Leziunea musculară este rezultatul unor macrotraumatisme produse de o contracție bruscă a unui mușchi, în anumite condiții favorizante. Întinderea reprezintă o leziune a mușchilor sau a tendoanelor. În funcție de severitatea leziunii, putem avea o simplă suprasolicitare a mușchiului sau tendonului (în limbaj curent întindere) sau o ruptură parțială sau totală a mușchiului sau tendonului.
Etiologia leziunilor musculare
Leziunile musculare pot apare în efectuarea activităților de zi cu zi și nu sunt specifice doar sportivilor. Persoanele care practică sport sunt expuse la dezvoltarea întinderilor musculare prin folosirea excesivă a musculaturii.
Întinderea musculară mai este denumită și spasm muscular sau crampă musculară, și reprezintă o leziune indirectă aparută pe fond de oboseală și suprautilizarea a mușchiului. Poate apare în timpul oricărui tip de activitate fizică: alergat, ridicare de greutăți, cățărare, întindere extremă a bratelor sau picioarelor etc.
Sporturile de contact ca rugby, fotbal american, wrestling, box etc. prezintă un risc mai crescut de apariție a leziunilor musculare dar nu trebuiesc neglijate nici sporturile non-contact în care se pot dezvolta forțe puternice pe un singur segment al corpului ce pot duce la apariția leziunilor musculare.
Întinderile musculare care apar în afara antrenamentului sau unor eforturi fizice sunt denumite ocupaționale. Spre exemplu, adoptarea de poziții anormale la locul de muncă pentru perioade lungi de timp fără pauze sau postura anormală a corpului care determină întinderi musculare cronice ale gâtului, umerilor și spatelui ridicând posibilitatea sechelelor pe termen lung ale țesuturilor moi și articulațiilor coloanei vertebrale.
Rupturile musculare apar spontan datorită unei contracții puternice sau a unui gest obișnuit efectuat pe un muschi epuizat; pot fi provocate prin lovitură directă, mai ales când direcția de acțiune este tangențială cu mușchiul. Alți factorii care pot favoriza producerea leziunilor musculare sunt eforturile bruște și violente fără o încălzire prealabilă, în condițiile unui climat rece și umed.
Tabloul clinic
Întinderea musculară poate fi acută sau cronică. Cea acută apare ca urmare a unui traumatism sau suprasolicitare a mușchiului, iar cea cronică se dezvoltă în urma suprasolicitărilor prelungite, repetitive ale aceluiași mușchi sau grup de mușchi.
Simptomele tipice de leziune musculară sunt:
- durere vie cu caracter de arsură, cu apariție bruscă
- • atitudine antalgică (adoptă o poziție în care durerea nu mai este atât de intensă)
- • prezența durerii localizate la palpare
- • tumefierea regiunii (umflarea), echimoză (vânătaie) locală, apariția hematomului (ruptură musculară parțială sau totală)
- • în cazuri severe (ruptură musculară parțială sau totală) apar grade diferite de impotență funcțională a mușchiului.
Sunt descrise 3 grade de severitate ale întinderii musculare:
Grad 1: leziune ușoară care afectează un număr redus de fibre musculare (sub 5%). Este o leziune fibrilară (afectează câteva fibre musculare) – aceasta reprezintă în denumirea curentă întindere musculara!
Clinic: durere localizată, fără impotență funcțională, redoare și crampe la 2-5 zile post injurie.
Gradul 2: leziune medie care afectează un număr extins de fibre musculare dar mușchiul nu este complet rupt. Leziunea este de tip fascicular (sunt interesate câteva fascicule ale mușchiului).
Clinic: durere intensă, tumefiere, echimoză moderată, redoare și crampe cu durata de o săptămână.
Grad 3: leziune severă cu ruptură musculară completă.
Clinic: durere bruscă, intensă, imposibilitatea de a contracta mușchiul, echimoze și tumefie- re importante, la inspecție mușchiul se observă proeminent.
Localizările cele mai frecvente se întalnesc la mușchii membrelor inferioare, mai precis la nivelul cvadricepsului femural, ischiogambierilor, aductorilor coapsei, tricepsului sural dar și la nivelul membrului superior – biceps brahial (cel mai frecvent) – și toracelui (mușchiul pectoral mare).
Investigații paraclinice
În general diagnosticul este pus pe baza anamnezei și examenului clinic local. Utilă este și ecografia musculară mai ales în cazul sportivilor de performanță.
Ecografia mio-entzo-osteo-articulară: se efectuează pentru a decela gravitatea leziunii în funcție de care se stabilește și conduita terapeutică secundară.
Tratament
Tratamentul de prima linie în leziunile musculare de fază acută cuprinde patru pași cunoscuți sub acronimul RICE: repaus segmentar, aplicare locală de gheață, compresie locală și ridicarea membrului afectat. Repausul oprește activitățile fizice care nu sunt necesare, mai ales cele care produc durere pentru a preveni pro- gresia leziunilor. Este obligatoriu, mai ales în cazul sportivilor, deoarece continuarea antrenamentelor determină agravarea injuriei, putând evolua de la întindere musculară până la ruptu- ra parțială și chiar totală a mușchiului.
Se va aplica gheață pentru a reduce edemul prin restricționarea fluxului de sânge la locul leziunii, dar nu pentru mai mult de 10-15 minute o dată, cu repetarea aplicării de 4 – 8 ori pe zi timp de 3 zile.
Se va folosi bandaj compresiv pentru a reduce edemul. Se menține zona afectată ridicată dea- supra nivelului inimii pentru a diminua / preveni staza locală, edemul.
Tratamentul local este acompaniat de administrare de antiinflamatorii nesteroidiene de uz general și local (unguente) pentru a combate durerea și inflamația. Dacă leziunea este acompaniată de durere severă se recomandă examenul medical. Acestea pot fi semne ale unei frac- turi osoase, entorse sau rupturii complete musculare.
Tratamentul curativ în cazul rupturilor musculare parțiale și totale este chirurgical.
Fizioterapia este utilizată cu bune rezultate – laserterapia în primele zile, ultrasunet sau ultrasonoforeză (după primele 48 ore) iar după ziua a 8-a curenți diadinamici, TENS. Masajul nu este recomandat în primele 15 zile.
Kinetoterapia este indicată după inițiala cicatrizare și constă într-o primă fază în exerciții de stretching pentru a întinde țesutul cicatriceal fibros, urmate de exerciții de creștere progresivă a forței musculare – inițial exerciții pasive, pasivo-active și active; treptat se va trece la exerciții active cu încărcare progresivă.
Următoarea etapă este începerea antrenamentului specific, de asemenea, gradat ca in- tensitate și încărcare, ideal sub supraveghere medicală.
În general perioada de vindecare pentru în- tinderile musculare este de 2 până la 3 săptă- mâni; pentru ruptura musculară parțială este de 3 până la 6 săptămâni iar în cazul rupturii musculare totale de aproximativ 3 luni.
