Dragi colegi,
Dragi prieteni,
In contextul tradiției Zilelor anesteziologice clujene, simpozionul din anul acesta este dedicat, pentru prima dată în țara noastră, unui concept nou care prinde tot mai mult contur și greutate la nivel internațional, acela al medicinei și terapiei intensive perioperatorii.
Există tot mai multe voci care susțin chiar medicina perioperatorie ca specialitate, cel mai indicat conectată cu anestezia. Pe de alta parte, Societatea Europeană de Terapie Intensivă -ESICM- are subgrupuri dedicate terapiei intensive perioperatorii, care vizează cele 4 domenii: terapia lichidiană și hemodinamica gold directed, presiunea intraabdominală, terapia antibiotică precoce și delirul și disfuncțiile cognitive perioperatorii.
În același timp, în cadrul medicinei perioperatorii, protocoalele de recuperare rapidă postoperatorie -fast track- și-au validat eficiența și avantajele numeroase în diverse domenii chirurgicale.
În cadrul lucrărilor vom încerca așadar, speakerii români și străini, să abordăm cât mai multe dintre aceste teme pe care le considerăm de mare interes pentru specialitatea noastră.
Vom avea în cadrul simpozionului și sesiuni dedicate și colegilor rezidenți, asistenților medicali ATI și în premiera studenților mediciniști cu dorința de a-i ajuta sa se orienteze în alegerea acestei specialități la rezidențiat în cunoștința de cauză.
Sperăm să gasiți tematica extrem de interesantă, utilă pentru practica dumneavoastră clinică și captivantă și să vă aducem noutăți în domeniul pe care îl abordăm în acest an.
Vă așteptăm cu drag la Cluj,
Prof Dr. Daniela Ionescu, MD, PhD, DEAA
Președintele simpozionului