spot_img

Ziua supravietuitorului de cancer

In data de 10 decembrie 2016, Federația Asociaților Bolnavilor de Cancer (FABC) a organizat la Brasov, la Centrul Cultural Reduta, evenimentului traditional dedicat biruintei pacientilor oncologici în lupta cu boala – ZIUA SUPRAVIETUITORULUI DE CANCER, editia a XIII – a. La eveniment au participat peste 230 de pacienti din tara si din Brasov.

Evenimentul celebrează decizia de a trăi a pacienților cu cancer, lupta împotriva resemnării și efortul susținut pentru a învinge boala și sistemul. Cu această ocazie, chiar daca evenimentul este dedicat bucuriei Nasterii Domnului si a sarbatorilor specifice de iarna, FABC a dorit să aducă încă o dată în atenția opiniei publice, situația critică a pacienților oncologici din România. ,,Suntem ajunși la sfârșit de an, încă un an greu pentru pacienții români cu cancere, cu multiple probleme legate de accesul la noile terapii, dar și grave lipsuri în ceea ce privește accesul la medicamentele specifice, uzuale.

Pacienții cu cancer din România au dus o luptă generalizată, atât cu boala, dar mai ales cu indolența autorităților care, prin lipsa de reacție și amatorism, au încălcat constant drepturile pacienților. Am fost nevoiti sa apelam la justitie pentru a ne apara un drept consfintit in Constitutie: DREPTUL LA VIATA! In Romania, in fiecare zi mor 130 pacienti cu cancere – doua ,,#Colective”! In concluzie, pacientul oncologic din Romania mai are un singur drept: DREPTUL SĂ MOARĂ!” a declarant Cezar Irimia, presedintele FABC.

Au fost prezentate pe larg, lipsa accesului la tratamentele inovative, acolo unde nu exista alternative terapeutice dar si lipsa accesului gratuit la investigatii pentru stabilirea exacta a diagnosticului. Radioterapia nu asigura decat 22/24% din necesarul Romaniei, restul pacientilor care necesita aceasta terapie, murind cu zile! Daca in ultimii 8 ani, in UE au fost introduse 62 de molecule noi pentru tratarea cancerului, in Romania au fost introduse doar 7-loteria statului roman cu cetatenii lui: 7 din 62!!!

Din cele 7 molecule, in acest moment, doar 3 mai sunt disponibile, 4 fiind neaccesibile din cauza expirarii contractelor cost-volum (cancer de prostata, melanom malign metastatic, sarcoamele de tesuturi moi si cancerele bronhopulmonare cu mutatia Alk). Din cele 21 de molecule introduse prin HG in data de 27 iulie 2016, la presiunea FABC, 11 din ele dedicate cancerelor, nici in acest moment pacientii nu beneficiaza de ele. ,,Birocratia ucide pacientii”, inca un slogan prin care doream sa atentionam decidentii ca ne mor pacientii dar, si acesta, a fost sortit esecului.

Cu alte cuvinte conducatorii sistemului au fost diagnosticati, de pacienti, cu: NEPASARE, IRESPONSABILITATE, LIPSA DE RESPECT, INCALCAREA FLAGRANTA A DREPTURILOR CONSTITUTIONALE, AMATORISM!

Maine, in zi de alegeri, cu siguranta vom Vota pentru sanatate!!!

Mai multe informații despre acțiunile FABC în 2016 le regasiți pe fabc.ro și invingemcancerul.ro
Biroul de presa FABC
0723.240.223

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Parteneri

Karl Storz
Dopple Herz
icmed
Karl Storz

Medinst