Articulația genunchiului este cea mai mare articulație a corpului omenesc. Comparativ cu alte articulații mari (șold, umăr), este mai puțin acoperită și protejată de părți moi, ceea ce explică frecventele sale expuneri la acțiunea factorilor nocivi externi.
Meniscurile intraarticulare sunt două fibrocartilaje ce creează o congruență perfectă între condilii femurali și platoul tibial, conferă o stabilitate mai mare articulației genunchiului, permit o mai bună alunecare a capetelor osoase articulare și realizează absorbția șocurilor la acest nivel.
Meniscul lateral are forma unui cerc aproape complet, iar meniscul medial are forma unei semilune. Meniscul lateral este mai rezistent și mai mobil, și de aceea deplasările lui sunt mai întinse.
Cauze. Leziunile meniscale ale articulației genunchiului pot fi singulare sau se pot asocia cu oricare alt tip de leziune în cadrul unor traumatisme complexe (entorse, luxații, fracturi). Ruptura de menisc este cauzată de obicei de o mișcare de torsiune, deseori cu piciorul fixat pe toată talpa și cu genunchiul flectat parțial. Fractura de menisc este accidentul tip al fotbaliștilor. Cu vârsta, meniscul se uzează și poate fi lezat mai ușor. Ruptura de menisc este rară la copiii mici.
Simptome. Simptomatologia rupturii de menisc variază adeseori. Nu există terminații nervoase la nivelul meniscului, iar durerea este datorată tumefierii și leziunii țesuturilor înconjurătoare. La o leziune tipică ușoară a meniscului, poate exista o durere ușoară și inițial o tumefiere. După câteva zile se accentuează progresiv tumefierea articulației. Deseori apare durere minimă la mers, durere care se intensifică la ridicarea de greutăți, lîsarea pe vine ți ridicarea din această poziție. Aceste simptome dispar în 2 – 3 săptămâni, deși durerea poate să reapară la mișcarea de torsiune. La ruptura tipică moderată a meniscului, pacientul simte o durere în partea laterală sau centrală a genunchiului, în funcție de localizarea rupturii. De obicei, mersul este posibil. Tumefierea crește progresiv în 2 – 3 zile, iar mișcarea de flexie la nivelul genunchiului este limitată. La mișcarea de torsiune și de așezare pe vine apare durere intensă. Aceste simptome se remit treptat, dar tind să revină la o mișcare de torsiune minoră sau la efort intens. La ruptură severă, bucățile din meniscul rupt se pot disloca și ajung în spațiul articular, ceea ce duce la situația numită “genunchi blocat”. În articulație poate să apară sângerare, iar genunchiul se tumefiază imediat după înjurie.
Diagnostic. Medicul va fi informat asupra modului de apariție al injuriei și despre alte foste leziuni de la nivelul genunchiului. Medicul va examina ambii genunchi și va evalua tumefierea, gradul de limitare al mișcărilor, stabilitatea articulației și modul în care leziunea a afectat genunchiul. De obicei se efectuează radiografii. Diagnosticul rupturii de menisc se precizează pe baza următoarelor semne: blocajul cu repetiție, apă la genunchi persistentă, hipotrofia și hipotonia coapsei, durerea la nivelul meniscului interesat. În unele cazuri, când diagnosticul nu este clar, rezonanța magnetică nucleară (RMN) sau artroscopia sunt două investigații paraclinice utile în stabilirea unui diagnostic de precizie.
Tratament. Cel mai eficient tratament este cel operator, pentru că pe de o parte nu se poate sconta pe o vindecare spontană, iar pe de altă parte ruptura de menisc grăbește instalarea procesului degenerativ al genunchiului (artroza).Modul de tratament diferă în funcție de tipul, localizarea și gradul de extensie al rupturii, vârsta și nivelul de activitate al pacientului și perioada de timp care a trecut de la incident.
Optiunile de tratament includ:
- tratamentul nechirurgical, constând în repaus, aplicarea de gheață local, menținerea piciorului în poziție ridicată și terapie fizică;
- repararea chirurgicală;
- îndepărtarea chirurgicală a porțiunii rupte (meniscectomie parțială);
- îndepărtarea chirurgicală a întregului menisc (meniscectomie totală).
Transplantul de menisc este o opțiune nouă de tratament a rupturii de menisc, în special când acesta este deja slăbit sau cicatrizat din cauza unei injurii sau a unui tratament anterior. În timpul acestei proceduri, o porțiune de cartilaj meniscal de la un donator este transplantată în genunchi.
O mare importanță o are programul recuperator, care trebuie atent condus, acesta fiind foarte intens și complex.
