Interviu cu Dr. Anca Pantea-Stoian, Vicepreședinte, Comisia Naţională de Diabet și Boli Metabolice, Ministerul Sănătăţii
Care este în România situaţia programelor de prevenţie atât în ceea ce privește diabetul dar nu numai?
Programele de prevenţie în sănătate sunt un „must have” în toată lumea, reprezintă o prioritate și totodată o necesitate a tuturor sistemelor de sănătate. În acest moment în România nu există un program coerent de prevenţie, fiecare face cum crede, pe unde poate și cu ce are la îndemână. Prevenţia nu a fost o prioritate în ţara noastră până acum și acest lucru se datorează poate focusului mai degrabă orientat către elementele terapeutice, programe naţionale curative și rezolvărilor punctuale ale unor probleme stringente ale sistemului de sănătate. În ceea ce privește diabetul zaharat, prin elaborarea Legii Prevenţiei pot spune că s-a făcut un pas uriaș, de la idee la faptă. Așteptăm cu nerăbdare „validarea” acesteia în Parlament și implementarea ei ulterioară. Nu va fi ușor și nici ieftin din perspectiva bugetară pe termen scurt însă pe termen lung va fi cu siguranţă mult mai eficientă și evident, mai ieftină decât tratarea diabetului ca atare și mai ales a complicaţiilor acestuia. Și nu discutăm aici doar de diabet. Prevenţia include și măsuri eficiente pentru combaterea obezităţii, hipertensiunii, sedentarismului și a sindromului metabolic, factorii principali de risc pentru diabetul zaharat tip 2. Un program de prevenţie nu trebuie să vizeze un cluster aparte de pacienţi ci trebuie să se adreseze tuturor vârstelor, de la preșcolari la adulţi. Nu cuprinde doar măsuri cu viză exclusivistă pentru o anume patologie ci mai degrabă înseamnă identificarea precoce a factorilor de risc și combaterea acestora prin promovarea vectorilor de acţiune precum promovarea alimentaţiei sănătoase, a activităţii fizice și educaţia medicală a populaţiei. Da, este important să avem acești vectori activi la toate grupele populaţionale pentru că altfel putem vorbi doar de prevenţie punctuală, limitată doar la o anumită categorie populaţională în funcţie de vârstă/sex/ sau boală. Educaţia medicală este menţionată pentru că în esenţă este cea mai importantă: prezentarea anuală la controalele de rutină, efectuarea analizelor uzuale precum și depistarea precoce ale diferitelor afecţiuni poate salva vieţi și costuri. Dacă aceste deziderate încep să capete contur și mai mult și formă concretă, putem spune că am realizat unul dintre cele mai importante și spinoase probleme ale sistemului de sănătate românesc.
Consideraţi că reţeaua de abonaţi medical poate fi o platformă ideală pentru derularea unor programe de educaţie și prevenţie?
Dacă vă referiţi la pacienţii din „privat” aș spune că nu trebuie să existe diferenţe faţă de cei care sunt „abonaţi” la sistemul public. Și din perspectiva prevenţiei nu există diferenţe așa cum am amintit. Discutăm de populaţie nu de unde locuiește/muncește sau dorește să se trateze fiecare. Atât sistemul privat cât și cel public pot face în acest context casă bună, eforul este în final de a atinge același scop: să ai o populaţie cât mai puţin bolnavă cu putinţă. Multe sisteme private funcţionează perfect cu cele publice în multe ţări europene în programe comune de prevenţie. Este un model care poate și trebuie adoptat. De aceea un program coerent de prevenţie include toţi jucătorii din piaţa sectorului medical, de la asistenţi, educatori, dieteticieni, medici, farmaciști, din sectorul privat și de stat precum și alte grupe sociale cu un mare impact în viaţa socială: profesori, social-media-jurnaliști și lideri de opinie, artiști. Surprinzător, ultimele categorii reușesc să transmită un mesaj mai aproape de nevoia fiecărui cetăţean decât poate reușim noi medicii. Am văzut un sistem de acest gen în Portugalia. Profesorii și învăţătorii urmau cursuri speciale de educaţie și prevenţie medicală și mai departe aceștia diseminau informaţia în școli. Am văzut aici cum obligatoriu fiecare profesor avea noţiuni de bază despre diabet inclusiv cum să „se comporte” cu un copil cu diabet zaharat tip 1.
