Cele mai frecvente sunt chisturile seroase hepatice, numite şi chisturi hepatice simple sau chisturi hepatice esenţiale. Sunt mici bule formate în ficat, pline cu lichid limpede. Dacă apar în număr mare
semnalează o afecţiune congenitală numită boală polichistică hepatică. Peretele lor este subţire şi nu provoacă reacţie inflamatorie în jur. Câtă vreme rămân de mici dimensiuni, chisturile seroase nu ridică nicio problemă pentru pacienţi. Majoritatea sunt complet asimptomatice, fiind descoperite întâmplător la o banală ecografie abdominală. Dacă dimensiunile lor nu cresc în timp şi nu comprimă organele vecine, chisturile esenţiale pot rămâne netratate pentru tot restul vieţii. Pot fi rezolvate chirurgical dacă sunt mari, simptomatice (provoacă dureri etc), comprimă căile biliare sau organele din jur, dacă se rup. Operaţia se poate face clasic, prin incizie largă a abdomenului, sau laparoscopic. Se intervine laparoscopic în special pentru chisturile situate anterior, dar pot fi operate cu succes prin această tehnică şi cele situate în partea posterioară a ficatului. În formele grave ale bolii polichistice hepatice, întregul ficat se umple de chisturi, semănând cu un burete plin de găuri. Singurul tratament în aceste forme extreme este transplantul hepatic.
În România sunt relativ frecvente chisturile hepatice parazitare, numite şi chisturi hidatice. Sunt provocate de un vierme al ierbivorelor (Echinococcus granulosus), transmis la om de către câini. Pentru că omul nu este gazda definitivă, viermele se dezvoltă sub o formă ciudată – în ficat apare o cavitate plină cu lichid perfect transparent, căptuşit de o membrană albicioasă, asemănătoare albuşului de ou parţial coagulat. În chisturile hidatice vechi, dar încă active, membrana din interior proliferează, umplând cavitatea cu vezicule mai mici, numite vezicule fiice. Peretele exterior al chistului hidatic este gros şi, dacă este situat la periferia ficatului, provoacă în jur o reacţie inflamatorie care în timp atrage şi lipeşte la chist organele din jur. Se descoperă de regulă tot ecografic, dar suspiciunea de echinococoză hepatică impune şi efectuarea unei tomografii, care evidenţiază membrana proligeră sau veziculele fiice. Confirmarea se obţine prin diagnostic
serologic, prin analize speciale de sânge. Evoluţia chistului hidatic hepatic este variabilă. În varianta favorabilă, parazitul moare, chistul devine inactiv, peretele se calcifică şi cavitatea din ficat nu mai creşte în dimensiuni. În cazurile nefavorabile, chisturile cresc până când ocupă tot ficatul, ajungând să comprime organele vecine. Lichidul din interior este puternic alergen. Dacă peretele chistului se sparge, poate declanşa o reacţie alergică severă, mergând până la decesul pacientului prin şoc anafilactic. De aceea, chisturile active se tratează obligatoriu. Iniţial, se tentează inactivarea chistului, adică omorârea parazitului printr-un tratament medicamentos luat pe termen mai lung. În chisturile hidatice mici, tratamentul medicamentos e suficient. Chisturile mari şi cele complicate se operează. Intervenţia e mai dificilă ca în chisturile seroase şi nu întotdeauna se poate efectua o operaţie laparoscopică. Membrana proligeră trebuie scoasă în totalitate. Ajunse accidental în abdomen, lichidul hidatic şi membrana pot genera alte chisturi, de aceea intervenţia se face cu precauţii suplimentare. Tratamentul antiparazitar se administrează, ca protecţie, şi postoperator.
O altă categorie sunt chisturile biliare. Pereţii canalelor prin care se elimină bila formează din loc în loc umflături, în care, cu timpul, ajunge să se strângă bila. De cele mai multe ori, chisturile biliare sunt mici şi asimptomatice, de aceea nici nu se tratează. Tratamentul este instituit doar dacă ele provoacă dureri sau complicaţii. Uneori, chisturile simple şi cele hidatice ajung să comunice cu arborele biliar, caz în care bila le inundă, fără ca ele să fie adevărate chisturi biliare. Pentru diagnostic sunt folosite ecografia abdominală, examenul CT şi o investigaţie numită uzual colangioRMN. Este o examinare RMN (rezonanţă magnetică nucleară), în cursul căreia se injectează o substanţă care se va elimina prin ficat şi bilă, colorând chisturile biliare. Când comunicarea dintre canalele biliare şi chist este cert dovedită, se poate trata chistul indirect, printr-o manevră endoscopică.
Chistadenocarcinoamele hepatice sunt tumori maligne, cancere de ficat, proliferări de celule neoplazice care produc lichid. Sunt extrem de rare, dar evoluţia lor este nefavorabilă. Diagnosticul este adesea întâmplător şi se pune numai pe baza examenului histopatologic. Fiind vorba de un cancer, tratamentul este complex. În cazuri selecţionate, beneficiază de tratament chirurgical, dar datorită dificultăţii acesta este rezervat de regulă unor clinici specializate.