În 2020, profesioniștii din Oncologia românească și-au unit forțele și cele trei mari societăți științifice, respectiv Societatea Națională de Oncologie Medicală din România, Societatea Română de Radioterapie și Societatea Română de Radioterapie și Oncologie Medicală, au colaborat pentru realizarea unui eveniment comun: Congresul Național de Oncologie. Acesta se va desfășura EXCLUSIV în spațiul virtual, în perioada 15-17 octombrie, pe platforma Sanatatea.ONLINE.
În cadrul ediției 2020 a Congresului Național de Oncologie specialiști de prestigiu din țară și din străinătate vor aborda principalele patologii oncologice, dintr-o perspectivă multidisciplinară.
”Ediția din acest an a Congresului reprezintă o premieră din mai multe puncte de vedere: un eveniment științific cu participare internațională extinsă, realizat în spațiul virtual, la realizarea cărora au colaborat cele trei societăți profesionale. Managementul afecțiunilor oncologice presupune o abordare pluridisciplinară, bazată pe dovezi științifice. Sunt convinsă că medicii români vor beneficia de informațiile care vor fi oferite pe parcursul acestui eveniment, iar ulterior le vor putea transfera în practică, respectiv îngrijirea pacienților. România are nevoie de o abordare unitară în domeniul Oncologiei, iar anul acesta, adresăm o invitație unitară medicilor interesați de participarea la Congresul Național de Oncologie ediția 2020”, a declarat Conf. Dr. Dana Lucia Stănculeanu, președintele Societății Naționale de Oncologie Medicală din România.
Conf. Dr. Claudia Burz, președintele Societății Române de Radioterapie și Oncologie Medicală, ne-a oferit câteva informații despre desfășurarea evenimentului:
”Programul congresului va fi structurat pe parcursul a trei zile și va include prezentări „state of the art” și perspective asupra abordării clinice, sub formă de comunicări orale, dar și sub formă de poster. În cursul primei zile se va desfășura cursul „Best of ASTRO”, eveniment unic în România. În cadrul acestui curs va fi prezentată o selecție a celor mai importante lucrări ale ediției precedente a Congresului Societății Americane de Radioterapie, cel mai mare eveniment internațional din domeniu. De asemenea, ne dorim să încurajăm colegii mai tineri, așa că va avea loc o și o sesiune dedicată medicilor rezidenți, care vor prezenta rezultatele propriilor proiecte științifice, cele mai bune fiind premiate. Nu am uitat nici de ceilalți membri ai echipei implicate în îngrijirea pacienților, așa că ne vom adresa asistentelor medicale și tehnicienilor, cu un curs adaptat activității pe care o desfășoară.”
”Radioterapia reprezintă o componentă importantă în managementul afecțiunilor oncologice și sunt convinsă că la ediția din acest an, colegii noștri vor prezenta informații relevante pentru practica medicală curentă”, a declarat Prof. Dr. Rodica Anghel, președintele Societății Române de Radioterapie.
Înscrierile la Congresul Național de Oncologie sunt deschise pentru medicii, asistenții, tehnicienii și fizicienii medicali, la adresa:
https://sanatatea.online/congresoncologie2020/