Miercuri, 20 decembrie 2023, a avut loc inaugurarea Laboratorului de Angiografie si a celui de Imagistica prin Rezonanta Magnetica la CardioMed Craiova, prima si singura institutie medicala privata cu cardiologie interventionala din Oltenia. Laboratoarele dotate cu aparatura medicala de ultima generatie sunt rezultatul unui grant de cercetare realizat de in colaborare cu Universitatea de Medicina si Farmacie din Craiova si vor oferi medicilor sansa de a realiza investigatii amanuntite si exacte, crescand astfel calitatea serviciilor medicale pentru pacienti.
Echipamentele medicale, angiograful Philips Azurion 5 si aparatul de rezonanta magnetica Philips Ingenia Ambition X, reprezinta o evolutie majora in tehnologia medicala, oferind examinari mai rapide si mai confortabile pentru pacienti, cu un impact semnificativ asupra calitatii ingrijirii medicale in regiune.
Fondat in 1998 de Prof. Univ. Dr. Constantin Militaru, CardioMed a inceput ca o afacere de familie, avand la baza afinitatea pentru oameni si pentru sanatatea acestora. Cei doi fii ai sai, medicii Sebastian si Cristian Militaru au mostenit vocatia si au continuat munca inceputa de tatal lor. Astfel, CardioMed s-a dezvoltat constant, acum fiind cea mai mare clinica medicala privata cu profil cardiologic din Oltenia, cu o echipa de specialisti medicali de top.
Dr. Cristian Militaru este medic cardiolog interventionist cu studii de specialitate efectuate la
„Institutul de Cardiologie C.C. Iliescu” Bucuresti, University of East Anglia din Marea Britanie si National Institute of Health, SUA, iar dr. Sebastian Militaru este singurul medic specializat pe imagistica cardiaca avansata din Oltenia, cu nivel 3 (maxim) ca Expert European, atat in rezonanta magnetica cardiaca, cat si in tomografie computerizata cardiaca (abilitati dobandite prin stagii extensive de pregatire in Bruxelles, Belgia si Milano, Italia).
„De la fondarea CardioMed, ne-am dedicat crearii unui centru medical care nu doar raspunde nevoilor pacientilor, dar le si depaseste asteptarile. Din acest motiv am ales sa formam un parteneriat cu Philips Romania, pentru a pune la dispozitia pacientilor din intreaga zona echipamente medicale de ultima generatie, care sa ofere diagnostice clare, rapide si exacte, pentru ca apoi sa ne orientam spre cele mai bune tratamente. Inaugurarea acestor doua noi laboratoare reprezinta angajamentul nostru neclintit fata de excelenta in ingrijirea medicala si inovatie”, Prof. Dr. Constantin Militaru.
Sistemul de Terapie Ghidata prin Imagistica Azurion 5 include o gama ampla de configuratii pentru un spectru larg de proceduri ghidate imagistic. Acestea includ configuratii pentru proceduri de rutina cu volum mare si configuratii flexibile pentru proceduri avansate. Designul integrat al Azurion 5 permite controlul tuturor aplicatiilor relevante de pe un singur ecran tactil situat la masa de operatie, facilitand decizii rapide si informate fara a compromite sterilitatea. Acesta poate ajuta la optimizarea actului medical, a performantei laboratorului si la furnizarea de ingrijire medicale de inalta calitate pentru pacienti.
IRM Ingenia Ambition X eficientizeaza fluxurile de lucru si ingrijirea pacientului. Datorita tehnologiei de senzori inovatoare si a ghidajului in camera, Ingenia Ambition permite efectuarea procedurilor cu minim de interactiune cu sistemul, permitand astfel personalului medical sa se concentreze mai mult asupra ingrijirii pacientului. Sistemul este echipat cu tehnologie revolutionara, efectuand imagini de o calitate fara egal prin utilizarea inteligentei artificiale.
„La Philips, punem umarul la imbunatatirea ingrijirii medicale prin inovatie tehnologica de ultima generatie. Parteneriatul nostru cu CardioMed Craiova reprezinta angajamentul nostru fata de sistemul medical din Romania si respectul pe care il avem fata de echipele mediale care fac diferenta in diagnosticarea si tratarea a mii de pacienti. Suntem mandri sa fim parte din acest proiect si sa contribuim la o ingrijire medicala de calitate superioara si accesibila pentru pacientii din regiune” – declara Serban Isopescu, Health System Leader Philips.
Cele doua laboratoare au fost deja puse in functiune, iar specialistii CardioMed sunt pregatiti sa raspunda nevoilor pacientilor din regiune.
Pentru mai multe informatii:
Anca Voinea – Key Product Manager, CardioMed Craiova Email: office@cardiom.ro
Tel: 0756 130 717