se poate face legătura între un anumit agent patogen și semnele, simptomele pe care le reprezintă pacientul respectiv.

În cazul demenței, nu putem vorbi de factori cauzanți, ci de factori favorizanți ai acestei tulburări. Ce este interesant, este că la forma degenerativă de tip Alzheimer, există factori comuni cu formă vasculară de demență și sunt 4 factori importanți: hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, obezitatea și hipercolesterolemia. Acești factori pot fi controlați, de exemplu, hipertensiunea este important să fie identificată din timp, pe de o parte, mulți pacienți o diagnostichează în stadii avansate, și pe altă parte, să reușim să creștem complianța, să menținem terapia astfel încât să obțină un nivel scăzut, obezitatea și diabetul zaharat sunt boli care pot fi prevenite și tratate, la fel și dislipidemia, deci toți acești factori de risc ar putea să fie controlați din timp și influențați.

Putem discuta de tratament în cazul bolii Alzheimer ?

Există mai multe tipuri de tratament, în general, sunt tratamente simptomatice care sunt adresate mai ales manifestărilor bolilor respective și care ar putea să influențeze sau să modifice evoluția bolii. Din păcate, în cazul bolii Alzheimer nu avem instrumente terapeutice care să modifice evoluția acestei afecțiuni, avem doar un arsenal de medicamente cu efect dar nu simptomatic care pe de altă parte, pot să și încetinească evoluția spre stadii avansate, dar din păcate, evoluția aceste boli nu poate fi oprită.

Cum se situează România comparativ cu alte țări din Europa din punct de vedere al îngrijirilor bolnavilor cu demență?

Din păcate, nu există un sistem coerent de îngrijire în acest sens, există o serie de inițiative private care reușesc să rezolve parțial problemele, dar ar fi nevoie de un sistem bine structurat care să fie și de tip progresiv și în funcție de stadiul în care se află pacientul să ofere un serviciu adecvat lui.

Puteți să ne vorbiți despre rolul tehnologiilor digitale în prevenirea evoluției demenței?

Tehnologiile digitale sunt foarte importante pentru viața noastră de zi cu zi. Problema esențială care apare este că ele ar trebui adaptate la nevoile pacientului. Din păcate, am văzut multe inițiative de utilizare tehnologică a inteligenței artificiale, nu știu dacă ar putea să prevină efectiv boala, dar ar putea să ajute în îngrijirea pacienților.

Există o problemă și anume, că din păcate, nu sunt aplicate în practică la nivel extins și nu țin cont de nevoile pacientului. Sunt concepute în așa fel încât să satisfacă niște impresii ale persoanelor din afară, fără să se evalueze exact nevoile pacientului în primul rând, dar și ale persoanelor care asigură îngrijirea.

Dacă s-ar porni invers, de la studii care să evalueze cu acuratețe nevoile acestui tandem dintre pacient si persoana care asigură îngrijirea, cred că tehnologiile moderne s-ar putea adapta mai bine la nevoile lor.

Nu cred că la momentul actual există posibilitatea de a preveni tulburarea neurognitivă, dar tehnologiile digitale ar putea fi extrem de utile în suplinirea pierderilor funcționale ale pacienților.

De curând ați prezentat lucrarea – Abordarea multidimensională a vârstnicilor cu afectare neurocognitivă. Puteți să ne oferiți câteva detalii despre aceasta?

În cadrul acestei lucrări am vorbit în primul rând de multimorbiditate, de faptul că pacientul în vârstă prezintă un cumul de afecțiuni, una dintre ele foarte frecventă fiind această tulburare neurocognitivă și despre ce este caracteristic la pacientul în vârstă cu tulburare neurocognitivă și anume, că afecțiunile noi acute se pot manifesta cu simptomatologie nu la nivelul sistemului afectat, ci la nivelul unei așa numite verigi slabe, adică la nivelul preafectării cognitive, o infecție urinară, de exemplu, sau o tulburare de ritm cu frecvență rapidă care se poate manifesta nu cu simptome din sfera cardiacă, ci cu agravare a unei tulburări neurognitive preexistente, de aceea este nevoie de o echipa multidisciplinară care să intervină în evaluarea pacientului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Parteneri

Karl Storz
Dopple Herz
icmed
Karl Storz

Medinst