spot_img

Revista 2024

Dificultățile de învățare la vârsta preșcolară și școlară mică

Dificultățile de învățare pot fi identificate încă din perioada preșcolară inclusiv de către familie, înainte ca profesorul/învățătorul să le depisteze.
Copiii ce prezintă tulburări de învățare sunt aceia care manifestă o discrepanță educativă semnificativă între potențialul lor intelectual estimat şi nivelul actual de performanță, discrepanță asociabilă cu tulburările bazale în procesele de învățare care pot fi sau nu conectate cu disfuncții demonstrabile ale Sistemului Nervos Central (SNC), dar care nu sunt consecința întârzierii mintale generalizate, carențelor culturale sau educative, tulburărilor emoționale severe sau unor deficiențe senzoriale.
Deşi tiparele în care se încadrează creşterea copiilor variază de la individ la individ, dezvoltarea inegală sau întârzierile semnificative în dezvoltare pot semnala prezența dificultății de învățare. Este foarte important de reținut că aceste comportamente, enumerate mai jos, trebuie să fie prezente continuu de-a lungul timpului, pentru a putea fi considerate aşa-numite ”indicii prevestitoare”.
Principalele manifestări ale dificultăților de învățare întâlnite la copilul preșcolar:
• dezvoltarea înceată în rostirea cuvintelor şi a formulării propozițiilor;
• probleme de pronunție;
• dificultăți în învățarea de cuvinte noi;
• dificultăți în executarea unor comenzi simple;
• dificultăți în înțelegerea întrebărilor;
• dificultăți în exprimarea dorințelor;
• pierderea interesului atunci când i se citeşte sau i se povesteşte ceva;
• probleme în memorarea alfabetului sau a zilelor săptămânii;
• dificultăți privind cauza şi efectul, succesiunea şi numărarea;
• dificultăți în reținerea ideilor de bază, cum ar fi: mărime, formă, culoare;
• copilul nu se poate concentra mult timp;
• are un comportament impulsiv;
• este hiperactiv, neobosit;
• manifestă dificultăți în schimbarea activităților;
• repetarea obsesivă a unei idei, inabilitatea de a trece la o altă idee;
• echilibru precar;
• dificultate în manevrarea obiectelor mici;
• stângăcie la alergat, sărit sau cățărat;
• dificultăți în învățarea legării şireturilor, a încheierii nasturilor sau a altor activități individuale;
• evitarea coloratului sau a trasării;
• dificultăți de interacționare cu alții, preferă să se joace singur;
• predispus la schimbări bruşte de temperament;
• se simte repede frustrat.
La vârsta școlarității mici pot fi prezente elementele specifice grupei de vârstă preșcolară, la care se pot adăuga și:
• învățarea înceată a sunetului corespunzător literei;
• erori repetate la citire sau la pronunțarea literelor;
• inabilitate în a reda o povestire pe episoade;
• probleme la învățarea timpului sau numărarea banilor;
• confuzie la folosirea semnelor matematice (+, -, x, /, =);
• dificultăți în amintirea paşilor matematici în rezolvarea unor operații mai dificile;
• dificultăți de concentrare;
• dificultăți în terminarea temelor la timp;
• atenție distributivă precară;
• probleme de înțelegere a direcției (stânga, dreapta);
• respingerea ideilor, conceptelor noi sau schimbărilor în rutina de zi cu zi;
• dificultăți de coordonare sau stângăcie;
• dificultăți în copiatul de la tablă;
• scris inestetic, cu multe greşeli şi foarte greoi;
• dificultăți în înțelegerea expresiilor faciale sau a gesturilor;
• dificultăți în înțelegerea situațiilor sociale;
• tendința de a interpreta greşit comportamentul colegilor şi al persoanelor din anturaj.
Ce pot să facă părinții?
• să vorbească sincer despre problemele pe care le întâmpină copilul;
• să amintească permanent copilului că este inteligent, dar este diferit de ceilalți, prin felul în care învață;
• să identifice punctele forte şi talentele copilului, să îl încurajeze, să şi le dezvolte;
• antrenarea copilului în strategii care să ofere succesul unor activități la care acesta are probleme;
• sprijinirea permanentă a copilului către progres, realizare;
• acordarea ajutorului la efectuarea temelor;
• acordarea prin propriul comportament, a unui model, când copilul citeşte sau scrie;
• stabilirea unor scopuri precise, a unor aşteptări realiste;
• colaborarea cu specialiştii;
• ascultarea copilului când doreşte să vorbească;
• sprijinirea copilului în identificarea propriilor nevoi şi argumentarea rezolvării acestora;
• aprecierea copilului pentru unicitatea sa, calitățile sale speciale şi contribuțiile personale la activități.
În cazul în care observați aceste dificultăți vă puteți adresa unui psiholog clinician pentru realizarea unei evaluări prin care să se stabilească gradul de afectare a ariilor de învățare și planul de intervenție pentru recuperarea deficitului. Evaluarea este facută pe baza unor baterii de teste specifice și adaptate vârstei copilului.
Autor: psih. dr. Irina Drăgan
Asociația KinetoBebe
www.kinetobebe.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Parteneri

banner
Karl Storz
banner