- Acest eveniment a trecut.
Corelații Anatomopatologice și Clinice în Gastroenterologie

În numele Comitetului de Organizare și al directorilor de curs, Mircea Diculescu și Gabriel Becheanu, vă invităm să participați la a treia ediție a evenimentului „Corelații Anatomopatologice și Clinice în Gastroenterologie”, online, 23 Aprilie 2021.
Cursul de Patologie Clinică Digestivă este organizat de către Clinica de Gastroenterologie și Hepatologie a Institutului Clinic Fundeni, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și de către Asociația de Patologie Digestivă.
Cursul se va desfășura în mediul virtual, în data de 24 Aprilie 2021 si este coordonat științific de domnul Prof. Univ. Dr. Mircea Diculescu și domnul Conf. Univ. Dr. Gabriel Becheanu.
Evenimentul va fi organizat sub egida Clinicii de Gastroenterologie si Hepatologie din cadrul Institutului Clinic Fundeni, a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și a Asociației de Patologie Digestivă și se adresează următoarelor specialități:
- Gastroenterologie
- Anatomie patologică
- Medicină de familie
- Medicină internă
- Oncologie
- Chirurgie
- Diabet, nutriție și boli metabolice
PROGRAM
Situații și cazuri neașteptate în patologia digestivă
08.15-8.30 Deschidere curs
SESIUNEA I – PATOLOGIE ESO-GASTRICĂ
08:30-09:00 Diana Enea
Tipuri de metaplazie esofagiană: diagnostic patologic și semnificație clinică
09:00-09:30 Anca Dimitriu și Florina Neacșu
Esofagită eozinofilică: diagnostic pozitiv, diferențial și terapie
09:30-09:50 Andrei Voiosu
Gastritele: scurt îndrumar de bune practici endoscopice
09:50-10:05 Andreea Iorgescu
Prezentare anatomo-clinică de caz
10:05-10:20 Andrei Mandea și Alexandra Florea
Prezentare de caz
10:20-10:35 Andrei Mandea și Marina Bara
Prezentare anatomo-clinică de caz
10.35-11.05 Mircea Diculescu
Simpozion KRKA: “Extindem sau nu tratamentul în afecțiunile eso-gastrice?!”
11:05-11:30 PAUZĂ
SESIUNEA II – PATOLOGIE COLO-RECTALĂ
11:30-11:50 Bogdan Cotruță și Gabriel Becheanu
Colită microscopică: cine, când, cum, aspecte morfopatologice și tratament
11:50-12:10 Raluca Tănasă
Prezentare anatomo-clinică de caz
12:10-12:40 Theodor Voiosu și Cristiana Popp
Displazie și cancer la pacienții cu IBD
12:40-13:00 Gabriel Becheanu
Prezentare anatomo-clinică de caz
13:00-13:30 Alexandra Florea
Polipi intestinali serați: clasificare, diagnostic morfopatologic, imunohistochimic și molecular
13.30-13.50 Mircea Diculescu
Simpozion Alfasigma: „Managementul sindromului de intestin iritabil – focus pe Rifaximina-α”
13:50-15:00 PAUZĂ
SESIUNEA III – PATOLOGIE HEPATO-PANCREATICĂ
15:00-15:20 Liana Gheorghe
Hepatoprotectoarele, o abordare universală în afecțiunile cronice hepatice
15.20-15.50 Liana Gheorghe
Update în boala Wilson: aspecte clinico-patologice, tratament și evoluție
15:50-16:20 Mircea Diculescu
Tumorile neuroendocrine ale pancreasului
16:20-16:40 Eugen Melnic (Chisinău, Republica Moldova)
Steatohepatită – punctul de vedere al anatomopatologului
16:40-17:00 Dan Pițigoi și Oana Neagu
Hemocromatoză hepatică: context clinico-biologic, diagnostic genetic și anatomopatologic
17:00-17:20 Claudia Pușcașu
Achiziția de țesut în tumorile de căi biliare
17.20-17.30 Închidere curs


