Dezvoltarea umană – o preocupare din ce în ce mai frecventă în zilele noastre. Putem spune că pe parcursul vieții, dezvoltarea se realizează în salturi și ritmuri specifice, iar dacă într-un domeniu achizițiile pot fi spectaculoase, în altele pot avea un ritm mai lent de evoluție.
Cele 3 domenii ale dezvoltării
- Dezvoltarea fizică – cuprinde creșterea organismului și a creierului, capacitățile senzoriale, abilitățile motorii și sănătatea;
- Dezvoltarea cognitivă – cuprinde învățarea, atenția, memoria, limbajul, gândirea, raționarea și creativitatea;
- Dezvoltarea psihosocială – cuprinde stările emoționale, personalitatea și relațiile sociale.
Toate aceste sectoare interacționează între ele și se influențează una pe cealaltă.
De ce este necesară o evaluare a preșcolarului?
O dificultate apărută la un stadiu de dezvoltare primar, nu se poate vedea mereu la o simplă examinare, ci poate fi necesară aplicarea unor instrumente psihometrice valide care să permită surprinderea cât mai amănunțită și corectă a dimensiunilor importante ale dezvoltării .
Scopul de bază al unei evaluări psihologice a preșcolarului este de a determina nivelul de dezvoltare motor, cognitiv și psihosocial al copilului, având un rol predictiv privind capacitatea de adaptare la viața școlară și unul constatativ în legătură cu identificarea anumitor dificultăți de dezvoltare, putând beneficia de un proces de recuperare timpuriu.
În urma unei evaluări psihologice sunt recomandate anumite programe care să permită îmbunătățirea abilităților.
Programe de recuperare timpurie
Din ce în ce mai mult se discută despre intervenția terapeutică în primii ani de viață ai copilului, punând o bază în copilărie, nu doar în funcționarea cognitivă, ci și în comportament, abilități sociale și sănătate fizică. Cu toate acestea, mulți copii se confruntă cu diferiți factori de stress în această perioadă, care le poate afecta dezvoltarea sănătoasă.
Programele de intervenție timpurie sunt concepute pentru a sprijini dezvoltarea optimă a copilului și pentru a atenua factorii care îi conduc pe copii la performanțe școlare scăzute.
Asociația KinetoBebe pune la dispoziție servicii de evaluare și intervenție timpurie, dar și consiliere parentală în domeniile: psihologie, psihopedagogie, logopedie, psihoterapie și kinetoterapie.
Referință:
- Aurel Ion Clinciu – Bateria de evaluare a preșcolarului. Gata pentru școală
- Diane E. Papalia , Sally Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman – Dezvoltarea umană.
- www.aifs.gov.au/cfca/bibliography/early-intervention-programs-parents
- www.rand.org/pubs/research_briefs/RV9145.html