1.Care sunt noutăţile de anul acesta ale Conferinței Naționale de Ortopedie și Traumatologie de la Sibiu?
În primul rând nu a mai fost organizată întâlnirea anuală a SOROT la Sibiu din 1992 și este o onoare pentru noi că am primit din partea societății sarcina de a organiza acest eveniment. Sperăm să continuăm tradiția de a avea un congres care să aducă importantă informație științifică comunității ortopedice românești. În plus față de sesiunile științifice din anii trecuți, noi am organizat o sesiune de jumătate de zi dedicată rezidenților, sesiune susținută de lectori români de prestigiu și care are ca scop să aducă tinerilor noștri colegi informație științifică la zi, informație ce e foarte greu de găsit și sintetizat din publicațiile științifice. De asemenea, pentru prima dată se organizează o sesiune sub patronajul ESSKA – European Society of Sports Traumatology, Knee Surgery & Arthroscopy, care este cea mai importantă societate de chirurgia genunchiului din Europa. O altă noutate este și prezența în precongres a unui Simpozion al AO Trauma, care este cea mai importantă societate de traumatologie din lume.
- Care sunt personalităţile marcante ale Conferinței prezente la eveniment şi care este aportul lor?
Fără a putea să îi menționez aici pe toți invitații noștri, și îmi cer scuze față de cei pe care nu îi menționez, printre invitații de marcă din străinătate se numară: Mr. Philippe Beaufils (Franța) care este unul dintre cei mai importanți cercetători în chirurgia meniscului și un remarcabil chirurg, Prof. Laszlo Hangody (Ungaria) – care este „părintele” uneia dintre principalele tehnici de reconstrucție a cartilajului articular, Prof. Guido Marra (SUA) – Președintele Comitetului Internațional al Academiei Americane a Chirurgilor Ortopezi (AAOS), Prof. William Stetson (USA) – Past-president al Comitetului Internațional al Academiei Americane a Chirurgilor Ortopezi (AAOS), Dr. Nanne Kort (Olanda) – Președintele European Knee Associates (EKA), Prof. Georgios Macheras (Grecia) din conducerea Federației Organizatiilor de Ortopedie din Europa (EFORT), Prof. Bogdan Solomon (University of Adelaide, Australia), Prof. Gerold Labek (Austria) – unul dintre promotorii cei mai importanți în domeniul registrelor de endoprotezare, Prof. Florin Ramadani (Șeful Clinicii de Traumatologie din Wels, Austria).
De asemenea, vor fi prezenți în calitate de coordonatori și lectori toți conducătorii ortopediei românești, și nu putem sa nu îi numim pe dl. Prof. Gheorghe Popescu – Președinte al SOROT, dl. Prof. Tiberiu Bățagă – Vicepreședinte SOROT, dl. Prof. Radu Prejbeanu – Past President SOROT.
- Cum aţi cataloga infrastructura spitalelor din România şi pregătirea medicilor ortopezi de aici? Este România aliniată la standardele occidentale din punct de vedere al tratamentelor de ultimă oră dar şi al pregătirii medicilor ortopezi?
Infrastructura spitalelor este în general, după cum se știe, mult sub ceea ce dorim noi ca practicieni să existe. Este o luptă permanentă pentru a avea cu ce să lucrăm (aparatură, instrumentar, etc.) pentru a putea oferi românilor îngrijire la standarde europene. De asemenea, există diferențe semnificative în ceea ce privește infrastructura și consumabilele (implanturi în special) între diferite servicii de ortopedie din țară. Ortopedia și traumatologia este o specialitate care nu poate fi practicată fără aparatură și fără instrumentar, este practic una dintre specialitățile scumpe.
În prezent în România se folosesc în general aceleași tehnici care sunt utilizate și în țările occidentale, cu excepția unor zone de nișă putem spune că pacienții din România beneficiază de aceleași tehnici ca și cei din vestul Europei. Tehnicile moderne oferă rezultate mai bune atât ca și calitate a vindecării cât și ca reîntoarcere la o viață normală a pacienților.
