Bâlbâiala sau așa cum cum este definită în literatura de specialitate ca balbism este o tulburare de limbaj ce presupune afectarea componentei suprasegmentale a limbajului, dar și componenta de accent și intonație, făcând astfel parte din categoria tulburărilor de ritm și fluență și este caracterizată printr-o repetare sau prelungire a sunetelor, silabelor sau cuvintelor sau prin producerea unor pauze și ezitări care pot dezorganiza fluența verbală. În unele cazuri sunt prezente și mișcări ale feței și/sau ale altor segmente ale corpului care coincid cu repetițiile, prelungirile și pauzele din actul vorbirii.
Această disfluență poate apărea pe la vârsta de 3-4 ani, tranzitoriu, având un caracter fiziologic, natural, datorită unui ritm intens de achiziție și de dezvoltare a limbajului în toate formele sale și de o imprecizie de funcționare a aparatului articulator, însă în momentul în care manifestările devin mai accentuate pot afecta inteligibilitatea de exprimare verbală.
Există o serie de caracteristici ce pot fi observate în simptomatologia bâlbâielii, de la repetiții de sunete și silabe, părți de cuvinte sau de propoziții, autocorecții, sunete emise involuntar, spasme articulatorii, pauze, blocaje, prelungiri ale sunetelor și silabelor, blocajele în fluxul vorbirii, amânarea emisiei verbale, tremur muscular, schimbarea vocii, reacții fizice, etc, până la caracteristici ce nu sunt ușor de observat, însă au implicații la fel de importante precum: frica, sentimentul de frustrare, manifestări anxioase, furie, iritare, stare tensionată, panică, tendința de autoizolare, sentimentul de neputință și deznădejde, tendința de a manifesta un comportament evitant, tendința de a utiliza în vorbire diferite modalități de ocolire a unor cuvinte, tendința de a schimba cuvintele pentru a evita acele structuri lingvistice care ar putea produce blocaje, repetiții sau prelungiri de sunete.
Tipuri de bâlbâială în funcție de specificul disfluențelor manifestate:
- Bâlbâială clonică – se evidențiază prin contracții musculare de scurtă durată ce conduc la repetarea unui sunet sau a unei silabe, întrerupând astfel cursivitatea vorbirii.
- Bâlbâială tonică – se caracterizează prin declanșarea unei spasm de lungă durată ce împiedică emitere vocii, iar când spasmul cedează, cuvântul erupe cu forță, caracteristică persoanelor care se bâlbâie.
- Bâlbâială mixtă – acest tip de bâlbâială presupune combinarea simptomatologiei bâlbâieli clonice și a celei tonice în proporții diferite.
Bâlbâiala este o disfluență de vorbire care apare în copilărie. Tratare spontană se poate realiza la vârsta de aproximativ 3 ani și jumătate, însă odată ajunsă la stadiul tonic poate avea oscilații de la o zi la alta în ceea ce privește gradul și gravitatea de disfluență. La vârsta adultă nu se mai poate vorbi despre corectare, ci doar despre ameliorare, șansele de recidivă fiind crescute. Intervenția timpurie se realizează cu precădere spre vârsta preșcolară, vârstă ce corespunde în cele mai multe cazuri cu perioada de apariție a bâlbâielii.
În ceea ce privește intervenția complexă, se propune o abordare integrativă care ia în considerare atât particularitățile tulburării, cât și caracteristicile psihomotrice, cognitive și socioemoționale ale persoanei care prezintă această disfuncție.
Referință:
1. Adrian Roșan, Psihopedagogie specială. Modele de evaluare și intervenție, editura Polirom, 2015.
2. Carolina Bodea Hațegan, Logopedia. Terapia tulburărilor de limbaj. Structuri deschise. editura Trei, 2016.
3. Coord. Prof. Dr. Mircea Lăzărescu, ICD-10 – Clasificarea tulburărilor mentale și de comportament, editura Trei, 2016
Autor:
Andreia Vlăsceanu
psiholog clinician, competențe în evaluarea și intervenția logopedică
Asociația KinetoBebe
www.kinetobebe.ro
