Limbajul scris – citit este o abilitate complexă în care sunt implicate atât elemente ce țin de dezvoltarea fizică, cognitivă, cât și de cea psihomotrică.
Chiar dacă scrisul precede citirea, în literatura de specialitate aceste forme ale limbajului sunt tratate ca un întreg din pricina faptului că, odată ce copilul este apt pentru însușirea actului grafic (scrierea), el își va însuși treptat și actul lexic (cititul).
Din punct de vedere fizic, copilul este pregătit pentru învățarea scrisului la vârsta de 6 ani, și este obligatoriu ca acesta să aibă o etate mentală echivalentă cu cel puțin 5/6 ani, întrucât de la această vârstă cel mic prezintă capacitatea de a transpune grafic sunetele și de a înțelege simbolistica literelor.
Copilul trece prin diferite etape în achiziția scris – cititului. E.Verza indică trei astfel de etape în dezvoltarea abilităților grafice și lexice, după cum urmează: etapa preabecedară (copilul realizează exerciții de a diferenția și a combina unități fonetice), etapa abecedară (copilul prezintă capacitatea de a stabili raporturi între grafeme și foneme) și etapa postabecedară (copilul realizează scris – cititul pe baza unor deprinderi ce se perfecționează continuu). În ultima etapă, scrierea și citirea devin cursive.
Atunci când cel mic se află în procesul achziționării actului lexico-grafic, este firesc să prezinte anumite erori de scriere sau de citire, acestea fiind puse pe seama nefinalizării perioadei minime de învățare. De regulă, copiii dobândesc deprinderi de bază în realizarea scris – cititului după parcurgerea clasei a I-a, la vârsta de ~ 8/9 ani. Dacă și la această vârstă copilul manifestă dificultăți în însușirea și desfășurarea actului lexico-grafic, se recomandă o evaluare multidisciplinară după caz (logopedică, psihologică, medicală), în urma căreia se va stabili posibilul diagnostic de dislexie-alexie/disgrafie-agrafie, cât și necesitatea integrării într-un program de terapie logopedică.
Desigur, exercițiile logopedice pot avea și rol preventiv în rândul acelor copii care întâmpină dificultăți majore în însușirea scris-cititului pe parcursul etapelor inițiale de învățare. Odată ce cadrul didactic sau aparținătorii observă astfel de dificultăți ale copilului, aceștia au responsabilitatea de a solicita ajutorul specializat al unui logoped. Intervenția timpurie crează mai multe șanse copilului de a face față sarcinilor școlare, mai ales în situațiile în care aceste tulburări sunt asociate unor condiții medicale precum deficiență mintală, deficiență de auz, deficiență motorie etc.
Dintre cele mai comune manifestări ale tulburărilor lexico-grafice se enumeră: omisiuni de litere/grafeme, adăugiri de litere/grafeme, inversiuni de litere/grafeme, substituiri de litere/grafeme, dificultăți la nivelul realizării sintezei cuvântului în citire sau scriere, nerespectarea regulilor caligrafice și gramaticale, scris-cititul în oglindă (inversarea/rotirea grafemelor/literelor), dificultăți la nivelul orientării în pagină, și contopirea cuvintelor.
Un copil care prezintă una sau mai multe dificultăți de acest gen, și nu este integrat într-un proces terapeutic care să vină în sprijinul nevoilor sale, va fi predispus eșecului școlar. De asemenea, pe fondul acestor tulburări se pot instala cu rapiditate manifestări anxioase sau comportamente neadecvate, precum comportamentul de evitare a sarcinilor și comportamentul opoziționist, ce vor îngreuna adaptarea copilului în mediul școlar.
Așadar, depistarea corespunzătoare a tulburărilor lexico-grafice, cât și intervenția timpurie, sporesc posibilitatea de reușită a copilului în traseul său educațional, și implicit îi oferă suport în dezvoltarea sa psiho-emoțională.
