Dragi colegi și parteneri,
Este o reală plăcere și o mare onoare să vă adresez și în acest an invitația de a participa la Reuniunea Anuală a Oftalmologilor. Este nu doar un eveniment de tradiție, ci și unul din evenimentele majore ale oftalmologiei românești, atât prin aria științifică acoperită cât și prin participare.
Tema centrală pe care v-o propunem pentru conferința din acest an este “Oftalmologia pentru toate vârstele”. Conferința va aborda subiecte oftalmologice cu implicații multidisciplinare, prezentate de specialiști de renume, din țară și străinătate – oftalmologi, pediatri, endocrinologi, diabetologi și nu numai. În cadrul ediției din acest an va avea loc și a IV-a ediție a Conferinței Naționale de Oftalmogenetică, aducând în prim plan elemente inovatoare din genetică ce vor marca un parteneriat încheiat cu Societatea Română de Oftalmogenetică. De asemenea, continuăm sesiunile dedicate asistenților medicali cu cea de-a 16-a Reuniune Oftalmologică a Asistenţilor Medicali.
Am convingerea că temele de dezbateri propuse, calitatea lucrărilor dumneavoastră precum și efortul comun al organizatorilor reprezintă tot atâtea premise pentru ca ediția din acest an a Reuniunii Anuale a Oftalmologilor să fie nu doar un succes, ci și un eveniment cu adevărat memorabil.
Prof. Dr. Camelia Margareta Bogdănici
Președinte RAO 2023