România ocupă în Uniunea Europeană un loc fruntaș în ceea ce privește incidența cancerului uterin. Se spune că prevenția face cât o mie de tratamente. Din păcate, însă, acest lucru nu este înțeles pe deplin, mergându-se pe principiul că, dacă ceva nu doare la un moment dat, probabil că nu există.
Dr. Radu Dan Cristian, medic primar Obstetrica-Ginecologie
Din experiența dvs. cât de mult vin femeile la doctor pentru un control de rutină?
Depinde de mediul de viață. În mediile urbane, femeile vin mai des la medic, sunt mai conectate în ceea ce privește temele de discuție din media cu privire la sănătate și atunci au tendința să vină mai frecvent. Dacă nu anual, măcar o dată la doi-trei ani. In mediul rural, mai ales din cauza problemelor de demografie, în sensul în care au rămas la țară mai ales oameni în vârstă, femeile au tendința să nu mai vină la medic. Să zicem, după naștere mai vin de o dată, de două ori și ulterior își închipuie că nu mai e necesar să vină la control. Din păcate, majoritatea afecțiunilor pentru care facem screening nu debutează cu durere și atunci, dacă femeile se prezintă la medic doar în momentul în care au durere sau doar în momentul în care apare un simptom care le îngrijorează, cum ar fi sângerarea, atunci este de foarte multe ori relativ târziu.
Ce investigații pot fi făcute pentru prevenție?
Prevenția cea mai cunoscută în direcția asta este prevenția cancerului de col uterin. De foarte multă vreme avem examenul Babes Papanicolau care, datorită faptului că se practică la scară largă, este foarte accesibil, sunt și programe naționale, se decontează prin Casa de Asigurări, deci e ușor de făcut și este cel mai cunoscut, cel mai la îndemână și cel mai facil mod de a face prevenția cancerului de col uterin. Apoi avem un vaccin pentru HPV. Oamenii încă nu conștientizează legătura dintre infecția cu papilomavirusul uman și cancerul de col uterin. Asadar, avem instrumente de prevenție, dar care nu sunt conștientizate. Nu e făcută o educație sistematică astfel încât beneficiarii să știe că au această posibilitate la îndemână.
Legat de vaccinul împotriva HPV-ului de care vorbeați mai devreme. Există o vârstă maximă până la care poate fi administrat, are el mai mult efect dacă este facut până la începerea vieții sexuale?
Sigur, modificările care au loc la nivelul colului determinate hormonal sunt de amploare mai mare în prima parte a vieții, ulterior regenerarea celulară fiind mai scăzută, deci și replicarea virală mai scăzută și atunci evident că vaccinarea are un impact mai mic. Dar vârsta nu e limitantă și, din contră, poate avea un efect pozitiv în cazul în care persoana care se vaccinează are o viață sexuală activă, potențial cu mai mulți parteneri.
Dacă s-a făcut vaccinul anti-HPV mai există riscul de cancer uterin sau este eliminat complet?
Riscul este mult diminuat pentru că, de exemplu, vaccinul care se face acum, nonavalent, acoperă șapte tulpini cu risc crescut și două cu risc scăzut. Evident tulpinile cele mai frecvente care dau cel mai frecvent cancer de col uterin deci mai rămâne o porțiune îngustă de tulpini care ar putea să facă, să dea leziuni care în timp să ajungă la cancer de col uterin, dar evident că portița să zicem este mult îngustată. În mod real, teoretic putem să spunem că vaccinarea ar putea să scoată cancerul de col uterin din zona de interes.
Care sunt factorii care, dincolo de HPV, ar putea influența apariția unui cancer uterin?
Mai există și cancerul de endometru care apare predominant la vârste mai înaintate, după menopauză și unde, să zicem, greutatea excesivă, deci pacientele supraponderale au un risc mai mare. Și aici avem alte mecanisme, aici ecografia ar avea un rol în screening si un regim de viață care să implice un aport caloric adaptat necesarului zilnic. Pentru că și aici este o problemă: majoritatea femeilor după menopauză sunt supraponderale și atunci pot sa apara mai multe tipuri de afectiuni, nu numai ginecologice.
Exista investigații împărțite pe grupe de vârstă? Care este vârsta minima pentru testul Babes Papanicolau?
Testul Babes Papanicolau nu se recomandă la vârste extrem de mici. Sunt asociații profesionale în alte țări care nu recomandă. Ar putea să fie 21 de ani, poate în alte țări e mai mare varsta pentru că în momentul în care avem un screeningnvrem să depistăm cele mai multe cazuri dintr-un număr de teste pe care le efectuăm, ori dacă coborâm vârsta foarte-foarte jos nu mai este relevant esantionul.
Care este simptomatologia, care sunt principalele simptome pentru care femeile vin la dvs. și care duc la astfel de diagnostic?
Cel mai frecvent semn care le determină pe femei să vină, tardiv, și să li se pună diagnosticul de cancer de col uterin este o sângerare vaginală. La o femeie în menopauză, deci care în mod normal n-ar trebui să mai sângereze, este un semnal de alarmă care trebuie să o trimită de îndată la medic. In cazul femeilor tinere sunt sângerări la contactul sexual, sângerări fără legătura cu menstruația.
Care este circuitul pacientei în momentul în care puneți diagnosticul clar de cancer. Ce urmează apoi?
Diagnosticul clar sau de certitudine îl avem la biopsie. Deci se face o biopsie, avem un rezultat după care se fac investigații imagistice, încercăm să aflăm extinderea afecțiunii, să stadializăm boala din preoperator, se face pe urmă un consult oncologic, eventual radioterapie și în ultimă instanță, dacă mai este cazul, se face și intervenția chirurgicală. Deci, cumva, intervenția chirurgicală nu-și mai are rolul central pe care îl avea acum câteva zeci de ani, ci este parte componentă a unui ansamblu mai complex care se articulează în vederea obținerii sănătății pacientei.
Există vreun procent din cazurile de cancer de col uterin care este determinat genetic și nu de HPV?
Implicare genetică există în toate, dar nu e implicarea genetică pe care s-o determinăm ca fiind o genă, să arătăm cu degetul precum la cancerul mamar, de exemplu, când avem genele BRCA sau la cancerul ovarian când, la fel, BRCA 1 și BRCA 2 sunt specifice sau pot indica că au un risc crescut. In ceea ce privește cancerul de col uterin sunt, să zicem, implicații colaterale. Poate o imunitate de o asemenea natură care nu reacționează cum trebuie față de o infecție virală, așa încât virusul HPV să rămână, să dea infecție cronică. Deci asta ar putea să fie componenta ereditară sau componenta genetică. E doar ceva care suspectăm că ar putea să fie. Deci un sistem imun care să nu reușească să facă față în mod optim infecției cu HPV.
Ce le transmiteți femeilor legat de prevenție?
Cumva, e un subiect delicat. În ceea ce privește prevenția ar trebui să ne adresăm, mai ales femeilor tinere, tinerelor care-și încep viața sexuală. Cea mai eficientă prevenție este folosirea prezervativului. Deci asta este de departe cel mai eficient mod de a face prevenție. Ulterior, iarăși, tot în partea de prevenție, avem vaccinarea. Aceasta oferă siguranță și o liniște subtantiala în ceea ce privește viitorul. De asemenea controalele de rutină sunt extrem de importante. Căutăm, nu neapărat să depistăm cancerul în stadii incipiente ci să depistăm leziunile pre-canceroase. Leziuni care ar putea eventual, în puține cazuri, sa conduca la cancerul de col uterin.
