spot_img

Revista 2024

Celulele stem utilizate într-un studiu pentru tratarea orbirii

Primul pacient a fost tratat în Marea Britanie în cadrul unui studiu de pionierat referitor la un nou tratament derivat din celule stem embrionare, destinat pacienţilor cu afecţiuni ce pot cauza orbirea.

Specialiştii din cadrul spitalului Moorfields Eye din Londra au declarat că operaţia, descrisă ca un succes, a fost prima din cele zece operaţii planificate pentru participanţii la studiul despre tratamentul pentru afecţiunea numită AMD – degenerescenţa maculară legată de vârstă.

Cercetarea va testa siguranţa şi eficacitatea transplantului de celule oculare, cunoscute sub numele de celule epiteliale pigmentare retiniene, care au fost obţinute din celule stem embrionare.

Celulele stem sunt principalele celule ale organismului, fiind sursa tuturor celorlalte celule. Cercetătorii care susţin utilizarea celulelor stem spun ca acestea pot revoluţiona medicina, furnizând tratamentul împotriva orbirii, diabetului juvenil sau altor leziuni severe.

Testele implică inserarea chirurgicală a unui plasture special creat, în spatele retinei , pentru a oferi celulelor tratate posibilitatea să le înlocuiască pe cele bolnave.

Prima operație de acest fel a fost efectuată cu succes pe un pacient luna trecută, reprezentanţii spitalului Moorfields declarând ca „nu s-au manifestat complicaţii până în prezent”.

Chirurgul Lyndon Da Cruz, care efectuează operaţii pe retină, şi-a exprimat speranţa că mulţi pacienţi vor beneficia pe viitor de transplantul unor astfel de celule.

Chris Mason, profesor de medicină regenerativă de la UCL, a declarat că „studiul este important atât ca pas potenţial către vindecarea cauzei majore de orbire, cât şi ca o modalitate de aprofundare a înţelegerii utilizării celulelor stem embrionare în astfel de tratamente.”

„În cazul în care studiile cu privire la degenerescenţa maculară se vor dovedi de succes, va fi posibil ca terapia cu celule stem embrionare pentru aceasta afecţiune să devină accesibilă pe scară largă”, a mai spus Chris Mason.

Sursa: www.reuters.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Parteneri

banner
Karl Storz
banner