spot_img

Revista 2024

Avocatul Poporului se sesizeaza in legatura cu situatia pacientilor cu cancer

Inca un pas mic spre normaliate: Avocatul Poporului Brasov s-a autosesizat in legatura cu situatia pacientilor cu cancer din Romania. Situatia a fost semnalata intr-un comunicat de presa trimis de Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer pe 4 februarie 2021, de Ziua Mondiala de Lupta impotriva Cancerelor. Acolo se subliniau clar problemele cu care se confrunta acesti pacienti, mai ales in ultimul an.

“Suntem profund onorati si incantati de faptul ca Institutie Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu fata de problemele pe care noi, ca Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer – FABC, le prezentam in mod constant, atat opiniei publice, dar mai ales factorilor decidenti. Din pacate, problemele prezentate sunt actuale si reprezinta strigatul de ajutor al pacientilor cu cancer. Inca de la inceputul pandemiei SARS-CoV-2 am prezentat aceste probleme autoritatilor, dar fara niciun raspuns, fara un rezultat sau vreo masura adoptata.” spune Cezar Irimia, presedintele FABC.

FABC subliniaza cu fiecare ocazie necesitatea unui Plan National de Cancer, care sa includa:

  • preventie si screening
  • preventie prin vaccinare
  • stabilirea unui parcurs clar al pacientilor oncologici de la suspiciune la diagnostic, tratament si viata cu cancer (monitorizare)
  • creionarea unor strategii clare in situatii critice ce vulnerabilizeaza si mai mult pacientul oncologic (pandemie, cataclisme, conflicte armate, etc.)
  • identificarea de urgenta a unor solutii pentru situatiile in care accesul la investigatii si

tratamente nu ar fi posibil din varii motive (faliment, retragere de pe piata a unor

medicamente, exportul paralel)

  • alocarea unui buget adecvat, bazat pe statistica si nu pe istoric
  • Registru National de Cancer

„Problema cancerului nu este doar a pacientului si a familiei acestuia, ci este problema intregii societati. Doar impreuna, ca societate civila, autoritati, specialisti, sistemul public de sanatate poate fi imbunatatit. Parlamentul si Guvernul, detin toate parghiile necesare, dispun de acces la experti, specialisti din diverse zone de interes, care pot contribui la remedierea problemelor expuse mai sus” completeaza Cezar Irimia.

Nr. 1/11.03.2021
Catre: Institutia Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Brasov,

In atentia: Catalina Dinu, consilier


Stimata Doamna Catalina Dinu,

Suntem profund onorati si incantati de faptul ca Institutie Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu fata de problemele pe care noi, ca Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer – FABC, le prezentam in mod constant, atat opiniei publice, dar mai ales factorilor decidenti.

Inca de la infiintare, FABC face presiuni constructive, argumentate, pentru imbunatatirea sistemului de sanatate romanesc si reprezinta organismul care supravegheaza respectarea drepturilor pacientilor cu cancer din Romania. De-a lungul timpului, cu mari sacrificii si insistente am reusit sa determinam autoritaţile sa adopte o serie de masuri care sa conduca la un acces mai bun la terapie, investigatii medicale si diagnosticare. Si tot prin dialog strans cu societatile profesionale medicale, am reusit sa crestem calitatea ingrijirilor medicale pentru pacienţii cu cancer. Dar mai sunt multe de facut in sistemul public de sanatate din Romania, pentru ca, inca suntem codasii Europei in toate statisticile.

Din pacate, problemele prezentate in articolul la care faceti referire in adresa dumneavoastra, sunt actuale, fac parte din comunicatul de presa emis de FABC in 04.02.2021, cu ocazia marcarii zilei internationale de lupta impotriva cancerului, si reprezinta strigatul de ajutor al pacientilor cu cancer. Inca de la inceputul pandemiei SARS-CoV-2 am prezentat aceste probleme autoritatilor, dar fara niciun raspuns, fara un rezultat sau vreo masura adoptata.

Aceasta este lista cu comunicatele de presa, scrisorile deschise, emise de FABC, respectiv, Alianta Pacientilor Cronici din Romania

  • 08 IANUARIE 2021

PACIENTII CRONICI AU NEVOIE SI DE MEDICAMENTELE VITALE, PE LANGA VACCINAREA ANTI SARS-COV-2 – COMUNICAT

  • 26 NOIEMBRIE 2020

SANATATEA LA URGENTA – O INITIATIVA ALIANTA PACIENTILOR CRONICI DIN ROMANIA

  • 16 NOIEMBRIE 2020

UN SISTEM DE SANATATE CARE, IN LOC SA SALVEZE VIETI, FACE VICTIME – COMUNICAT DE PRESA

  • 21 OCTOMBRIE 2020

COMUNICAT – TOTI CETATENII ROMANIEI AU DREPTUL LA OCROTIREA SANATATII

  • 16 SEPTEMBRIE 2020

COMUNICAT DE PRESA – SPUNEM NU POLITIZARII SANATATI!

