A început perioada de înscrieri pentru a 4-a ediție a Școlii de Vară NeuroDiab 2015! Anul acesta, tematica generală a cursurilor organizate de către Societatea de Neuropatie Diabetică va fi „Neuropatia autonomă – de la cunoștințe academice la practica clinică”.
Timp de trei zile, între 16 și 18 iulie 2015, la Hotelul New Montana din Sinaia, medici rezidenți și tineri specialiști implicați în îngrijirea și tratamentul persoanelor cu diabet zaharat și neuropatie diabetică sau picior diabetic vor avea parte de un program educațional intensiv în ceea ce privește abordarea practică a pacienților cu aceste afecțiuni.
„Mă bucur că Școala de Vară NeuroDiab a devenit deja o tradiție în peisajul evenimentelor adresate tinerilor medici rezidenți și specialiști implicați în neuropatia diabetică și piciorul diabetic. Acest lucru înseamnă o recunoaștere a nivelului informațiilor științifice și a practicii realizate în cadrul edițiilor anterioare ale Școlii de Vară. Mă bucur totodată că de la an la an numărul de participanți a crescut, interesul ridicat al profesioniștilor, dar și feedback-ul primit confirmându-ne că Școala de Vară Neurodiab contribuie la educația medicală continuă a acestora”, a declarat Conf. Univ. dr. Ioan A. Vereșiu, Președintele Societății de Neuropatie Diabetică.
În cadrul Școlii de Vară NeuroDiab 2015 vor fi abordate subiecte de maximă importanță în neuropatia diabetică care vor îmbina componentele teoretice cu workshopuri menite să îmbunătățească practica medicală curentă a participanților.
La ediția din acest an, va fi prezent unul dintre cei mai importanți profesioniști europeni din domeniu, Prof. dr. Peter Kempler (Universitatea de Medicină Semmelweis, Budapesta, Ungaria), alături de colegul său Prof. Dr. Tamas Varkonyi (Universitatea de Medicină Szeged, Ungaria).
Aceștia, alături de alți recunoscuti experți din România, precum Conf. univ. dr. Ioan A. Vereșiu, dr. Tudor Lupescu, dr. Andrei Manu-Marin, dr. Bogdan Florea, vor aborda tematici complexe, care vizează neuropatia autonomă, motilitatea gastrointestinală, disfuncția erectilă, bolile cardiovasculare etc.
Școala de Vara NeuroDiab 2015 este destinată exclusiv tinerilor rezidenți si specialiști în diabet, neurologie, cardiologie, gastroenterologie, endocrinologie, medicină internă, urologie, nefrologie, chirurgie sau medicină de familie.
Înregistrarea se face online, completând formularul de pe site-ul Societății de Neuropatie Diabetică.
Pentru mai multe informații, accesați: https://www.neurodiab.org/ro/scoala_de_vara_2015
Școala de Vara NeuroDiab 2015 va fi creditată cu puncte (EMC).
Organizator științific: Societatea de Neuropatie Diabetică
Pr & Comunicare: Sănătatea Press Group – expertul tău în comunicare pe domeniul medical
Contact: Ana Maria Cizmaș, 0733.011.105, press@sanatateapress.ro