Odată aflat în lume, micul om nou-născut primește ca daruri, simțurile prin care începe să cunoască mediul înconjurător. Prin văz, auz, miros, gust, atingere, el află primele informații despre noua lui viață și astfel învață treptat să se raporteze la ea. Dar nu este suficient să afle despre mediul înconjurător ci este nevoie să învețe și despre el însuși și despre cum să se raporteze la propria persoană și la ce este în exterior. Pentru aceasta are nevoie de propriocepție, simțul propriului corp care îl invață să se situeze în spațiu. Termorecepția este tot un simț care prin receptori aflați la nivelul pielii îl ajută să perceapă temperaturile din exterior și astfel să se protejeze (semnalând prin plâns disconfortul), să supraviețuiască temperaturilor prea scăzute sau prea ridicate. Nonicepția este un mecanism de supraviețuire deoarece îi semnalează durerea fizică. Echilibriocepția un simț complex care are la bază văzul și propriocepția îi oferă informații despre echilibrul corpului, adică despre capacitatea de a-și menține poziția, în mod special în spații înguste sau stând într-un picior.
De ce este important să aibă aceste canale senzoriale deschise încă de la naștere? În primul rând îl ajută să supraviețuiască eventualelor pericole sau condiții diferite de mediu. În al doilea rând, dar la fel de important este faptul că reprezintă baza cunoașterii și a dezvoltării psihice. Simțurile îi oferă informații pe care altfel nu le-ar învăța și care sunt suport vital pentru operațiile cognitive ce vor urma. Cu alte cuvinte, dacă nu îmi conștientizez propriul corp, dacă nu simt durere, nu simt varietăți de gusturi, mirosuri, dacă nu percep lumini, umbre, culori, forme, dacă nu simt texturi, dacă nu aud sunete, voci etc., actul gândirii va fi modificat parțial, calitativ sau chiar alterat.
Ce efecte produce o experiență senzorială bogată? Curiozitate crescută, deschidere spre nou, toleranță la frustrare, motricitate dezvoltată, implicare și randament în procesul de învățare, autoreglare și reglare a emoțiilor, stabilitate psihică, dezvoltare cognitivă.
Cum putem facilita stimularea senzorială copiilor? Cel mai la îndemână intuitiv și natural act este expunerea la mediul înconjurător a nou-născutului. Se înțelege desigur că această expunere trebuie făcută cu limite de siguranță. Astfel, de când se naște copilul trebuie lăsat progresiv în primele zile să își exploreze membrele și să se obișnuiască cu noile limite de spațiu, de data aceasta infinite prin comparație cu viața intrauterină. Util îi va fi să fie expus la lumină – întuneric, voci și sunete din natură, temperaturi, mirosuri etc. O putem face fără să ne propunem, el primind toate aceste informații natural, important este să nu îl protejăm excesiv, ba chiar să nu îl privăm. Dar foarte util este și jocul senzorial, forma de joc principală în primii doi ani de viață. De altfel se observă cu ușurință că este jocul preferat al micuților.
Ce împiedică experiența senzorială în primele luni/2 ani? Înfășatul îndelungat, mănuși în primele săptămâni, purtatul excesiv în sistem, ținutul copilului într-o camera a lui, îmbrăcatul exagerat, liniște exagerată, acoperirea căruciorului cu eșarfe, ținutul în țarcuri timp îndelungat, privarea de sunete/zgomot, grija exagerată față de ce atinge copilul, privarea de jocuri senzoriale și încurajarea prematură a jocurilor cognitive, jucării extrem de comerciale cu aspect, culori și sunete în neconcordanță cu realitatea, expunerea la device-uri. Acum conștientizând rolul important pe care îl joacă senzorialitatea în viața copilului, nu ne rămâne decât să îi dăm libertate și limite de siguranță pentru a-și dezvolta simțurile și a le integra în procesul de învățare și cunoaștere.