  • 8 MAI 2020

SCRISOARE DESCHISA – BOALA NU POATE SA ASTEAPTE DUPA DECIZII BIROCRATICE

  • 13 MARTIE 2020

COMUNICAT DE PRESA: AUTORITATILE AU UITAT DE PACIENTII CRONICI!

Lista completa cu toate comunicatele, scrisorile deschise sub umbrela Alianţei Pacientilor Cronici din Romania, o regasiti aici https://aliantapacientilor.ro/comunicate-de-presa/

  • 4 FEBRUARIE 2021

APEL LA ACTIUNE PENTRU IMPLEMENTAREA UNUI PLAN NATIONAL DE

CANCER SI IN ROMANIA

  • 3 NOIEMBRIE 2020

COMUNICAT DE PRESA – PACIENTII CU CANCER, VICTIMELE COLATERALE PANDEMIEI COVID

  • 31 MARTIE 2020

SCRISOARE DESCHISA – TRIPLU RISC DE MOARTE PENTRU PACIENTII ONCOLOGICI DIN ROMANIA!

  • 11 IUNIE 2020

 SCRISOARE DESCHISA – DESCHIDETI SPITALELE PANA NU ESTE PREA TARZIU!!!

Cele prezentate mai sus, reprezinta disperarea pacientilor cu cancer in particular si a pacientilor cronici in general.

De fiecare data, atunci cand am avut ocazia sa interactionam cu factorii decidenti, beneficiind de ajutorul specialistilor, am prezentat o serie de potentiale solutii la problemele semnalate, dar, chiar si asa, o asociatie de pacienti nu se poate substitui statului. Punctele de mai jos, ar trebui incluse in Planul National de Cancer, asa cum am solicitat acest plan de masuri, inca din anul 2000.

  • preventie si screening,
  • preventie prin vaccinare,
  • stabilirea unui parcurs clar al pacientilor oncologici de la suspiciune la diagnostic, tratament si viata cu cancer (MONITORIZARE)
  • creionarea unor strategii clare in situatii critice ce vulnerabilizeaza si mai mult pacientul oncologic (pandemie, cataclisme, conflicte armate, etc.)
  • identificarea de urgenta a unor solutii pentru situatiile in care accesul la investigatii si tratamente nu ar fi posibil din varii motive (faliment, retragere de pe piata a unor medicamente, exportul paralel)
  • Alocarea unui buget adecvat, bazat pe statistica si nu pe istoric.
  • Inregistrarea adecvata a cancerului pe baze populationale, compatibila cu bunele practici europene, pentru a asigura instrumentul esential pentru implementarea PNC prin: supravegherea epidemiologica a bolii, monitorizarea progresului in atingerea obiectivelor de proces si rezultat asumate, evaluarea eficacitatii interventiilor planificate, etc, cu alte cuvinte, un registru national al cancerului. In lipsa acestui Registru National de Cancer, este important ca macar datele colectate de registrele de cancer regionale functionale sa fie coroborate si analizate integrat, asa incat sa creioneze o imagine cat mai reprezentativa a poverii bolii in Romania.

Problema cancerului nu este doar a pacientului si a familiei acestuia ci este problema intregii societati.

Doar impreuna, ca societate civila, autoritati, specialisti, sistemul public de sanatate poate fi imbunatatit. Parlamentul si Guvernul, detin toate parghiile necesare, dispun de acces la experti, specialisti din diverse zone de interes, care pot contribui la remedierea problemelor expuse mai sus.

Avem convingerea ca, vom gasi in dumneavoastra un aliat important pentru imbunatatirea situatiei pacientilor cu cancer din Romania, si tin sa va multumesc inca o data pentru atitudinea dumneavoastra proactiva, sperand in constructia unui canal de comunicare in folosul pacientului roman. Ne dorim sa intram intr-o minima normalitate, prin eliminarea discriminarii si egalitatea de sanse cu ceilalti cetateni ai Europei civilizata si responsabila!

In numele celor 75000 de pacienti si apartinatori, membri in asociatiile membre care compun

Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer,

Cu deosebita consideratie,

Cezar Irimia,

Presedinte FABC

Avocatul Poporului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Parteneri

banner
Doppel Herz
Karl Storz
banner

banner