Hiperlaxitatea ligamentară la sugari și copii

Hiperlaxitatea ligamentară, caracterizată printr-o mobilitate articulară peste limitele normale, este o afecțiune frecvent întâlnită la copii. Acest tip de flexibilitate crescută poate afecta una sau mai multe articulații, oferind o amplitudine de mișcare mai mare decât cea fiziologic normală.

Hiperlaxitatea este adesea ereditară, ceea ce înseamnă că persoanele cu această afecțiune pot avea membri ai familiei care prezintă o mobilitate articulară crescută

La sugari, hiperlaxitatea poate fi observată în mai multe moduri:

flexibilitate crescută la nivelul gleznelor, poate duce la poziții anormale ale picioarelor, cum ar fi ‘valgul’, unde flexia este atât de pronunțată încât piciorul ajunge aproape de gambă;
coapsele în hiperabducție, când sunt complet lipite de planul de sprijin în timpul poziționării pe spate, indică o mobilitate exagerată la nivelul articulațiilor șoldului.

Odată ce copilul începe să meargă, devine și mai evident modul în care picioarele și genunchii reacționează la greutatea corpului. De aceea, este recomandat ca părinții să solicite o evaluare ortopedică și kinetică pentru o evaluare complexa. La copiii care au deja o mobilitate crescută, se poate observă o hiperextensie a genunchilor atunci când aceștia se îndoaie în spate. Este crucial ca, în activitățile fizice, să se mențină mobilitatea în limite fiziologice și să nu fie forțată dincolo de acestea.

Riscurile hiperlaxității ligamentare:

Entorse frecvente – Articulațiile instabile cresc riscul de accidentări, cum ar fi entorse la nivelul gleznelor și genunchilor.
Dureri articulare – Copiii resimt disconfort în timpul activităților fizice, preferând jocurile statice.
Suprasolicitare – În timp, articulațiile pot suferi uzură, ceea ce poate duce la afecțiuni degenerative.
Deviații structurale – Hiperlaxitatea poate cauza deformări la nivelul gleznelor, coloanei sau altor articulații.
Instabilitate – În cazurile severe, instabilitatea articulațiilor poate afecta postura și coordonarea motorie.

Cum gestionăm hiperlaxitatea:

Kinetoterapie timpurie – Exercițiile ghidate întăresc musculatura și stabilizează articulațiile.
Activitate fizică adecvată – Implicarea copilului în sporturi care dezvoltă forța și echilibrul fără a suprasolicita articulațiile.
Monitorizare periodică – Evaluări regulate atât la medicul ortoped, cât și la kinetoterapeut, pentru a urmări progresul și a ajusta planul de tratament corespunzător.
Încălțăminte adecvată – Sprijin corect al articulațiilor inferioare prin încălțăminte specifică.