spot_img

Record al volumului de productie pentru grupul Zentiva

Record de productie pentru cele doua fabrici ale grupului Zentiva din Romania. Peste 144 milioane de cutii de medicamente produse in 2020 la Bucuresti.

Grupul ZENTIVA, cel mai mare producator de medicamente generice din Romania si a treia cea mai mare companie farmaceutica pe plan local in valoare*, a produs in 2020 144,25 milioane de cutii de medicamente. Volumul reuneste productia celor doua fabrici detinute in Romania, la Bucuresti. Zentiva S.A. a produs 107 milioane de cutii de medicamente, cu 2 milioane mai mult decat in 2019, in timp ce Labormed-Pharma S.A. a realizat 37,25 milioane de cutii fata de 29,45 milioane, nivel atins in anul anterior.

Volumul record al productiei a fost determinat in principal de cresterea necesarului si a cererii de medicamente utilizate in tratamentul simptomatic al infectiilor cu SARS COV 2. In topul avansului din productie s-au plasat formele solide cu substantele active paracetamol, metamizol sodic (pentru piata din Romania si Germania) si tamsulosin (tehnologia pelete). Este pentru al cincilea an consecutiv cand Zentiva si majoreaza productia locala de metamizol sodic pentru a onora atat comenzile locale, cat si cele pentru Germania, cea mai importanta piata externa pentru operatiunile de productie ale Zentiva S.A. din Romania.

Lucram zi de zi pentru a asigura nevoile pacientilor din Romania si nu numai. Consideram ca sanatatea este un drept care trebuie asigurat in orice circumstante, iar accesul la medicamentele generice asigura pacientilor tratamente moderne, eficiente si accesibile. Cresterea productiei la cele doua fabrici ale noastre din Romania este consecventa cu responsabilitatea de a raspunde nevoilor pacientilor, medicilor si sistemului de sanatate”, a declarat Simona Cocos, Director General Zentiva Romania si Republica Moldova.

„Anul trecut a fost marcat de eforturi sustinute de adaptare la contextul pandemic. Am operat schimbari semnificative in modul nostru de operare pentru a putea mentine un flux adecvat de medicamente si pentru a ne proteja angajatii. Fabricile Zentiva din Romania raman si anul acesta intr-un mod de operare alert, eficient si flexibil”, a completat Margareta Tanase, Director Operatiuni Industriale Zentiva Romania.

In Romania grupul Zentiva reuneste societatile ZENTIVA S.A., Labormed-Pharma S.A., Labormed Pharma Trading S.R.L. (fost Alvogen Romania S.R.L.), Be Well Pharma S.R.L. si Solacium Pharma S.R.L., aceasta din urma fiind distribuitor de suplimente alimentare, dispozitive medicale si OTC. Grupul este un furnizor major de medicamente generice esentiale in cardiologie, gastroenterologie, urologie, terapia durerii si pentru sistemul nervos. In prezent, grupul Zentiva exporta din Romania in tari precum Germania, Marea Britanie, Franta, Italia, Elvetia, Cehia, Rusia, Belarus si altele.

Grupul de companii Zentiva a intrat in 2020 in topul primelor 3 companii farmaceutice (in valoare) din Romania si este liderul in volume al pietei farmaceutice totale. 1 din 10 medicamente vandute in farmacii apartine companiilor din grupul Zentiva in Romania.*

*Sursa datelor este IQVIA, sell-in data, all market (RX + OTC, Originals + Generics), decembrie 2020.

Despre Zentiva
Zentiva S.A. este parte a grupului Zentiva, unul dintre cei mai importanti producatori de medicamente generice din Europa. Grupul detine unitati de productie la Bucuresti, Praga si Ankleshwar. In acest moment grupul Zentiva detine 2 fabrici la Bucuresti: fabrica Zentiva care functioneaza neintrerupt de la inaugurarea sa din 1962 si fabrica Labormed, una dintre cele mai moderne unitati de productie a medicamentelor solide orale din Romania.
In prezent, grupul Zentiva este cel mai mare producator de generice de pe plan local, in volume vandute.
Alaturi de echipa grupului Zentiva de peste 4500 de persoane si reteaua de 4 fabrici, ne straduim sa fim campionii medicamentelor generice din Europa, pentru a sprijini mai bine nevoile zilnice de asistenta medicala ale oamenilor.
Credem ca sanatatea trebuie sa fie un drept si nu un privilegiu. Mai mult ca oricand, oamenii au nevoie de acces mai usor la medicamente de inalta calitate si la sanatate. Lucram in stransa legatura cu medicii, farmacistii, distribuitorii, autoritatile de reglementare si guvernamentale pentru a asigura solutiile de zi cu zi de care depindem cu totii.
www.zentiva.ro

Pentru mai multe informatii, va rugam sa contactati:

Ioana Lucescu, Director de Comunicare Zentiva Romania

ioana.lucescu@zentiva.com, 0747.051.338

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Parteneri

Karl Storz
Abonamente Medica
icmed
Karl Storz

Medinst