spot_img

Revista 2024

Centrul de îngrijiri paliative “ Sf. Luca”

centrul sfantul lucaCentrul de îngrijiri paliative  “ Sf. Luca” ajută pacienţii pentru a-şi transforma şi îmbunătaţi vieţile lor şi oferă un model puternic de îngrijire cu scopul de a  minimiza  teama şi durerea celor care se confruntă cu pierderea sănătăţii şi a vieţii, transformă modul de percepţie a bolii terminale şi oferă răspunsuri celor care le caută pentru ei şi cei din jur,  acţionând ca un catalizator între personal şi pacienţi şi persoanele dragi acestora.

Beneficiarii serviciilor noastre de îngrijiri paliative sunt pacienţi de toate vârstele, suferind de boli cronice progresive, incurabile sau ameninţătoare de viaţă, care au simptomatologie necontrolată şi/sau suferinţă psiho- socială sau spirituală. Este vorba nu numai de bolnavi diagnosticaţi cu cancer ci şi cu afecţiuni cardiace, pulmonare, hepatice, renale, neurologice sau afecţiuni psiho-motorii. Conform principiilor de nediscriminare, centrul se adresează tuturor pacienţilor care au nevoie de îngrijiri paliative indiferent de rasă, sex, vârstă, etnie, orientare politică sau religioasă.

Scopul este îmbună tăţirea calităţii vieţii, o abordare complexă, holistică, tratarea şi ameliorarea     simptomelor, susţinere emoţională, socială, sprijin psihologic şi consiliere spirituală având în vedere ca studii recente au demonstrat  că la mulţi dintre pacienţii care au primit îngrijiri paliative a avansat speranţa de viaţa faţă de cei care au primit doar tratament standard. Cu toate acestea, în lume doar 5% dintre pacienţii care suferă de boli terminale au acces la paliaţie.

În centrul nostru se implică o echipă multidisciplinară alcătuită din medici, asistente medicale, infirmiere, psiholog, kinetoterapeut, preoţi. Această echipă intervine în stadii timpurii ale bolii dacă pacientul se adresează la timp prin menţinerea unei strânse colaborări cu alţi medici informând corect şi la timp medicii de familie ai pacienţilor precum şi medici de alte specialităţi la care pacienţii sunt trimişi spre alte consulturi decât cele efectuate în clinică. Se prestează la fiecare pacient investigaţii suplimentare periodice faţă de cele efectuate în spitalele de unde aceştia provin, iar pacienţii beneficiază de o medicaţie variată şi înnoită ori de câte ori este nevoie. Conştiinţa profesională a  personalului este întărită de angajamentul şi seriozitatea acestuia.

Ne axam pe tratarea şi  rezolvarea urgenţelor la debut sau apărute pe parcursul internării, pe tratarea unor simptome ca durerea, dispneea, greaţă şi vărsăturile, inapetenţa, insomniile, constipaţia, depresia, anxietatea, delirul căutând să tratăm şi cauza lor dacă este posibil,  dar în acelaşi timp ajutăm pacienţii în lupta zilnică cu viaţa, în stăpinirea abilităţii de a tolera tratamentul medical şi de a a avea mai mult control eventual responsabilitate asupra îngrijirii acestora şi pentru ca pacienţii să înţeleagă mai bine opţiunile lor terapeutice. Acordăm atât timp cât este necesar pacienţilor şi familiilor acestora lăsându-le pacienţilor posibilitatea de a comunică cu rudele lor.

 “ Când nu mai este şansa pentru vindecare, trebuie să punem accent pe calitatea vieţii”  spune  Cicely Saunders, fondatoarea mişcării moderne de hospice şi  cea care a adus în paliaţie conceptual de “suferinţă totală”.

În concluzie, centrul îşi propune şi pentru anul 2016 să aibă cât mai mulţi pacienţi şi să reprezinte dreptul lor la îngrijire socială şi medicală, precum drepturile lor la nivel local şi naţional prin activitatea echipei noastre.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Parteneri

banner
Doppel Herz
Karl Storz
banner

banner