În primii ani de viață, dezvoltarea motorie a copilului joacă un rol esențial în formarea abilităților fizice. Pentru copiii care se confruntă cu întârzieri în această dezvoltare, intervențiile timpurii sunt cruciale. Una dintre metodele utilizate în acest scop este terapia Cuevas Medek Exercises (CME) – o terapie psihomotorie dinamică, ce stimulează reacțiile automate ale corpului, prin exerciții provocatoare și adaptate fiecărui copil în parte.
Ce este terapia CME?
Terapia Cuevas Medek Exercises (CME) este destinată copiilor cu afecțiuni neuromotorii, care prezintă întârzieri în dezvoltarea motorie. Metoda se bazează pe utilizarea unor exerciții aplicate manual, prin care copilul este expus în mod repetat la stimuli provocatori. Acești stimuli îl determină să dezvolte reacții motorii automate – esențiale pentru echilibru, postură și controlul motor.
Caracteristicile terapiei CME (Cuevas Medek Exercises)
Terapia se remarcă prin câteva caracteristici esențiale. O parte din acestea sunt:
- CME provoacă reacții motorii noi
Copiii cu întârziere în dezvoltarea neuromotorie nu reușesc să atingă achizițiile motorii normale pentru vârsta lor cronologică. În ciuda condiției lor speciale, majoritatea sunt capabili să reacționeze spontan din punct de vedere motric, dar cu posibilități restrânse de mișcare.
Un exemplu al acestei afirmații este cazul unui copil cu întârziere în dezvoltare, mai mare de un an și jumătate, care nu este capabil să mențină ortostatismul independent, dar reușește sprijinindu-se cu ambele mâini de un suport. Conform terapiei CME, unul dintre obiective va fi provocarea statului în picioare fără sprijin la nivelul mâinilor. Pe lângă acest obiectiv, în plan vor fi incluse și alte exerciții care să provoace reacții motorii noi, precum pașii, urcatul și coborâtul obstacolelor mici, acestea, de asemenea, realizându-se fără sprijin la nivelul mâinilor.
- Aceste reacții sunt de origine genetică și automate
Funcțiile motorii de bază, precum controlul capului, statul în așezat, statul în picioare și mersul liber își au originea, în esență, în procesul de organizare genetică al sistemului nervos central care este „programat” să producă, sub influența forței gravitaționale, reacțiile posturale adecvate fiecărei vârste.
Copiii din întreaga lume dobândesc aceste abilități într-o ordine și perioadă de timp similare. Terapia CME se bazează pe ideea că dezvoltarea motorie nu depinde în primul rând de voința copilului, ci de un plan neuro-genetic automat.
- CME expune copilul împotriva forței gravitaționale
Terapia CME crește treptat influența gravitației în exerciții pentru a stimula sistemul neuro-muscular al copilului, deoarece forța gravitațională reprezintă principalul element extern care stimulează copilul să reacționeze și să producă răspunsurile motorii așteptate la fiecare etapă de dezvoltare.
Terapia CME (Cuevas Medek Exercises) poate fi utilizată în diferite afecțiuni neuromotorii, inclusiv:
- paralizie cerebrală;
- hipotonii musculare;
- diferite sindroame genetice (Sindromul Down, Angelman etc.);
- întârziere în dezvoltarea neuromotorie, etc.
Contraindicații:
- sindroame neuromusculare degenerative;
- osteogeneză imperfectă.
Concluzie:
Terapia Cuevas Medek Exercises (CME) este o terapie psihomotorie pentru copiii cu întârzieri în dezvoltarea motorie, bazată pe stimularea reacțiilor motorii automate prin exerciții provocatoare și adaptate. Prin creșterea treptată a influenței gravitației, terapia activează planul neuro-genetic al dezvoltării motorii, contribuind la dobândirea posturii, echilibrului și al controlului motor.
Scopul terapiei este acela de a sprijini fiecare copil în atingerea potențialului său maxim, oferindu-i șansa de a-și dezvolta cât mai mult abilitățile motorii și funcționale.
Autor: kinetoterapeut Florin Matache
Asociația KinetoBebe