spot_img

Revista 2024

Ziua Mondiala a Psoriazisului – 29 octombrie. Provocari in pandemie si solutii pentru pacientii cu psoriazis

Organizatia Mondiala a Sanatatii serbeaza pe 29 octombrie “Ziua Mondiala a Psoriazisului”. Incepand din anul 2004, Societatea Romana de Dermatologie s-a implicat in aceasta campania care vizeaza sa creasca gradul de informare si educare a publicului larg cu privire la psoriazis/artrita psoriazica, atragand in acelasi timp atentia asupra faptului ca psoriazisul nu este o afectiune contagioasa.

In Romania, campania se desfasoara in centrele universitare de dermatologice (Bucuresti, Cluj-Napoca, Craiova, Constanţa, Iasi, Targu Mures, Sibiu, Oradea, Timisoara) si alte orase.

Psoriazisul este o afectiune cronica, inflamatorie, determinata genetic, cu o frecventa de 4,9% in Romania.  Netratat, psoriazsul se asociaza cu: depresia, stresul, iar frustarea afecteaza relatiile pacientului cu familia, prieteni, etc.

Psoriazisul apare pe un fond genetic, sub influenţa anumitor factori declansatori. Boala afecteaza in proporţii egale femei si barbaţi, avand doua varfuri de incidenta 25-35 de ani si 60-70 de ani, insa poate sa apara la orice varsta, inclusiv la copii. Cauzele exacte ale psoriazisului nu sunt cunoscute. Este insa confirmat faptul ca boala este legata de sistemul imunitar si ca exista o predispoziţie genetica de a dezvolta aceasta afecţiune, iar stresul mental si emoţional este un factor important care determina exacerbarea bolii.

Psoriazisul a fost declarat de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a 5-a cea mai importanta boala cronica netransmisibila, alaturi de boli precum diabetul, cancerul, bolile cardiovasculare sau respiratorii.

Statisticile arata ca psoriazisul afecteaza peste 125.000.000 de oameni la nivel mondial.

Din pacate, tara noastra se afla printre primele locuri in Europa, avand aproximativ 400.000 de oameni diagnosticati cu psoriazis. Un procent de 20-30% dintre pacientii cu psoriazis dezvolta si artrita psoriazica, care in timp duce la leziuni articulare severe si deformante, care deseori provoaca handicap. In Romania, psorizisul ramane o boala frecventa.

In general, pacientii cu psoriazis sunt adesea vizati in studiile referitoare la ingrijirea bolnavilor si in cele epidemiologice. Statisticile oferite pot ghida statele si comunitatea internationala cu privire la adoptarea masurilor potrivite unui management corect al psoriazisului.

Psoriazisul este mai mult decat o boala de piele, determinand multiple implicaţii la nivel psihosocial, profesional si economic. Acestei  afectiuni ii sunt asociate numeroase comorbiditati (in  contextul infectarii cu SARS-COV-2, una dintre dintre  cele mai reprezentative fiind obezitatea).

43% dintre bolnavi considera ca psoriazisul este o”rusine sociala”

60% dintre pacienţi sufera de episoade depresive

1 din 3 bolnavi a avut un gand suicidal intr-un anumit moment

50% dintre pacienţi relateaza o calitate a vieţii scazuta din cauza discriminarii la locul de munca

62% dintre pacienţi se confrunta cu probleme financiare din cauza bolii

Anual, prin aceasta campanie SRD a incercat sa atraga atenţia populaţiei prin postarea unor mesaje si concepte vizuale in spaţii publice precum unitaţi de invaţamant (gradiniţe, scoli, licee, facultaţi), sali de sport, saloane de infrumuseţare, bazine de inot, plaje, cladiri de birouri  si altele, unde persoanele bolnave de psoriazis pot fi discriminate din cauza lipsei de informare despre aceasta afecţiune.  Efectul campaniei  s-a reflectat si  in cresterea adresabilitaţii la medicul dermatolog, psiholog si chiar nutriţionist  (specialitaţi conexe la care este bine sa se adreseze pacientul cu psoriazis).

“In anul 2021 ca si in anul 2020 managementul pacientului cu psoriazis s-a confruntat cu provocari generate de pandemia Covid 19. Societatea Romana de Dermatologie a continuat sa se implice activ astfel incat pacietii sa poate beneficia de tratament si asistenta medicala adecvata in special pentru a  redirectiona pacientii care nu au acces la unitatile medicale. De asemenea, SRD a elaborat materiale de informare privind riscurile si beneficiile tratamentului in aceasta perioada, atat pentru medici cat si pentru pacienti. O provocare suplimentara a fost legata de procesul de vaccinare anti-Covid 19. SRD impreuna cu comisia din Ministerul Sanatatii au recomandat in principiu vaccinarea pacientilor cu psoriazis si a fost elaborat un algoritm care stabileste conduita terapeutica in perioada vaccinarii. Toate acestea au fost afisate pe site-ul SRD si pe site-ul Ministerului Sanatatii. De real ajutor, atat pentru medici cat si pentru pacienti, a continuat sa fie telemedicina” a declarat Dr. Alin Nicolescu – Secretar General SRD.

In Romania, bolnavii de psoriazis au inceput sa fie inregistraţi intr-un Registru Unic, la nivel naţional, demers iniţiat de SRD. Din anul 2015 pana in prezent au fost inregistrati in Registrul National de boli Dermatovenerice 10.517 de pacienti cu psoriazis dintre care 5.687 sunt barbaţi si 4.470 sunt femei, iar la nivelul Municipiului Bucuresti fiind inregistrati 1.267 de pacienti, restul de 8.890 fiind din alte localitati din Romania.

Trebuie sa intelegem ca psoriazisul nu este o boala a rusinii,  nu este o boala contagioasa si ca paleta destul de larga de solutii terapeutice actuale ofera posibilitatea unui tratament care sa duca la remisiunea leziunilor pe perioade lungi de timp.

Surse:

Ifpa-pso.com

Journal of Personalized Medicine

WHO

Despre Societatea Romana de Dermatologie

Asociaţia profesionala si stiinţifica a medicilor dermatovenerologi din Romania – Societatea Romana de Dermatologie (SRD) – 91 de ani de activitate. Colaboreaza strans cu Academia Europeana de Dermatovenerologie (EADV) si este partener al Asociaţiei Europene Dermatologie si Oncologie (EADO).

www.srd.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Parteneri

banner
Doppel Herz
Karl Storz
banner

banner