• banner catena
  • Turismul dentar, cea mai populară ramură a turismului medical in țara noastră

    Dr. Florin Lăzărescu: Pacienții din străinătate vin pentru intervenții complexe care depășesc deseori 10.000 euro. Dentiștii români, extrem de apreciați peste hotare.

    Aproximativ 7000 de străini veneau ȋn România, ȋn medie, ȋn fiecare an, pentru a beneficia de tratamente stomatologice, până ȋn 2019, conform datelor oficiale ale Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism. Neoficial, numărul lor este mult mai mare, turismul dentar fiind cea mai populară ramură a turismului medical ȋn țara noastră.

    Fenomenul turismului medical a fost puternic afectat de pandemia COVID-19, însă, odată cu ridicarea graduală a restricțiilor, acesta reîncepe să se dezvolte.

    De-a lungul anilor, cei mai mulți turiști străini care au venit la o clinică stomatologică din România sunt cetățeni europeni din state precum Germania, Marea Britanie, Olanda, Italia sau Franța, iar suma medie pe care o cheltuiau pentru tratamente era ȋn jur de 5.000 de euro, arată un studiu realizat în 2018 de Asociaţia Română de Turism Medical. Motivul principal pentru care aceștia au ales țara noastră este, bineȋnțeles, prețul mult mai mic al procedurilor, precum și specialiștii bine pregătiți din țara noastră.

    Prețurile la serviciile medicale dentare sunt considerabil mai mici în România, față de majoritatea statelor din vestul Europei. Diferența de pret nu vine dintr-o calitate mai slabă (tehnologia și materialele folosite sunt la un standard foarte ridicat în România), ci din costurile mai mici cu resursa umană și a spațiilor comerciale”, explică dr. Florin Lăzărescu, cofondator al clinicii de stomatologie Trident.

    Implant dentar București: Calitate ca în Vest la prețuri de până la cinci ori mai mici

    Medicul spune că serviciile chirurgicale și protetice sunt cele mai solicitate de pacienții din afara țării, care găsesc în România aceeași calitate a serviciilor, la prețuri chiar și de 5 ori mai mici:

    Serviciile chirurgicale și protetice au costurile cele mai ridicate în țările de proveniență, iar raportul între prețurile din zonele respective și România poate varia între 3 și 5. La capătul superior al costurilor aș plasa Elveția și Marea Britanie. Sistemul medicinii dentare din România este eminamente privat, astfel încât menținerea pe piață presupune un grad mare de concurență, care se traduce prin echipamente performante și training avansat al personalului medical”, adaugă dr. Florin Lăzărescu.

    Chiar și cu aceste facilități, ȋn 2020, europenii au renunțat la deplasările ȋn scopuri medicale, din cauza restricțiilor de călătorie aduse de pandemia de coronavirus. Nu doar că numărul noilor turiști a fost aproape inexistent, dar și cei care aveau tratamente deja ȋncepute le-au ȋntrerupt. Din 2021, ȋn schimb, trendul începe să se modifice, industria turismului dentar revenind, ȋncet, ȋncet, la viață.

    Medicul Florin Lăzărescu spune și cât cheltuie un astfel de pacient venit din afara țării: „Dacă pacientul vine în țară strict pentru servicii medicale, atunci sunt luate în considerare lucrări ample, cu aplicare de implanturi, grefe osoase, restaurări protetice extinse. Costul acestor lucrări extinse per pacient poate depăși cu ușurință 10.000 euro. Dacă ne referim la pacienți care vin frecvent în țară și asociază și vizita la stomatolog, periodic, atunci problemele abordate sunt mult mai simple și costul nu depășește câteva sute de euro / sesiune de tratament. Întotdeauna recomandarea noastră este să existe aceste controale periodice la medicul stomatolog, tocmai pentru a evita intervențiile complexe”.

    Diaspora se tratează în România

    O altă sursă de pacienți din afara granițelor o reprezintă românii plecați peste hotare, doar la muncă sau stabiliți definitiv acolo. În cazul lor, medicul spune că numărul celor din diaspora care a apelat la serviciile clinicii a rămas constant, chiar și pe perioada pandemiei. Mulți dintre ei au profitat de perioada petrecută acasă, pentru a-și rezolva unele probleme de sănătate, precum cele dentare, la un preț mult mai bun decât ar fi plătit ȋn orașele ȋn care locuiau.

    „Pacientii români care trăiesc în afara țării sunt cei mai convinși să vină să își facă tratamentele acasă, din două considerente: primul ar fi prețul mai mic, iar al doilea faptul că de cele mai multe ori au parte de servicii medicale mai bune în țară decât în străinătate. În sistemele de asigurări de sănătate publice din afară timpul de așteptare poate fi ridicat, iar calitatea serviciilor decontate uneori este deficitară” spune medicul Florin Lăzărescu.

    Pacienții care vin din afara țării trimit înainte de vizită o radiografie panoramică și, uneori, un computer tomograf. Pe baza acestor date se comunică online între echipa medicală și pacient, i se oferă explicații, soluții de tratament și estimări de costuri.

    În ceea ce privește impactul acestor oameni veniți la trament din afara țării în veniturile clinicii Trident, medicul Florin Lăzărescu spune că nivelul se menține între 5-10% din încasările totale.

    După cum s-a dovedit anul trecut, diversitatea este foarte potrivită; axarea excesivă pe anumite segmente de nișă (pacienți externi, abonamente corporatiste) pot avea riscuri considerabile. Marea Britanie, Italia, Franța ar fi printre țările generatoare de pacienți în clinica noastră”, concluzionează cofondatorul clinicii Trident.

    Related Posts