spot_img

Revista 2024

Punctia biopsie mamara

Puncţia biopsie mamară reprezintă o manoperă prin care se recoltează un fragment din glanda mamară sau din tumora de sân. Scopul acestei intervenţii este de a permite ca materialul recoltat să fie examinat cu ajutorul microscopului prin care se obţine rezultatul histopatologic. Acest rezultat oferă informaţii privind natura benignă sau malignă a tumorii şi tipul de celulă al tumorii.

Cancerul de sân este întâlnit atât la femeile tinere cât şi la femeile în vârstă, iar dacă nu este depistat la timp, poate fi fatal. Vindecarea lui depinde de momentul în care a fost depistat.  Din păcate, chiar şi astăzi, multe femei sunt insuficient informate cu privire la beneficiile diagnosticului precoce.

În absenţa simptomelor majoritatea femeilor nu se investighează şi astfel tumora nu este depistată în fază incipientă. Din acest motiv este nevoie ca femeile să cunoască semnele prin care cancerul de sân poate fi detectat.

Care sunt semnele şi simptomele unei tumori mamare?

Cancerul de sân, de obicei, nu cauzează durere. În cele mai multe cazuri, tumora se manifestă ca un nodul la atingere, dar există şi alte semne importante care trebuie să fie luate în considerare:

  •  retracţia mamelonului;
  • scurgeri mamelonare;
  • creşterea în dimensiuni a ganglionilor axilari, ce devin astfel, palpabili;
  •  modificări ale tegumentului.

Cea mai mică modificare a aspectului normal al sânului sau descoperirea unui nodul mamar, trebuie să ducă la recomandarea unui control prin mamografie.

Cum se face puncţia bioptică?

Punctia Bioptică este necesară în momentul în care, în urma unei investigaţii senologice de tipul ecografiei, al mamografiei sau RMN-ului de sân, apare o leziune suspectă. Aceasta se face cu un ac cu diametru mai mare, însă disconfortul este minim deoarece se face sub anestezie locală, acul fiind introdus în doar câteva zeci de secunde. Valoarea diagnostică a biopsiei mamare este comparabilă cu cea a biopsiei chirurgicale.

Sub ghidaj ecografic, medicul introduce acul de puncţie prin tegument până în tumoră, de unde extrage o probă cât mina unui creion. Se recoltează ţesut din tumoră de mai multe ori pentru a obţine material suficient în vederea examinării histopatologice, evitând astfel necesitatea unei alte puncții. Toată procedura este explicată pe larg de către medic, în timpul efecturării ei.

Ce este recomandat după puncţie?

În majoritatea cazurilor nu sunt necesare măsuri speciale, însă este bine ca pacienta să nu facă efort fizic în ziua puncţiei, să folosească sutien sau bustieră câteva zile după puncţie și să evite mişcările care determină mobilizarea amplă a sânilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Parteneri

banner
Karl Storz
banner