
Examinarea și diagnosticarea afecțiunilor scalpului și părului. O metodă modernă, eficientă și nedureroasă de examinare a scalpului și părului este tricoscopia sau videodermoscopia. Se realizează cu ajutorul dermatoscopului sau videodermatoscopului, adică o lupă specială care ajută la depistarea diverselor afecțiuni. Metoda se folosește frecvent pentru diagnosticarea diferitelor afecțiuni ale părului și scalpului: l Psoriazisul la nivelul scalpului sau dermatita seboreică. l Cauzele căderii părului: alopecia areată, alopecia androgenetică, efluvium telogen, etc. Prin informațiile oferite, tricoscopia poate înlocui investigații mai agresive precum biopsia scalpului.
Scalpul sensibil. Scalpul sensibil aparține sindromului de piele sensibilă și se manifestă prin hiperreactivitate, intoleranță, sensibilitate, senzație de disconfort local și iratibilitate. Tegumentele scalpului pot fi uscate, cu o sensibilitate mai scăzută la durere.
Factorii declanșatori ai scalpului sensibil sunt variați:
- Căldură.
- Umezeală (propria transpirație).
- Poluarea.
- Apa (mai dură).
- Șamponul sau alte produse de styling.
- Stresul.
Tratamentul scalpului sensibil constă în primul rând în evitarea factorilor declanșatori și în utilizarea produselor speciale, dermato-cosmetice, create pentru îngrijirea scalpului sensibil.
Probleme frecvente la nivelul scalpului. Cea mai frecventă problemă a scalpului în cazul femeilor, cel puțin din propria experiență, este reprezentată de căderea difuză a părului sau efluvium telogen. Aceasta este aproape în totalitate o problemă specifică femeilor, atât din punct de vedere al cauzelor – anemie, probleme tiroidiene, cure de slăbire (mai frecvent întâlnite la femei), cât și pentru ca persoanele de sex feminin care se confruntă cu această problemă se adresează medicului cu o frecvență mai mare. O altă afecțiune a scalpului întâlnită cu precădere la bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, dar și la femei este dermatita seboreică. Se manifestă prin prurit, coji, scoame, mătreață excesivă și sebuum la nivelul scalpului. Atât căderea părului, cât și dermatita seboreică reprezintă o alterare a stării de sănătate a scalpului în general, iar tratamentul lor trebuie făcut sub atenta îndrumare a medicului dermatolog.
Și scalpul este afectat de expunerea excesivă la soare. Părul joacă rol de filtru UV pentru scalp și este primul afectat de expunerea excesivă la razele soarelui. Bineînțeles, și scaplul suferă de efectele fotoîmbătrânirii, iar acest lucru este vizibil la persoanele care au o podoabă capilară redusă. Principalele semne ale fotoîmbătrânirii scalpului: l Lentiginele – pete pigmentare. l Keratozele actinice – leziuni precanceroase. Efectele expunerii îndelungate la razele solare atât la nivelul scalpului, cât și firului de păr pot fi evitate prin utilizarea pălăriilor sau a șepcilor.
Îngrijirea corectă a sclapului. Înaintarea în vârstă conduce la o scădere a activității foliculului pilos. Pentru a-l stimula pot fi utilizate, eventual, produse de mezoterapie care conțin aminoacizi și minerale utile în sinteza keratinei. De asemenea, este important să păstrăm o igienă corespunzătoare și să folosim produse cosmetice sau dermatocosmetice adecvate tipului de scalp și problemelor existente, dacă acestea au fost diagnosticate. Chiar dacă scalpul este gras, vârfurile pot fi uscate și pentru hidratarea lor este indicată utilizarea unei măști. Un consult la medicul dermatolog este suficient pentru a vă îndruma în acest sens.
Alimentația joacă un rol important în sănătatea scalpului și părului. Problemele apărute la nivelul scalpului pot fi ținute sub control și prin adoptarea unei diete variate, bogate în proteine, vitamine, grăsimi, în special grăsimi nesaturate, dar și carbohidrați cu indice glicemic mic. Proteinele trebuie să aibă un conținut bogat de amionoacizi sulfurați, esențiali pentru sinteza keratinei (cisteina, metionina). Dintre vitamine, nu trebuie să lipsească din alimentație vitamina C, D, B6, B7, B12 – acestea fiind catalizatori în procesul de sinteză al firului de păr, alături de minerale precum: fier, cupru, seleniu, siliciu, magneziu.