spot_img

Revista 2024

Miopia: cauze, simptome și soluții pentru corectarea vederii

Acum aproape 5 ani, am ales să-mi fac operația SMILE pentru a scăpa de ochelari. Aveam miopie, vedeam neclar la distanță, iar ochelarii și lentilele de contact deveniseră un disconfort zilnic. Astăzi, mă bucur în fiecare zi de libertatea unei vederi bune – fără lentile, fără griji. De aceea, vorbesc mereu cu încredere despre opțiunile pe care le are un pacient cu miopie. Pentru că știu cum este. Și știu cât de bine este după.

Ce este miopia?

Miopia este o problemă de vedere care afectează capacitatea de a distinge clar obiectele aflate la distanță. De obicei, la persoanele cu miopie, globul ocular este mai alungit, iar razele de lumină care vin de la distanță se focalizează în fața retinei, nu direct pe aceasta. Pentru a corecta această problemă și a obține o imagine clară pe retină, este necesară o lentilă divergentă sau o intervenție chirurgicală.

Cauze și simptome

Miopia apare frecvent pe fond genetic, debutează în copilărie și se manifestă prin dificultăți de vedere la distanță. Și factorii de mediu pot contribui la apariția miopiei, mai ales la tinerii care petrec mult timp efectuând activități la aproape (calculator, telefon), deoarece efortul prelungit al mușchiului ciliar poate duce în timp la instalarea acestui viciu de refracție.

Ochelari sau lentile de contact

Ochelarii și lentilele de contact sunt cele mai cunoscute metode de corecție. Ochelarii sunt simpli, practici și pot fi adaptați ușor. Lentilele de contact oferă mai multă libertate de mișcare, mai ales pentru cei activi. Totuși, niciuna dintre variante nu corectează cauza – ci doar efectul.

Soluții chirurgicale moderne

Dacă ai miopie și îți dorești să scapi de ochelari, operațiile pentru reducerea dioptriilor sunt cea mai modernă și eficientă soluție. Le recomandăm cu încredere pacienților noștri, pentru că rezultatele sunt rapide, iar intervențiile sunt minim invazive.

Prima opțiune este, de obicei, corecția cu laser. În funcție de nevoile tale, putem alege între SMILE, FemtoLASIK, PRK sau PRESBYOND (dacă există și prezbiopie). Toate aceste tehnici modifică forma corneei, pentru ca imaginea să se formeze corect pe retină.

SMILE este tehnica pe care o recomand cel mai des pentru corectarea miopiei. Putem corecta miopia de până la -10 dioptrii, astigmatismul miopic de până la -5 dioptrii și combinații între cele două de până la -15 dioptrii. Intervenția nu doare, nu necesită internare, iar vederea începe să se îmbunătățească imediat după operație. În doar 48–72 de ore, majoritatea pacienților își pot relua activitățile obișnuite.

Dacă ochiul nu permite această tehnică, avem și alte opțiuni sigure: FemtoLASIK (tot fără durere și cu recuperare rapidă) și PRK (pe care o alegem doar în cazuri specifice, deoarece implică o recuperare mai lentă și uneori disconfort postoperator).

Pentru dioptrii foarte mari, care nu pot fi corectate cu laser, există și varianta implantării unui cristalin artificial sau a lentilelor intraoculare Visian ICL – soluții eficiente și personalizate, pe care le discutăm împreună, în funcție de particularitățile fiecărui pacient.

În concluzie, miopia poate fi corectată. Fiecare pacient este diferit și are nevoie de o evaluare personalizată. Dacă ai miopie și vrei să știi ce ți se potrivește, te aștept la consult. Sunt aici să îți răspund, să te ascult și să găsim împreună cea mai bună soluție.

Autor:

Dr. Raluca Moisescu

Medic primar, specialist oftalmolog

Clinica de oftalmologie Ama Optimex

www.amaoptimex.ro

www.scapadeochelari.ro

                                                                 www.cataracta.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Parteneri

banner
Karl Storz
banner