Cu o rata a incidentei de 25%, steatoza hepatica non-alcoolica (NAFLD) este considerata o afectiune corelata cu stilul de viata necorespunzator si o noua epidemie a secolului XXI. Adultii peste 35 de ani si persoanele cu afectiuni cronice au recomandare pentru investigatii ecografice abdominale care pot indica existenta steatozei hepatice non-alcoolice, in diferite stadii evolutive. Cu ocazia Zilei Mondiale a Ficatului, Sanofi Romania deruleaza o campanie de constientizare a afectiunii si de promovare a obiceiurilor sanatoase de preventie.
1 din 4 adulti are boala ficatului gras non-alcoolic, fara sa o stie
- Nediagnosticata si netratata la timp, boala evolueaza si afecteaza negativ atat calitatea vietii pacientilor, cat si prognosticul, in cazul pacientilor care ajung la forme complicate, cum sunt ciroza hepatica sau carcinomul hepatocelular
In steatoza hepatica non-alcoolica, acumularea de grasimi in exces are loc in principal din cauza stilului de viata si in foarte mica masura din cauze genetice. In majoritatea cazurilor, boala este o afectiune progresiva care poate coexista cu alte boli metabolice – sindrom metabolic, obezitate, hipercolesterolemie, hipertensiune sau diabet zaharat de tip 2. In plus, steatoza hepatica non-alcoolica este indicata ca fiind o cauza a procesului inflamator sistemic care predispune la aceste patologii. Cercetarile privind factorii cauzali ai NAFLD sunt in desfasurare, dar este unanim recunoscut faptul ca cei mai importanti factori de risc pentru aceasta patologie sunt:
- Obezitatea – NAFLD afecteaza 70-90% dintre persoanele obeze1.
- Diabetul zaharat de tip 2 – NAFLD este prezenta la fiecare al doilea pacient cu diabet zaharat1.
- Pre-diabet (rezistenta la insulina si glicemie crescuta) – rezistenta la insulina determina acumularea de grasime, ducand la aparitia bolii ficatului gras non-alcoolic si apoi la evolutia acesteia2.
- Hipertensiunea arteriala – steatoza hepatica non-alcoolica poate afecta pana la 70% dintre persoanele cu hipertensiune arteriala.3
Boala ficatului gras non-alcoolic este dificil de identificat de catre pacient pentru ca nu se manifesta prin simptome specifice legate doar de afectiuni hepatice si, ca atare, unele semne pot fi ignorate. Printre simptome se regasesc: astenie, oboseala, iritabilitate, insomnie, pierderea apetitului sau durere in partea dreapta a abdomenului. Alte posibile simptome gastrointestinale care nu sunt neaparat specifice, dar care pot semnaliza boala ficatului gras non-alcoolic, sunt: durere dupa masa, flatulenta, greata sau diaree4,5. Analizele anuale de rutina pot oferi cateva indicii, dar nu suficiente, de aceea recomandat ar fi ca orice persoana cu varsta de peste 35 de ani sa primeasca indicatie pentru investigatie ecografica abdominala.
Boala poate fi prevenita prin schimbarea stilul de viata – alimentatie adecvata, bogata in fructe si legume, cu mai putine grasimi si zahar, activitate fizica de cel putin 120 min/saptamana si reducerea greutatii corporale3. Conduita este recomandata si celor care au deja ficat gras non-alcoolic, schimbarile putand reduce incarcarea grasa a celulelor ficatului. Spre exemplu, a fost demonstrata reducerea continutului de grasimi din ficat ca rezultat al activitatii fizice. De asemenea, a fost demonstrat ca scaderea in greutate are un efect pozitiv asupra nivelurilor transaminazelor in cadrul analizelor de laborator si, la majoritatea pacientilor, o scadere in greutate >10% duce la o remisiune a bolii ficatului gras non-alcoolic6. In cazul pacientilor diagnosticati cu SHNA (steatoza hepatica non-alcoolica), medicii pot prescrie si tratamente medicamentoase. Societatea Romana de Gastroenterologie si Hepatologie atrage atentia asupra unei tendinte ingrijoratoare a populatiei de a asocia sau a inlocui terapia hepatoprotectoare verificata cu suplimente alimentare neverificate. Tratamentul farmacologic hepatoprotector trebuie sa se faca conform principiilor medicinei bazate pe dovezi, cu medicamente care si-au dovedit eficacitatea in studii clinice. Nu este recomandata utilizarea hepatoprotectoarelor cu statut de supliment alimentar.
