Dr. Cristian Nițescu: ”Cei mai mulți vin din Marea Britanie, Spania și Italia, iar solicitările sunt pentru rinoplastii și implanturi mamare”
Odată cu eliminarea restricțiilor de călătorie, mulți dintre români plănuiesc să revină acasă de Paște, unii pentru prima dată după aproape doi ani. Potrivit doctorului Cristian Nițescu, pe lângă revederea celor apropiați, aceștia și-au trecut în program și intervențiile estetice.
După mai bine de doi ani în care nu au putut să își viziteze rudele de sărbători, românii din diaspora fac deja planuri pentru revedere cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Utilul pare că va fi îmbinat cu plăcutul, dacă ne luăm după faptul că în această perioadă au crescut și programările pentru intervenții estetice. ”După o pauză justificată, pacienții noștri din diaspora se programează în număr tot mai mare prin serviciul dedicat, Linia Express. Ei reușesc astfel să parcurgă pașii necesari chiar și de la distanță, iar intervenția este programată în timpul vacanței”, explică doctorul Cristian Nițescu.
Practic, pacienții pot apela oricare tip de intervenție chirurgicală estetică din cadrul clinicii, iar singura condiție obligatorie este să aloce suficient timp recuperării corecte post-operatorii, adică minimum două săptămâni. Astfel, în total, un pacient ar avea nevoie de o durată totală de ședere în România de aproximativ trei săptămâni, în medie. În prima vine la consultație, efectuează analizele necesare și urmează intervenția. Următoarele două săptămâni, post-operator, revine pentru control, însă are posibilitatea de a petrece tot restul timpului alături de cei dragi. ”Cei mai mulți românilor care apelează la serviciile Liniei Express vin din Marea Britanie, Spania și Italia, iar în număr mai mic din Germania și țările nordice. Aceștia solicită intervenții chirurgicale de rinoplastie sau din sfera senologică – implant mamar, ridicare de sâni sau schimbare de implanturi mamare. Unul dintre motivele principale este faptul că în țările în care locuiesc aceste intervenții sunt extrem de costisitoare – încep de la 10.000 de euro și pot ajunge până la 20.000 de euro”, explică doctorul Nițescu.
Astfel, cele mai solicitate perioade sunt în preajma sărbătorilor, fie ele pascale sau de iarnă, dar și în lunile iunie-iulie, când mulți români din diaspora revin acasă pentru concedii sau pentru a petrece timp cu familia.