Dragi colegi,
Îmi face plăcere să vă invit la A Doua Conferință de Pneumopatii Interstițiale Difuze, ce va avea loc în zilele de 23-24 iunie 2017 la Ramada Park, în nordul Bucureștiului.
Conferința este cel mai important eveniment din activitatea Grupului de Lucru pentru Pneumopatii Interstițiale Difuze și Sarcoidoză al SRP, concentrând cele mai noi progrese din domeniu și aducând laolaltă pe cei preocupați de acest domeniu dificil al pneumologiei.
Conferința vă propune un program științific variat, ce va include un atelier de imagistică, simpozioane pe cele mai noi subiecte din domeniu, prezentări de postere, discuții de cazuri clinice. Au confirmat participarea prof. Athol Wells – Brompton Hospital, Londra, Prof. Ulrich Costabel – Ruhrlandklinik Essen, Germania, Katerina Antoniou – Universitatea Heraklion, Creta, Martina Vasakova – Thomayer Hospital Praga, Republica Cehă, precum și cei mai relevanți leaderi de opinie români.
Sper ca nivelul științific ridicat și efervescența discuțiilor să vă facă sa percepeți conferința ca pe un eveniment plin de satisfacție, ca pe o ocazie de apropiere între cei cu aceleași preocupări și că va impulsiona înțelegerea acestui domeniu plin de provocări în interesul pacienților noștri.
Lăsați-vă molipsiți de atmosfera vibrantă și plină de energie a orașului, și bucurați-vă de apropierea relaxantă a parcului Herăstrău.
Vă aștept cu drag,
Irina Strâmbu
Coordonatorul Grupului de Lucru pentru Pneumopatii Interstițiale Difuze și Sarcoidoză al SRP