În aprilie 2019 la invitaţia Forumului European de Diabet, România a fost prima ţară care a lansat un Forum Naţional de Diabet. Ce este acest forum, care sunt obiectivele și așteptările?
Este un semnal important și anume comunitatea medicală în tot ce reprezintă ea și aici nu e vorba doar de medici, discutăm și de mediul farmaceutic, politic, societăţile profesionale precum și asociaţiile de pacienţi a înţeles și a reușit să găsească un limbaj comun pentru un singur obiectiv și anume prevenţia. Scopul principal a fost acela de a iniţia și promova legea prevenţiei. Și da, România a făcut primul pas în acest sens la nivel european. Doar că nu trebuie să fie și ultimul.
În octombrie 2019 European Diabetes Policy Summit – a lansat Declaraţia de la Haga, iar dumneavoastră aţi reprezentat România în calitate de expert, la redactarea Declaraţiei. Cum aţi primit invitaţia de a fi prezentă la acest eveniment? Ce ne puteţi spune despre principalele direcţii de acţiune stabilite cu această ocazie?
A fost o onoare să fac parte din acest grup, nu am fost singură, am fost invitată împreună cu doamna conf. Cornelia Bala, alături de care am și lucrat la elaborarea declaraţiei alături de experţii europeni. Principalul obiectiv a fost acela de a armoniza ghidurile internaţionale în domeniul diabetului și implementarea lor într-o formă facilă, către toţi medicii specialiști. Acest obiectiv are ca și element fundamental educaţia pacientului dar care pleacă de la educaţia medicului. Un medic educat are instrumentele necesare să educe și să trateze eficient pacientul. Adiacent, fiecare ţară a propus modele de implementare și diseminare a acestor recomandări prin educaţie continuă medic-pacient. S-a discutat mult despre telemedicină, despre programe curative și accesul tuturor pacienţilor la noile terapii, bariere în ceea ce privește inerţia clinică precum și instrumente de educaţie on-line. România a fost nominalizată la capitolul „best-practice” în diabet datorită paginii web „RODIABET”, pagină de educaţie activa a pacienţilor cu diabet precum și a medicilor specialiști în domeniu. Și mai pot adăuga faptul că am promovat Programul Naţional de Diabet din România. Acesta este unul dintre cele mai bune din Europa dacă nu chiar la nivel mondial pentru că toţi pacienţii cu diabet zaharat beneficiază de tratamentele cele mai moderne în domeniu – atât pentru pacienţii cu tip 2 cât și tip 1 de diabet zaharat, precum și de tehnologie medicală precum pompele de insulină și senzorii de monitorizare glicemică-pentru pacienţii cu diabet zaharat tip 1, gratuit. Este un mare beneficiu pentru pacienţii noștri dar și pentru medici. Nu este însă suficient. Lipsește recunoașterea valorii educaţiei terapeutice ca și act medical de sine stătător, și a unui Registru unic al pacientului cu diabet. Aceasta este misiunea noastră de a găsi soluţii și instrumente pentru a rezolva aceste două mari neajunsuri.
Procentual vorbind, cum vor ajuta toate aceste demersuri la creșterea gradului de prevenţie și de ce nu de îmbunătăţire a stării de sănătate a populaţiei?
O populaţie sănătoasă și educată reprezintă o normalitate. Rezultatele nu vor putea fi cuantificabile imediat de la implementarea legii prevenţiei, însă se vor identifica în generaţii, prin scăderea poverii financiare în programele de sănătate curative.
