Copilul crește și se dezvoltă în uter într-un sac amniotic ce conține lichidul amniotic, un lichid transparent și complet steril. Lichidul amniotic joacă un rol foarte important în evoluția sarcinii, excesul sau lipsa unei cantități suficiente de lichid amniotic, reprezentând un risc atât pentru mamă, cât și pentru copil.
Încă din primele săptămâni de sarcină, cavitatea amniotică este umplută cu lichid amniotic. Volumul de lichid amniotic crește odată cu creșterea fătului, ajungând la o valoare maximă în jurul săptămânii 34 de sarcină, după care se reduce treptat până în apropierea nașterii. În mod normal, în cavitatea amniotică se găsesc între 500 și 1000 ml de lichid amniotic. Bebelușul înghite acest lichid care ajunge în stomac și tractul digestiv, se absoarbe în circulația fetală și trece apoi prin rinichi, de unde este evacuat prin urină și astfel se recirculă.
Rolul lichidului amniotic. • Protejează copilul de șocurile exterioare; • Asigură copilului un mediu cu o temperatură constantă; • Menține cordonul ombilical în poziție normală (dacă acesta este comprimat, cantitatea de oxigen transferată copilului va scădea și va duce la decesul acestuia);l Ajută copilul să-și dezvolte tonusul muscular și oasele, oferindu-i imponderabilitate și permițându-i să se miște în voie; • Ajută la dezvoltarea corespunzătoare a plămânilor.
În timpul nașterii, după ruperea membranelor, lichidul amniotic se scurge și realizează lubrifierea canalului vaginal pentru a ușura trecerea copilului și în același timp îndepărtează germenii din tractul genital.
Cantitatea de lichid amniotic este verificată de medic ecografic în cadrul controalelor prenatale. Cantitatea este apreciată fie subiectiv (lichid amniotic în cantitate normală, scăzută sau crescută), fie obiectiv, calculându-se ecografic indicele de lichid amniotic (ILA).
Cantitate scăzută de lichid amniotic (oligohidramnios sau oligoamnios). Oligoamniosul se caracterizează printr-o cantitate insuficientă de lichid amniotic în raport cu stadiul de evoluție al sarcinii. Oligoamniosul apare mai frecvent în a doua parte a sarcinii. În ultimul trimestru de sarcină, cauza principală a oligoamniosului este ruperea membranelor. O altă cauză este lipsa unei funcționări adecvate a placentei. Prezența oligoamniosului impune evaluarea amănunțită a fătului și monitorizarea creșterii fetale.
Tratament. Dacă ai fost diagnosticată cu oligohidramnios, medicul obstetrician va monitoriza cu atenție sarcina pentru a preveni apariția complicațiilor. • În special dacă ești deshidratată, își va recomanda să bei mai multe lichide. • De asemenea, pentru a crește temporar cantitatea de lichid amniotic va efectua o procedură care se numește amnioinfuzie, în care va introduce în cavitatea amniotică ser fiziologic. Totuși, efectul este de scurtă durată și procedura este frecvent recomandată pentru a crește vizibilitatea în momentul efectuării ecografiei. De asemenea, amnioinfuzia poate fi practicată în travaliu pentru a reduce presiunea asupra cordonului ombilical. Dacă ritmul cardiac fetal scade prea mult sau prea frecvent în timpul travaliului sau cordonul ombilical este comprimat, se recomandă efectuarea operației cezariene.
Cantitate în exces de lichid amniotic (polihidramnios). Polihidramiosul reprezintă o acumulare în exces a lichidului amniotic. Cele mai multe cazuri de polihidramnios sunt ușoare și se datorează creșterii graduale a cantității de lichid amniotic în cel de-al doilea trimestru de sarcină și frecvent există puține – sau deloc – simptome. Polihidramniosul sever determină dificulate în respirație, naștere prematură sau alte semne sau simptome.
Tratament. Tratamentul depinde de severitatea afecțiunii. Polihidramniosul în cantitate mică va dispărea de la sine și necesită rar tratament, în timp ce forma severă va necesita tratament, cum ar fi drenajul lichidului în exces. Medicul va folosi în acest scop amniocenteza. Uneori este nevoie de repetarea procedurii de mai multe ori pe măsură ce sarcina progresează, condiție care se numește amnioreducere. Această intervenție are un risc scăzut de naștere prematură, placental abruptio și ruptură prematură de membrane. De asemenea, medicul ar putea recomanda tratament cu indometacin pentru a reduce producția de urină fetală și scăderea cantității de lichid amniotic. Indometacinul nu este recomandat după săptămâna 31 de sarcină, datorită riscului de apariție a unor probleme cardiace la nivelul copilului. În alte cazuri se impune tratamentul bolii de bază – cum ar fi diabetul gestațional.
