Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces a populaţiei în România. Anual, 60% dintre decese sunt datorate acestor boli. Prin comparaţie, media ratelor de mortalitate cardiovasculară în țările aparținând Comunităţii Europene este de 48%. Drept urmare, România este, alături de Bulgaria, țara cu cea mai redusă speranță de viață din Comunitatea Europeană.
În acest context Societatea Română de Cardiologie și-a stabilt pentru intervalul 2015-2017 o strategie de tip «Cardiologie aplicată» al cărei scop este reducerea incidenței bolilor cardiovasculare în România cu 20% în intervalul dintre anii 2020-2025. Acest efort se desfășoară în mod sistematic pe patru direcţii corespunzătoare celor patru factori de risc ai bolilor cardiovasculare:
- Hipertensiunea arterială;
- Tabagismul;
- Sedentarismul;
- Nivelele crescute ale colesterolului.
Între aceştia, hipertensiunea arterială reprezintă o problemă majoră, prevalenţa acesteia fiind de 35-40% în România. Prin faptul că evoluează, de regulă, silenţios această boală este însă mult subdiagnosticată. Drept urmare, cei mai mulţi pacienţi, mai ales tineri, NU ştiu că au hipertensiune motiv pentru care ajung la medic în stadii avansate ale bolii. Pe de altă parte, pacienţii care ştiu că au hipertensiune NU ştiu dacă tensiunea lor este sau nu controlată de tratamentul pe care îl urmează. Paradoxal, în raport cu cele două situaţii descrise, diagnosticarea tensiunii arteriale este extrem de simplă, ea presupunând o simplă măsurătoare cu un aparat (tensiometru) la îndemâna oricărei persoane cu un instructaj minim. De cele mai multe ori însă publicul larg se bazează pe măsurători efectuate de către personalul medical. Această modalitate este însă ineficientă, dat fiind accesibiltatea limitată la personalul medical care, oricât de numeros ar fi, nu va reuşi niciodată să evalueze corect tensiunea arterială la întreaga populaţie a ţării.
În faţă acestei realităţi, Societatea Română de Cardiologie a creat un Program de Autodiagnostic al Hipertensiunii arteriale. Acest program se bazează pe o platformă online originală realizată de medici cardiologi experimentaţi in cadrul Grupului de Lucru de Hipertensiune Arterială al SRC.
Această aplicaţie permite oricărui utilizator care posedă un tensiometru electronic să îşi verifice singur şi în mod corect valorile tensionale, în conformitate cu ultimele recomandări ale Ghidurilor de practică medicală referitoare la hipertensiunea arterială. Pentru aceasta, utilizatorul este îndrumat îndeaproape atât prin indicaţii scrise cât şi prin intermediul unei înregistrări video în care acestuia i se explică:
- Importanţa auto-monitorizării periodice a tensiunii arteriale;
- Importanţa achizitionării unui tensiometru validat clinic (se oferă şi link-ul către lista acestora);
- Tehnica măsurării corecte a tensiunii arteriale.
Aplicaţia oferă, de asemena, tabele preformante în care se introduc valorile înregistrărilor. Prelucrarea statistică este efectuată automat şi, în urma rezultatelor obţinute, aplicaţia oferă utilizatorului indicaţii preformate asupra atitudinii care trebuie urmată în continuare. Aplicaţia, care poate fi utilizată în mod gratuit, este extrem de prietenoasă, putând fi accesată inclusiv de pe telefoanele mobile, indiferent de sistemul lor de operare. Varianta mobilă (Tensiunea Mea) poate fi descărcată în câteva secunde de pe Google Play, Magazin Play sau App Store.
Avem ferma convingere că printr-o bună mediatizare această platformă va avea, în viitorul imediat, o contribuţie majoră în efortul de controlare a hipertensiunii arteriale în România. Pe de o parte ea va contribui la conştientizarea publicului larg asupra uşurinţei cu care îşi poate autoevalua la domiciliu tensiunea arterială. În felul acesta, orice persoană care, prin autoevaluare este suspectată ca hipertensivă va fi îndrumată imediat spre medicul specialist. Pe de altă parte, fiecare pacient hipertensiv va putea să ştie dacă tensiunea sa este bine controlată prin tratament sau dacă trebuie să se adreseze medicului pentru reajustarea medicaţiei.
Alături de celelate programe ale Societăţii de Cardiologie (implicarea în legislaţia antifumat pasiv, combaterea sedentarismului prin Athletic CardioClub, platforma online cu broşuri educative) Programul de Autodiagnostic al Hipertensiunii Arteriale va contribui şi el la reducerea impactului bolilor cardiovasculare în România, în conformitate cu obiectivul major enunţat la debutul acestui comunicat.
- Dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu, Preşedinte, Societatea Română de Cardiologie
- Prof. Dr. Daniela Bartoş, Preşedinte, Grupul de Lucru pentru Hipertensiunea Arterială
- Dr. Elisabeta Bădilă Secretar, Grupul de Lucru pentru Hipertensiunea Arterială
- Dr. Emma Weiss, coordonator, aplicaţia de Autodiagnostic al Hipertensiunii Arteriale
- Andrei Liviu Mihai, autor IT aplicaţia de Autodiagnostic al Hipertensiunii Arteriale