La început de secol XXI esenţa îmbătrânirii umane continuă să rămână o ecuaţie cu multiple necunoscute. Se poate spune cu certitudine că îmbătrânirea este un proces universal, general şi ireversibil. Nu se poate vorbi însă de un singur punct de plecare al îmbătrânirii.
Procesele îmbătrânirii trebuie înțelese într-un context amplu de factori și cauze. Se admite că îmbătrânirea și durata vieții omului este determinată de o serie de factori, printre care se numără cei endogeni, (natura genetică) care debutează încă de la 18-20 de ani. Îmbătrânirea fiziologică, genetică, se manifestă prin alterarea mesajului genetic în sinteza proteinelor, degenerare celulară și prin modificări ale structurii macromoleculelor proteice extracelulare. Variațiile în fondul genetic individual par să guverneze cauza intrinsecă cu rezultate pe măsura trecerii timpului. Prin definiție, această formă de îmbătrânire este inevitabilă.
Stresul oxidativ este considerat de importanță primordială în conducerea procesului de îmbătrânire. Acesta reprezintă o consecință a lezării radicalilor liberi de numeroase specii reactive de oxigen endogene (SRO). Deși pielea are activități antioxidante extrem de eficiente, în timpul îmbătrânirii, nivelul SRO crește și activitățile antioxidante scad.
Îmbătrânirea este asociată cu schimbări structurale moleculare ale ADN-ului, lipidelor și prostaglandinelor – toți markeri ai stresului oxidativ, deși toate modificările nu sunt doar de oxidare.
Există alte căi care includ erori spontane sau alte modificări ale proteinelor. Acumularea acestor modificări moleculare, în special în proteine, constituie baza îmbătrânirii celulare. Cu toate acestea, este de asemenea recunoscut faptul că SRO joacă un rol în semnalizarea normală și că generarea lor este esențială pentru menținerea homoeostazei și a reacției celulare.
Îmbătrânirea extrinsecă este cauzată de factori care sunt introduși în corpul uman, cum ar fi fumatul, consumul excesiv de alcool, nutriția necorespunzătoare și expunerea cronică la soare. Expunerea la astfel de elemente, care intră în sfera domeniului voluntar, este uneori inevitabilă șsi reprezintă, prin urmare, îmbătrânirea prematură a pielii. Dintre acești factori externi expunerea la soare este considerată a fi cea mai importantă și nocivă pentru piele.
Aproape 80% din îmbătrânirea facială este considerată a fi din cauza expunerii cronice la soare. Sunt prezente riduri groase și profunde, varianții mai mari de uscăciune și pigmentare neregulată, cu un conținut de melanină mai mare, dezvoltarea de celule nevice și lentigine, elastoză pronunțată, keratoze actinice și maladii neoplazice.
Histologic, procesul de îmbătrânire este tradus prin atrofie cutanată epidermică și dermică, aplatizarea crestelor reticulare, aplatizarea joncțiunii dermo-epidermice, scăderea coeziunii keratinocitare precum și un număr redus de fibroblaste și celule mastocitare. În plus, se observă o creștere a numărului de fibrile de colagen și a creșterii raportului colagen III în defavoarea colagenului I.
Fumul de țigară privează celulele epidermice de oxigen și de nutrienți, componente necesare pentru o piele proaspată și curată. Pe de altă parte, acesta facilitează apariția ridurilor datorită faptului că substanțele chimice conținute în tutun interacționează negativ cu elastina și colagenul din piele, substanțe responsabile cu tonusul și elasticitatea sa.
Alcoolul deshidratează organismul, conducând la îmbătrânirea prematură a pielii. Astfel, excesul de toxine care se acumulează în piele înlătură umezeala naturală, având drept consecinţă ridurile. Consumul frecvent de alcool poate creşte presiunea în venele din zona feţei ducând la apariţia acneei, capilare sparte sau comedoane. De asemenea, alcoolul privează pielea de vitamina A, care este esenţială pentru refacerea ei.
Printre factorii patogeni (degenerativi) implicați în procesul de îmbătrânire se numără și scăderea producției naturale de hormoni. Microcirculația sângelui de la nivelul pielii este redusă, deprivând astfel pielea de cantitatea mică de hormoni naturali pe care corpul le produce. Cei mai studiați hormoni legați de procesul de îmbătânire sunt hormonii sexuali feminini (estrogenul și progesteronul) și masculini (testosteronul), hormonul de creștere (HGH), melatonina și hormonii suprarenalieni având ca precursor pregnenolonul și DHEA.