Prof. Dr. Liana Gheorghe
Seful Sectiei 3 Gastroenterologie si Hepatologie a Institutului Clinic Fundeni
„Cresterea prevalentei bolilor hepatice metabolice ca urmare a stilului de viata modern (alimentatie hipercalorica, dulciuri concentrate, consum limitat de vegetale, sedentarism) este alarmanta si anunta un adevarat tsunami de complicatii si afectiuni asociate. Cu toate acestea, prin efortul conjugat al comunitatii medicale, asociatiilor de pacienti, autoritatilor si societatii civile in ansamblul ei, boala ficatului gras non-alcoolic poate fi gestionata. Prin educatie si constientizare, diagnostic precoce, schimbarea stilului de viata si o conduita terapeutica adecvata, formele progresive ale bolii, cu evolutie catre ciroza si cancer hepatic, pot fi evitate, steatoza (grasimea depozitata in ficat) si fibroza (care denota progresia catre ciroza) pot regresa, determinand imbunatatirea calitatii vietii si prevenirea dizabilitatii si incapacitatii de munca”.
General Manager Consumer Healthcare, Sanofi Romania & Moldova
„Grija fata de sanatatea noastra si mai ales fata de sanatatea ficatului incepe atunci cand acceptam faptul ca resursele organismului nu sunt inepuizabile si actionam in consecinta pentru a ne proteja sanatatea si calitatea vietii. A avea grija de organismul nostru prin cunoastere activa si echilibru ne poate ajuta sa prevenim boli, sa restabilim sanatatea, sa ne pastram sau imbunatatim starea de bine. Este important sa constientizam ca sanatatea sta in principal in puterea si in mainile noastre!”
www.4liver.ro este o platforma educationala deschisa publicului larg, care ofera informatii despre sanatatea ficatului, un stil de viata sanatos si date despre boala ficatului gras non-alcoolic. Platforma urmareste sa incurajeze preventia, este neafiliata si nu promoveaza tratamente conventionale sau alternative.
Despre Sanofi
Suntem una dintre cele mai importante companii globale din domeniul sanatatii si ne ghidam dupa un singur scop, acela de a fi de neoprit in cautarea miracolelor stiintei pentru a imbunatati vietile oamenilor (to chase the miracles of science to improve people’s lives). Echipa noastra, prezenta in peste 100 de tari, este dedicata transformarii practicii medicale, pentru a face imposibilul posibil. Oferim optiuni de tratament care ar putea schimba viata si vaccinuri salvatoare pentru milioane de oameni din intreaga lume, punand in acelasi timp sustenabilitatea si responsabilitatea sociala in centrul ambitiilor noastre.
Compania Sanofi este listata la EURONEXT: SAN si NASDAQ: SNY
Relatia cu presa
Irina Patru-Florea | 0752.111.725 | irina.patru@freecomm.ro
1 Gietka J. Klapaczyński J., Stłuszczenie wątroby – diagnostyka i leczenie, https://podyplomie.pl/medycyna/23439,stluszczenie-watroby-diagnostyka-i-leczenie, accessed on: 29.03.2019.
2 Gruben N., Shiri-Sverdlov R., P.Y. Koonen D., Hofker M.H., Nonalcoholic fatty liver disease: A main driver of insulin resistance or a dangerous liaison? https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0925443914002579?via%3Dihub accessed on: 09.02.2021
3 Gavril et al. Relationship between NAFLD and hypertension in patients with type 2 diabetes mellitus; J Hypertens Res (2017) 3(2):44–49
4 Dajani AIM et al. Arab Journal of Gastroenterology.2015;16:99-104.
5 Padma L. Indian Journal of Clinical Practice.2013;23(11).
6 Gietka J., Chlebus M., Epidemiology of risk factors of various liver diseases in Polish based on the online survey, “Therapies” 2018, 3, s. 1-9.