În prezent nivelul de cunoștințe și practică al multora dintre ortopezii români este comparabil cu cel al ortopezilor din vest, decalajul din urma cu ani fiind legat de lipsa mijloacelor materiale și nu de proasta pregătire profesională a medicilor români. Nu poți să stăpânești o tehnică dacă nu o practici și nu poți să o practici dacă nu ai instrumentarul și implanturile necesare, e o ecuație simplă.
- Cum se vede din afara ţării ortopedia românească?
Din ce în ce mai bine, plecând de la o prezență sporadică a ortopezilor români în știința internațională, dar încă timid. Cu siguranța suntem mai prezenți activ la manifestările științifice intrenaționale și asta este evident prin prezența colegilor noștri în structurile de conducere a societăților internaționale, prin invitații ca lectori la manifestări internaționale de prestigiu, prin publicații în reviste de prestigiu de specialitate și de asemenea prin prezența numeroasă a unor colegi de marcă din străinătate la manifestările științifice românești (cursuri, simpozioane, etc.).
- Dintre toate afecţiunile aparatului locomotor care înregistrează o incidenţă în creştere?
Nu putem vorbi neapărat despre o creștere a incidenței unei patologii anume. Putem însă vorbi despre o capacitate crescută de a diagnostica și trata anumite afecțiuni. Odată cu progresele tehnologice, la care avem și noi acces acum, și cu conectarea noastră la cunoașterea acumulată în lumea civilizată cât am lipsit noi.
- Cât de importantă este recuperarea medicală pentru reuşita tratamentului chirurgical al pacientului ortopedic şi când trebuie făcută ea, înainte sau după operaţie?
Intervențiile din zona osteoarticulară (ortopedice) nu sunt suficiente dacă nu există o reabilitare corespunzătoare a pacienților. Închiderea cercului terapeutic se face incluzând în ecuația terapeutică, alături de pacient și chirurgul ortoped, și pe colegii noștri din specialitatea recuperării și reabilitării medicale.
- Este ortopedia o ramură mai rar îmbrăţişată de viitorii medici?
Nu cred. Este o specialitate foarte frumoasă și dinamică. O îmbrațisează cei care se regăsesc în ea.
- Care este ponderea privind importanţa pregătirii teoretice şi beneficiile unei aparaturi moderne în diagnosticarea patologiilor din sfera dumnneavoastră de activitate?
În specialitatea mea diagnosticul pornește de la povestea pacientului și este urmată de examinarea clinică. Aceste două componente oferă informații esențiale cu privire la diagnostic și luarea deciziei terapeutice. Apoi, în funcție de ce dorește să afle, clinicianul apelează la componenta imagistică care este direct dependentă de calitatea și nivelul aparaturii. Acuratețea diagnosticului și precizia terapeutică sunt direct influențate de toate cele trei componente care sunt indipensabile.
- Cât de des vedeți cazuri de tumori osoase? Ce știm până acum despre cauzele lor și care este tratamentul potrivit? Există soluții medicale de succes?
Tumorile osoase nu sunt foarte dese pe agenda noastră. Din fericire. Chirurgia oncologică osteo-articulară este foarte complexă și ar trebui tratată de colegi supraspecializați în asta. Nicăieri în medicină nu este de joacă, aici poate mai mult decât oriunde. Este cumva surpinzător că, în nici un institut oncologic din România, nu au fost incluși și ortopezi. De aceea această subspecialitate este oarecum vitregită de o implicare mai consistentă în țara noastră.
- Avem motive de mândrie şi de speranţă în mai bine?
Sunt mândru de drumul parcurs, de multe ori contra curentului. Un efort imens, un drum greu pe parcursul căruia am sacrificat viața personală, plăceri personale, etc. Un drum însă, pe care l-am parcurs din convingere, cu entuziasm și cu o dorință continuă de a mă depăși. Un drum care nu se termină niciodată. Speranța în mai bine? Clar. Cum altfel.