- Îmbătrânirea pielii poate fi întârziată semnificativ prin administrarea de estrogen. Mecanismul prin care estrogenul menține un aspect plin de tinerețe este dat creșterea sintezei colagenului, care este structura de susținere a pielii. Atrofia colagenului este un factor major în îmbătrânirea pielii.
- Hormonul de creștere (GH) este utilizat pe scară largă în medicina antiaging pentru a încetini efectele îmbătrânirii. Valorile GH scad odată cu vârsta. Mecanisme care stau la baza unor efecte scăzute ale GH includ metabolismul redus oxidativ și stresul oxidativ scăzut, rezistența sporită la stres și sensibilitatea sporită la insulină.
- Dehidroepiandrosteron (DHEA) este un hormon steroid secretat de glandele suprarenale și este precursorul hormonilor sexuali (testosteron și estrogen). Nivelul sanguin al DHEA crește treptat până la vârsta de 20 de ani, apoi scade odată cu vârsta. Hormonul “de longevitate” are efecte împotriva îmbătrânirii, simptomele menopauzei, pierderea musculară, obezitate.
Procesul de îmbătrânire a pielii este o parte din evoluția naturală, firească, a întregului organism de-a lungul anilor; îmbătrânirea se manifestă prin pierderea agilității de deplasare, suportarea mai dificilă a condițiilor vitrege de mediu (căldură, frig), creșterea susceptibilității la diferite boli, recuperarea mai lentă după traumatisme, reducerea capacității de reproducere, iar, la nivelul pielii, aceasta se manifestă prin pierderea tonusului și elasticității, aspect de piele uscată, apariția de riduri, accentuarea șanturilor și ridurilor de expresie, aspect de față ternă și „căzută”, permanent obosită. Abordările preventive anti-îmbătrânire vizează corectarea stilului de viață și obiceiuri (fumat, poluare, radiații UV, stres, nutriție, dietă și suplimente alimentare, activitate fizică, controlul sănătății generale), în timp ce procedurile de reîntinerire și revitalizare au ca scop principal creșterea nivelului vitalității organelor și sistemelor, îmbunătățirea stării psihice, creșterea rezistenței organismului și sporirea activității sale; aceasta se manifestă printr-o piele fermă, privire strălucitoare, statură dreaptă, mers ușor, curaj, somn liniștit și odihnitor. Tratamentele antiaging au rolul de a încetini procesul de îmbătrânire, de a obține o față mai tonică, mai luminoasă, fără riduri sau cu mai puține riduri, o față nu neapărat care să fie mult mai tânără, dar care să arată mai bine.
Autori:
Anca ZBRANCA TOPORAȘ1,2, Anca BULAI1,
Claudia-Elena AANUȚEI1,
1 Clinica de Dermatologie
Sp.Cl. Jud. „Sf. Spiridon” Iași
2 UMF „Gr. T. Popa” Iași
Bibliografie:
- Bernstein EF, Underhill CB, Hahn PJ, Brown DB, Uitto J. Chronic sun exposure alters both the content and distribution of dermal glycosaminoglycans. Br J Dermatol 1996;135(2):255–262Fenske NA, Lober CW. Structural and functional changes of normal aging skin. J Am Acad Dermatol 1986;15(4, pt1):571–585Kosmadaki MG, Gilchrest BA. The role of telomeres in skin aging/photoaging. Micron 2004;35(3):155–159
- L Baumann, Skin ageing and its treatment, J Pathol 2007; 211: 241–251; T. M. Callaghan, K.-P. Wilhelm, A review of ageing and an examination of clinical methods in the assessment of ageing skin. Part I:Cellular and molecular perspectives of skin ageing, International Journal of Cosmetic Science, 2008, 30, 313–322;
- Molecular aspects of skin ageing.Naylor EC1, Watson RE, Sherratt MJ, Maturitas. 2011 Jul;69(3):249-56
- Structural and functional changes of normal aging skin. J Am Acad Dermatol 1986;15(4, pt 1):571–585; Roupe G. Skin of the aging human being. Lakartidningen. 2001;98(10):1091–1095
