Organizația Medici fără Frontiere caută români pentru misiunile de salvare – e vorba de medici și farmaciști, dar și de specialiști în resurse umane și logistică/aprovizionare.
Organizația caută oameni care își doresc să se implice în acțiuni umanitare, capabili să se adapteze la situații noi, apți să improvizeze, rezistenți la stres și care au cunoștințe de engleză și/sau franceză. Costurile de transport, vize, cazare, diurnă, vaccinuri sunt acoperite de organizație. Misiunile pot dura între 1 și 12 luni și sunt plătite, deși nu salariul ar trebui să fie motivația celor care aplică, ci faptul că-i pot ajuta pe cei care au nevoie de acces la servicii de sănătate.
În ultimii 5 ani, 35 de români au fost recrutați de organizația Medici fără Frontiere, iar în acest moment, 5 români se află în misiuni în țări precum Yemen, RD Congo sau Liban.
”Lucrul pe teren în misiunile Medici fără Frontiere cere pasiune, spirit umanitar și competență profesională – trei atribute foarte bine reprezentate printre colegii români și trei motive pentru noi să continuăm să recrutăm din România” spune Laura Spannocchi, responsabilă cu recrutarea personalului medical, din partea Medici fără Frontiere, Departamentul de Resurse Umane, Viena, Austria.
Joburi și cerințe:
Medic specialist Anestezie
- Certificat de medic specialist Anestezie
- Experiență profesională în anestezie pediatrică, terapie intensivă și îngrijire medicală de urgență
- Să fie disponibil pentru misiuni de minim 4 săptămâni
- Fluent în engleză și/sau franceză
- Să aibă talent pentru improvizații și adaptare la situații noi, apărute în timp scurt.
Medic specialist Obstetrică-Ginecologie
- Certificat de medic specialist Obstetrică-Ginecologie
- Experiență în chirurgie obstetrică
- Să fie disponibil pentru misiuni de minim 8 săptămâni
- Fluent în engleză și/sau franceză.
Farmacist
- Absolvent al Facultății de Farmacie
- 2 ani de experiență, ideal într-un spital
- De dorit: să aibă cunoștințe despre tratamentul HIV și TB
- Să fie disponibil pentru misiuni de 6-12 luni
- Fluent în engleză și franceză.
Specialist sănătate mintală (psiholog clinic, psihiatru, psihoterapeut)
- Minim doi ani de experiență practică cu pacienți cu traume / sindrom postraumatic, victime ale violenței, consiliere pentru HIV/SIDA
- Experiență ca formator și supervizor
- Creativitate și inițiativa de a lucra cu personal non-profesional într-un context cultural diferit
- Fluent în engleză și/sau franceză, cunoștințele de arabă sunt un plus
- Să fie disponibil pentru misiuni de 6-12 luni
HR Coordinator
- Cunoștințe de HR Management, inclusiv legea muncii, benchmarking, state de plată, recrutare, dezoltarea personalului
- Abilități de improvizație și negociere
- Cunoștințe excelente de engleză și bune de franceză
- Să fie disponibil pentru misiuni de 9-12 luni.
HR Development Manager
- Experiență de minim 2 ani în HR Development si/sau Training
- Cunoștințe excelente de engleză și/sau bune de franceză
- Să fie disponibil pentru misiuni de 6-12 luni
Logistică/aprovizionare
- Absolvent de cursuri vocaționale sau de facultate cu profil tehnic
- Minim 2 ani de experiență în logistică, aprovizionare, transport sau achiziții
- Abilitatea de a improviza, de a fi bun la cifre, de a negocia cu autoritățile locale
- Fluent în engleză și franceză
- Să fie disponibil pentru misiuni de 9-12 luni.
Procesul de recrutare:
- Află mai multe detalii despre Medici fără Frontiere și colaborarea cu ei pe medici-fara-frontiere.ro și pe at/work-with-us
- Participă la o sesiune de informare (la București, prima va fi pe 18 mai, la Sala Palatului) sau la un webinar (Următorul va fi pe 24 a Înregistrările se fac la msf.at/en/events)
- Aplică
- Mergi la un interviu la Viena, la Assessment Center
Despre Medici fără Frontiere
Medici fără Frontiere / Medecins sans Frontieres / Doctors without Borders este o organizație umanitară internațională creată de medici și jurnalisti, care a luat naștere în 1971 în Franța. Oferă ajutor imparțial oamenilor afectați de conflicte armate, epidemii, dezastre naturale și celor care nu au access la îngrijire medicală, indiferent de etnie, religie, sex sau afiliere politică. În 1999, Medici fără Frontiere a primit Premiul Nobel pentru Pace. Astăzi este prezentă în peste 70 de țări din întreaga lume.
Uneori, Medici fără Frontiere ia atitudine pentru a îndrepta atenția publicului către crize actuale intrate într-un con de umbră, pentru a-i face pe oameni să devină conștienți de abuzurile ce au loc în lume, pentru a critica inegalitățile din sistemul de acordare de îngrjiri medicale și pentru a combate încercarea politicului de a profita de pe urma acțiunilor umanitare.