Părinţii ştiu prea bine ce sunt colicile sugarului, fie că le-au întâlnit direct, la copiii lor, fie că doar au auzit de ele. Pentru oamenii de ştiinţă, însă, colicile sugarului sunt încă un mister.
Colicile sunt definite ca acele episoade de plâns care apar la sugarul sănătos, ce nu are motive aparente de a plânge, precum foamea sau scutecul ud. Crizele de plâns apar la aproximativ aceeaşi oră din zi, mai ales seara, durează mai mult de 3 ore pe zi, mai mult de 3 zile pe săptămână şi se întind pe mai mult de 3 săptămâni.
Colicile apar în jurul vârstei de două săptămâni sau un pic mai târziu şi dispar de la sine când copilul ajunge la vârsta de 3-4 luni. Ca manifestări, dincolo de balonare, apar şi anumite posturi caracteristice – copilul se încordează, îşi freacă picioarele sau le strânge spre abdomen, se înroşeşte la faţă şi este foarte agitat. Copilul suferă, este clar, dar ce determină această suferinţă?
Cel mai adesea, medicii consideră că este vorba de o imaturitate a sistemului digestiv, acesta fiind înzestrat la naştere cu o cantitate redusă de enzime şi suc gastric, dar şi cu o floră bacteriană nediversificată. Din aceste motive, laptele nu poate fi complet digerat, apar acumulările de gaze şi spasmele. Alţi medici susţin, însă, că acumularea de gaze apare prin înghiţirea aerului fie în timpul plânsului, fie ca urmare a unei poziții incorecte de hrănire a bebeluşului. Coliclie au mai fost corelate şi cu imaturitatea sistemului nervos, care este supus, în primele luni de viaţă, unei avalanşe de stimuli, iar prin plâns cel mic încearcă să se elibere de tensiune. Sunt şi teorii care susţin că tocmai lipsa stimulării suficiente conduce la apariția colicilor. Se pare că şi mama are un rol important în apariţia colicilor, atât prin alimentaţie, în cazul în care alăptează, cât şi prin anxietatea resimițită în această perioadă şi transmisă copilului.
Colicile nu exprimă o stare de boală, însă sunt unele situaţii patologice care se manifestă asemeni colicilor şi care trebuie eliminate de către medic, precum refluxul gastro-esofagian sau inflamaţia creierului.
Întrucât nu sunt bine cunoscute cauzele colicilor, iar factorii implicaţi sunt multipli, nu s-au identificat metode de prevenire sau combatere universal valabile, eficiente pentru toţi bebeluşii.
Părinţii pot încerca să îl ajute pe cel mic prin diverse intervenţii precum masajul abdomenului, aplicarea de comprese calde, înfăşarea, ridicatul pe umăr pentru a-l ajuta să eructeze, legănatul şi purtatul mai mult timp în braţe sau chiar poziţionarea copilului în contact direct cu pielea mamei. Unii părinţi au reuşit să îşi liniştească bebeluşii prin folosirea “zgomotelor albe’ de tipul celor emise de uscătorul de păr sau de aspirator, care îi amintesc celui mic de sunetele auzite în burta mamei. Mamele care alăptează vor trebui să elimine alimentele care pot determina gaze, precum şi a celor cu potenţial alergen.
De-a lungul timpului, au fot utilizate cu succes şi unele plante medicinale, sub formă de infuzii sau de preparate farmaceutice. Astfel, Mărarul European (Anethum graveolens) sau Mărarul Indian (Anethum sowa) este des întâlnit în produsele anticolici, datorită proprietăţilor antispastice şi carminative, dar şi rolului antiemetic şi de stimulare a secreţiilor digestive.
Cardamomul (Elettaria cardamomum) este, de asemenea, binecunoscut pentru combaterea acumulărilor de gaze şi a hiperacidităţii gastrice, iar Coada şoricelului (Achillea millefolium) ajută prin acţiunea antispastică, antiinflamatoare şi antiseptică. De multe ori, colicile sunt însoţite de constipaţie, situaţie în care poate fi de ajutor extractul de Terminalia chebula, planta ayurvedică cu rol în reglarea tranzitului intestinal şi în combaterea flatulenței.
Chiar dacă ştiinţa nu are încă toate răspunsurile cu privie la colicile sugarului, ştim sigur că ele nu sunt semne de boala şi că vor trece în jurul vârstei 3-4 luni. Părinţii îl pot ajuta pe cel mic să traverseze această perioada dficilă încercând diverse metode de liniştire şi având grijă să îşi păstreze ei înşişi calmul.
