spot_img

“Mami, îl ducem pe bebe înapoi?”

“Mami, acum putem să îl ducem pe bebe înapoi…?” Este întrebarea pe care o fetiţă de aproape 4 ani, a pus-o mamicii ei, cam la câteva ore după ce aceasta sosise de la maternitate, împreună cu bebe.

Acesta poate fi începutul unei perioa de “altfel”  în viaţa primului născut.

Sunt multe lucruri care se schimbă pentru copilul mai mare, odată cu apariţia bebeluşului şi este important să fim foarte “prezenţi”, ca părinţi, pentru a putea menţine echilibrul emoţional al copilului nostru.

Cel mai adesea, părinţii sunt convinşi că reţeta perfectă este împărţirea timpului şi a responsabilităţilor legate de îngrijirea micuţilor în mod egal, adică mama se ocupă de bebeluş, în timp ce tatăl se ocupă de primul nascut şi nu înteleg unde este problema, atunci când constată că pentru acesta din urmă, lucrurile sunt departe de a fi perfecte… Ideea este deja bine cunoscută: un copil de câţiva ani, are nevoie de mama, de prezenţa ei şi de timp exclusiv şi de calitate petrecut împreună cu ea, pentru a evolua în armonie. Sigur că şi tatăl, şi bunicii, precum şi alte personae aflate în proximitatea copilului îi pot dărui afectiune şi experienţe frumoase, şi au nevoie de un timp exclusiv cu copilul, însă ceea ce se întâmplă între copilul mic şi mama lui, este unic şi este dificil a fi înlocuit sau suplinit.

Copilul este singurul care “decide” dacă ceea ce primeşte îi este suficient şi este nevoie de multă iubire, atenţie, răbdare şi înţelegere, din partea părinţilor, pentru a-i putea oferi atât cât simte el nevoia să primească. Atenţie, însă! Asta nu înseamnă un răsfăţ nesfârşit, în care mama răspunde necontenit oricărei cereri a copilului, însă pentru ca e aşa poate impune acestuia limite, este, repet, foarte important să se asigure că “nevoia lui de ea” este satisfacută.

Care sunt semnele care ne indică faptul că un copil de câţiva ani işi pierde sau şi-a pierdut echilibrul emoţional, la apariţia unui frăţior mai mic?

Dacă observaţi că, micuţul dvs. Este trist, plângăcios, iritabil, nemulţumit sau dezinteresat de activităţi şi lucruri care anterior îl preocupau şi îi făceau plăcere, îşi schimbă obiceiurile alimentare şi cele legate de somn, este nervos, furios şi devine cu uşurinţă agresiv, atât cu adulţii, cât şi cu alţi copii sau, dimpotrivă,  dezvoltă comportamente conformiste, încercând să fie “perfect”, din teama de nu mai fi iubit de către părinţi, atunci ar fi bine să consultaţi un psiholog specializat.

Până atunci, nu certaţi copilul, nu subliniaţi şi nu sancţionaţi comportamentele care vă displac, pentru că le veţi întări, ci susţineţi copilul, staţi de vorbă cu el încercând să întelegeţi sursa “nefericirilor” lui. Dacă respinge să facă lucruri în legătură cu bebeluşul, nu-l fortaţi, iubirea nu se construieşte, ci “se întâmplă”!

E important să înţelegeţi că atunci când un copil se poartă altfel decât vă doriţi, problema nu este la copil, ci undeva în mediul căruia îi aparţine, adică în familie, dezechilibrul lui indicând un posibil dezechilibru al comportamentelor adulţilor din jurul lui.

Cristina Fulop Psiholog psihoterapeut Cabinet Individual de Psihologie 0722 509 713 si 0748 752 538
Cristina Fulop Psiholog psihoterapeut Cabinet Individual de Psihologie 0722 509 713 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Parteneri

banner
Doppel Herz
Karl Storz
banner

banner